minte să închidă telefonul imediat ce răspundea sau să-l închidă înaintea mea. Faptul că ruda mea îndepărtată reacționa la telefoanele mele aidoma unui iepure care rămâne cu ochii pironiţi asupra farurilor unei maşini a început să-mi deștepte, cu timpul, un sentiment de tristeţe şi neputinţă, așa încât am izbutit să renunţ la acest obicei.

         Füsun dispăruse fără urmă.

 

 

 

37

 

Casa pustie

 

 

         La sfârşitul lui august, adică în zilele în care stoluríle de berze reveneau din Europa, trecând peste Bosfor, peste casa din Suadiye şi peste Insule, pentru a se îndrepta apoi spre

sud-est, spre Africa, am decis, la insistențele prietenilor mei, să organizez o petrecere de sfârşit de vară în apartamentul din bulevardul Teşvikiye, înainte de revenirea părinţilor mei

de la casa de vacanţă, aşa cum procedam în fiecare an în perioada aceea. În răstimpul în care Sibel făcea cumpărături cu frenezie şi supraveghea aşternerea covoarelor, care fuseseră

acoperite cu naftalină, făcute sul şi date la o parte pe perioada verii, la fel ca şi mesele, eu, în loc să mă duc acasă şi s-o ajut, am dat din nou telefon acasă la Füsun. Eram índispus de faptul cã, deşi sunam îndelung de câteva zile, nu răspundea nimeni. Când, de data aceasta, am auzit sunetul acela marcat de întreruperi, specific telefoanelor suspendate, durerea pe care o purtam în pântece mi-a luat în stăpânire atât trupul, cât şi mintea.

         La douăsprezece minute după aceea am pornit pe străzile marcate cu portocaliu ale vieţii mele, de care izbutisem să mă ţin departe o vreme, şi mă apropiam ca o umbră, în soarele amiezii, de casa în care locuia familia lui Füsun, aflată pe strada Kuyulu Bostan. M-am uitat spre ferestre, de departe, şi am băgat de seamă că draperiile nu erau aranjate ca de obicei. Am sunat la uşă, dar nu mi-a deschis nimeni. Am bătut la uşă, am lovit cu pumnii în ea şi, cum tot

n-a deschis nimeni, mi-a venit să mor.

         - Cine? a întrebat bătrâna portăreasă, care locuia în apartamentul întunecos de la parter. Aaa, ei, cei de la numărul trei: s-au mutat, au plecat.

         Am minţit că eram „interesat să închiriez“. Am pus-o pe femeie, căreia-i vârâsem în mână douăzeci de lire, să-mi deschidă uşa cu cheia de rezervă şi am intrat în apartament.

Doamne! Cum să vorbesc despre pustietatea dureroasă a acelor încăperi goale, despre starea jalnică a faianţei vechi, deteriorate din bucătărie, despre chiuveta ciobită în care se spălase toată viaţa iubita mea dispărută, despre farmecul chauffe-bain-ului, care o speria, despre cuiele bătute în pereți şi despre umbrele, vechi de douăzeci de ani, pe care le lăsaseră-n urmă oglinzile şi tablourile atârnate cândva acolo? Îmi întipăream cu drag în memorie mirosul lui Füsun, care continua să stăruie în camere, umbra ei ghemuită într-un ungher, planul acelei locuinţe care o făcuse să fie ea și în care-şi petrecuse întreaga viaţă, pereţii şi tencuiala, care se

coşcovea strat cu strat. Într-o cameră se afla un tapet, așa încât am rupt o bucată mare de la marginea lui şi am luat-o cu mine. Am strecurat în buzunar şi clanța uşii odăiţei despre care presupuneam că fusese a lui Füsun, gândind că se folosise de ea vreme de optsprezece ani. Când l-am atins mânerul de portelan care atârna de lantul rezervoruluí de toaletă din baie mi-a rămas în mână.

         Am vârât în buzunar, culegându-le dintre hârtiile şi resturile aruncate într-un colţ, braţul unei păpuşi stricate care-i aparţinuse lui Füsun, o bilă pântecoasă de mică şi niște agrafe despre care nu mă îndoiam că erau ale ei şi, uşurut la gândul că, odată rămas singur, aveam să aflu o oarecare consolare în tovărăşia lor, am întrebat-o pe femeie de ce plecaseră foştii chiriaşi după atâta amar de ani. Mi-a spus că de ani de zile se certau cu proprietarul din pricina chiriei.

         - De parcă în alte cartiere chiriile ar fi mai mici! am spus eu, adăugând că banii îşi pierdeau valoarea, iar preţurile creşteau neîncetat.

         - Unde s-au mutat chiriaşii dinainte?

         - Nu ştim, a spus portăreasa. Au plecat supăraţi pe noi, pe proprietar. Au rupt relaţiile după douăzeci de ani.

         Sentimentul de neputinţă care mă stăpânea aproape că mă sufoca.

         Mi-am dat seama că purtasem mereu în suflet speranţa că, într-o bună zi, aveam să vin acolo, să sun la uşă, să stărui, să intru şi s-o văd pe Füsun. Imi fuseseră însă luate atât posibilitatea acelei ultime consolări, cât şi iluzia de-a o mai putea vedea, aşa încât avea să-mi fie foarte greu să îndur ceea ce se petrecea.

         La optsprezece minute după aceea, incercam să-mi alin suferinţa cu obiectele pe care le recuperasem din casa pustie, întins în patul nostru din blocul Compasiunea. Pe măsură ce

luam în mână lucrurile pe care le atinsese Füsun şi care o făcuseră să fie ceea ce era, pe măsură ce le mângâiam, le contemplam şi mi le plimbam pe gât, pe umeri, pe pieptul

dezgolit, pe pântece, acestea îmi strecurau în suflet, cu un soi de vigoare a consolării, amintirile acumulate în ele.

 

 

38

 

 

Petrecerea de sfârşit de vară

 

 

         La mult timp după aceea m-am dus direct acasă, în Tașvikiye, unde se făceau pregătirile de petrecere, fără a mai trece deloc pe la birou.

         - Voiam să te întreb ceva în legătură cu şampania, mi-a spus Sibel când am ajuns acasă. Am telefonat de câteva ori la birou, dar de fiecare dată mi-au spus că nu eşti acolo.

         M-am strecurat în camera mea, fără să-i răspund nimic. Îmi amintesc că m-am întins pe pat, că eram nespus de nefericit și că mă gândeam cu disperare că serata aceea urma să iasă

foarte prost. Consolarea pe care o aflasem visând la Füsun cu ochii deschişi şi jucându-mă cu lucrurile ei mă făcuse să scad în ochii mei, dar îmi deschísese, totodată, porţile unei alte lumi,

în care doream să pătrund mai adânc. Simțeam că nu mai puteam să joc rolul bărbatului sănătos, bogat, inteligent, vesel, care ştia să guste viaţa - rol solicitat de petrecerea pe care o

pregătea, plină de zel, Sibel. Mai mult, ştiam că la petrecerea dată în propria-mi casă nu puteam să mă comport ca un tânăr furios, de douăzeci de ani, care stă