clopoţel sunînd cristalin, un păstor îşi chema caprele şi iezii zburdau, behăind. Deasupra, în pădurea de ramuri a platanului uriaş, nu se simţea nici un freamăt – nu venea nici o boare de vînt…

Aşa trecu un timp îndelungat, în care nimeni nu spuse nimic. Apoi, pe un drumeag, mai sus, se ivi o haraba greoaie, cu roţile scîrţîind prin colb, trasă de doi boi gînditori, cu ochii trişti. Ajungînd la umbra platanului, ţăranul care îi mîna se opri şi îi dejugă; boii se aşezară jos, cu mişcări domoale, vechi de mii de ani, şi începură să rumege, în tihnă, cu privirea dincolo de infinit. Din haraba coborî o ţărancă, fără vîrstă şi fără chip, luă o oală de pămînt, înnegrită de fum, bărbatul apucă o legătură de pînză groasă ca sacul, se apropiară de trunchiul copacului, fără să arunce nicio privire spre străini, aprinseră foc de găteje într-una din scorburi, puseră deasupra, pe două pietre, fiertura la încălzit, apoi rămaseră nemişcaţi, cu privirea pierdută în infinit ca şi blîndele lor dobitoace aşezate la umbră, mai sus.

― Ăştia-s turci, domnule? întrebă Ieremia, uitîndu-se cînd la cei doi ţărani, cînd la boii lor.

― Nu; poate că sînt bulgari. Turcoaicele nu umblă cu chipul descoperit.

― Credeam că pe-aici nu sînt boi…

― Mă, ţie ţi s-a făcut dor de casă! tresări Gherasim, îngrijorat că un om din echipaj ar putea să ia drumul înapoi, lăsîndu-i încurcaţi la Stambul.

Ieremia oftă:

― La ce să-mi fie dor? Eu am umblat cu tesla şi cu ferăstrăul, nu cu boii. Că să fi avut ai mei, ăi bătrîni, o pereche de boi, n-aş mai fi fost eu aici!…

― Ia mai dă-i ciorilor de boi, că omul poate trăi şi fără ei! zise Haralamb, sîcîit de alte griji. Mai degrabă gîndesc că ţi s-o fi făcut foame, d-aia te-ai amărît.

― Poate că nu gîndeşti rău! răspunse Ieremia, înviorîndu-se.

Anton Lupan se ridică:

― Atunci ia hai să mergem să ne ospătăm, băieţi! După-masă, dacă vreţi, ne întoarcem aici, ne aşezăm la umbră şi tragem un somn bun.

Coborîră în Buiuk-Deré, mîncară cam fără chef un soi de plăcintă cu verdeţuri şi tocătură de berbec, pipărată al naibii, la o locantă pentru marinari, şi pe urmă, cum spusese căpitanul lor, se întoarseră sub platanul de pe deal, unde dormiră, cu toţii laolaltă, sub privegherea lui Negrilă, pînă pe înserat.

Cînd se ridicară să plece, totul era altfel în jur, de-ai fi zis că în timpul somnului o mînă vrăjită îi dusese în alt loc; şi totuşi, se aflau tot acolo, sub platanul de o mie de ani – numai harabaua plecase şi turma de capre nu se mai vedea pe deal. Dar cerul, în părţi, se făcuse albastru ca mările adînci – iar Bosforul, netulburat de nici o undă, părea o draperie de catifea, întunecată ca inima sclavelor din serai. Devale, copacii îşi desfăcuseră ramurile, mai larg, înfrăţindu-se peste acoperişurile colorate ale caselor, frasinii cu sicomorii şi cu platanii, iar printre ei, mirtul, a cărui floare albă toropită la prînz trimitea în sus miresme ostenite şi dulci, revărsa acum valuri grele de parfum, care cotropea locul ca lava fierbinte a unui vulcan.

