posomorât şi priveşte totul cu dispreţ. Sibel, care-mi cunoştea boala ascunsă, pe care n-o numeam niciodată, m-ar fi putut privi cu indulgenţă, însă cei invitaţi la cheful de sfârşit de vară n-aveau să facă același

lucru, căci erau dornici de distracţie.

         Când s-au ivit primii oaspeţi, seara, la ora şapte, le-am arătat, ca o bună gazdă ce eram, barul care conţinea toate mărcile de băuturi străine de contrabandă care se vindeau pe sub mână prin barurile şi magazinele de delicatese din Istanbul şi i-am servit cu ceea ce-şi doreau. Imi amintesc că, la un moment dat, m-am ocupat de discuri şi că am pus la pick-up Sergeant Pepper 1, a cărui copertă îmi plăcea foarte mult, şi Simon and Garfunkel 2. Am dansat, râzând, cu Sibel şi cu Nurcihan. Se părea că Nurcihan i-l preferase pe Mehmet lui Zaim, dar Zaim nu arăta ofensat de acest lucru. Când Sibel mi-a spus, încruntând din sprâncene, că presupunea

că Nurcihan se culcase cu Zaim, n-am izbutit să-mi dau seama de ce o întrista faptul acesta, şi nici măcar n-am încercat s-o pricep. Lumea era, iată, un loc minunat, vânul de nord-est, care adia dinspre Bosfor, stârnea foşnete abia simţite in platanii din curtea moscheii Teşvikiye, iscând un sunet plăcut şi blând pe care mi-l aminteam încă din copilărie. La vremea asfinţitului, peste acoperişurile blocurilor din anii l980 şi peste moschee treceau, ţipând, în zbor, rândunele, lumina răspândită de televizoarele locuitorilor din Nişantași care nu plecaseră la casele de vară devenea din ce în ce mai vizibilă, pe măsură ce se lăsa intunericul, o fată plictisită, aflată într-un balcon, iar apoi un tată nefericit, aflat într-un alt balcon, priveau o vreme absenţi circulaţia de pe bulevardul principal, iar eu contemplam acea privelişte de parcă mi-aș fi contemplat propriile sentimente şi mă temeam că n- aveam

 

    1. Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band, cel de-al optulea album al formaţiei britanice The Beatles şi titlul unei piese incluse în albumul respectiv.

    2. Duo american de muzică pop, cu influenţe folk, format din Paul Simon şi Arthur Garfunkel, popular în anii '6O.

 

nu pot uita niciodată pe Füsun. Mi-am băut minţile, stând acolo, în răcoarea balconului casei noastre, şi ascultându-i cu plăcere pe cei care mi se alăturau, sporovăind, în acest

răstimp.

         Zaim venise cu o fată drăguţă, care părea nespus de fericită pentru că obţinuse un punctaj foarte ridicat la examenul de admitere la facultate; o chema Ayşe şi am stat de vorbă cu ea. M-am cinstit apoi cu prietenul timorat al unei prietene a lui Sibel, care se îndeletnicea cu importul de piele şi care bea foarte mult rachiu. La mult timp după ce bolta cerului se

cufundase într-un întuneric catifelat, Sibel mi-a spus :

         - Te porţi ruşinos, vino puţin înăuntru!

         Ne~am îmbrăţişat strâns şi ne-am lansat din nou în dansul acela disperat, care părea însă foarte romantic. În salonul acela scufundat în semiîntuneric, căci fuseseră stinse câteva lămpi, în apartamentul acela în care îmi petrecusem întreaga copilărie, întreaga viaţă, se înstăpâniseră atmosfera şi culorile unui spaţiu cu totul diferit de cel familiar mie, iar faptul

acesta se potrivea într-un fel cu sentimentul că-mi fusese răpit, întregul univers, aşa încât, în timp ce dansam cu Sibel, o strângeam în braţe cu disperare. Cum, la sfârşitul verii, o parte însemnată a nefericirii mele, care se prelungise toată vara, şi a deprinderilor mele legate de băutură, care înregistraseră progrese vizibile, trecuseră şi asupra ei, draga mea

logodnică se clătina şi ea pe picioare, la fel ca mine.

         Dacă e s-o spunem apelând la limbajul rubricilor de cancanuri ale epocii, ,,la orele înaintate ale nopţii, sub influenţa alcoolului“, cheful degenerase bine. În atmosfera petrecerii,

pe parcursul căreia se spărgeau pahare şi sticle şi se distrugeau discuri cu turaţie de 45 şi de 33, răstimp în care unele perechi începuseră să se sărute, mai degrabă din plăcerea de a se da în spectacol şi sub înrâurirea paginilor de artă şi scandal din revistele europene decât din alte motive, iar altele se făcuseră nevăzute, intrând în camera mea şi a fratelui meu, cu aşa-zisa intenţie de a face dragoste, stăruia neliniştea prietenilor noştri - toţi copii de bani gata - care

prnsimţeau că tinereţea şi aspiraţiile lor de modernitate erau pe cale să ia sfârşit. Cu opt-zece ani în urmă, când începusem să dau acele petreceri ce precedau revenirea mamei şi a tatei

de la casa de vacanţă, atmosfera purta amprenta unei anumite înverşunări anarhiste, îndreptate împotriva părinţilor; în timp ce zgândăreau şi distrugeau cu brutalitate aparatele scumpe din bucătărie, în timp ce-şi arătau unii altora palăriile vechi, pulverizatoarele de parfum, încălţătoarele electrice papioanele şi articolele de îmbrăcăminte ale părinţilor mei, aflate prin dulapuri, şi râdeau, beţi turtă, prietenii mei încercau un anumit sentiment de relaxare, convinşi de faptul că erau însufleţiţi de o furie cu tentă politică.

         În anii care au urmat, doar doi dintre membrii acelui grup numeros au luat politica în serios - unul dintre ei a fost torturat de poliţie după lovitura de stat militară din 1971 după care a făcut puşcărie până la amnistia din 1974 - și amândoi s-au îndepărtat de gaşcă, pentru că ne socoteau ,,iresponsabili, răsfăţaţi şi burghezi“.

         Acum însă, Nurcíhan, care răscolea prin dulapurile mamei către zorii zilei, nu mai făcea lucrul acesta cu furie anarhistă ci cu respect şi meticulozitate şi, de asemenea, mânată de

curiozitate feminină:

         - Ne ducem la Kilyos, la mare, a spus ea, cu un aer foarte serios. Mă uit să văd dacă mama ta are costum de baie.

         Suferinţa şi remuşcarea de a nu o fi putut duce pe Füsun la Kilyos, în ciuda faptului că-şi dorise atât de mult acest lucru, m-a copleşit într-o clipă, aşa încât m-am văzut nevoit

să mă reped în patul părinţilor mei, ca s-o pot indura. Din locul în care stăteam culcat o puteam vedea pe Nurcihan care, ameţită de băutură, cotrobăia, sub pretextul căutării

costumului de baie, printre ciorapii brodaţi ai mamei, rămaşi de prin anii 1950, printre corsetele elegante, cu şnururi, de culoare galben-verzuie, printre pălăriile şi eşarfele care nu

fuseseră exilate în apartamentul din blocul Compasiunea. Nurcíhan a luat la mână, răbdătoare, actele de proprietate ale casei,