― Să mergem de-aici, domnule, că locul e vrăjit! zise Ieremia, luîndu-şi aproape cu spaimă flinta de jos.

Cînd ajunseră în oraş, vraja se rupse ca pînza păianjenului. Pe străzi începuse forfota dinaintea serii; se auzeau uşi trîntite, cratiţe sfîrîind, se ridica miros de friptură, răzbeau scîncete de copii şi glasuri de femei îngînînd melodii fără înţeles. La un restaurant, orchestra de lăutari unguri cînta valsuri de Strauss şi pe plajă se plimbau, braţ la braţ, cîte două, chicotind, frumoase grecoaice cu ochi măslinii. Dinspre Stambul începeau să vină, în şir, vaporaşe şi bărci, din care coborau la debarcadere bărbaţi zgomotoşi, cu obrazul mulţumit, mai toţi graşi, în haine europene, dar cu fes în cap. Erau bogaţii negustori din Stambul care, după ce îşi închideau prăvăliile şi birourile, se repezeau la Buiuk-Deré, să-şi petreacă noaptea în vile, sub freamătul sicomorilor şi în mireasma de mirt. Terasele cafenelelor începeau să se umple de oamenii gălăgioşi, orchestrele cîntau valsuri fără sfîrşit şi frumoasele grecoaice îşi continuau plimbarea pe chei, aruncînd ocheade viitorilor miri.

Acest freamăt ţinu pînă noaptea tîrziu. Ţărmul era scăldat în lumini, care se răsfrîngeau în apă şi ajungeau tremurînd pînă în bordurile posomorite ale barcazelor. Pe catarge ardea cîte un fanar afumat şi marinarii stăteau aplecaţi peste parapet, fumînd, fără gînduri, cu ochii dincolo de lumini…

Spre miezul nopţii, cînd gălăgia se potoli, de la uscat se ridică briza de apus, care, după ce risipi ultimele zumzete şi fumul, aduse în larg mireasma proaspătă a grădinilor de pe deal…

 

Speranţa ridică ancora la patru dinspre ziuă, înaintea răsăritului. Cînd ieşi din golf şi îşi reluă drumul prin strîmtoare, în faţa Terapiei, apa începu să freamăte, ca un pîrîu de munte, gonind vijelios spre Stambul.

― Mega reiumà! spuse Gherasim, de la cîrmă. Aşa să tot mergi!

― Ce-nseamnă mega reiumà? întrebă Mihu.

― Curentul mare. Aici apa Mării Negre goneşte spre Marmara, iar ceva mai încolo, în larg, sau pe lîngă malul celălalt, Marmaraua goneşte şi ea, înapoi, să ia locul ăsteia. Vezi tu, măi băiete, nici mările, care au ţărmurile lor, statornicite de cînd lumea, nu pot să stea locului; d-apoi cum să te miri atunci că sufletul omenesc se zbuciumă necurmat? Numai oamenii fără năzuinţe lîncezesc unde i-ai aşezat, ca mările închise care nu-şi pot părăsi matca.

Bosforul se îngusta, treptat, pînă ce, între un ţărm şi altul, rămaseră mal puţin de o mie de paşi. Prin acest loc, unde se vedea castelul Ghiuzeldje-Hisar, ridicat de Baiazid Fulgerul, trecuse Darius cu armata sa, pornită împotriva sciţilor, acum aproape două mii patru sute de ani. Pe podul clădit aici de Mandrocles din Samos, îşi mînase Darius fantastica lui cavalerie asiatică, şapte sute de mii de oameni cu cai, cămile şi elefanţi… Pe aici trecuseră perşii, romanii, turcii, cînd într-o parte, cînd în alta, aici fusese locul de întrepătrundere al continentelor. Europa îşi căutase drumuri spre răsărit, Asia spre apus, într-un freamăt nestăvilit, aşa cum astăzi, după două milenii şi jumătate, cînd urmele podului ridicat de Mandrocles nu mai existau, Marea Neagră şi