— Blestemată pasăre! a izbucnit soldatul. De ce n-a intrat pur şi simplu în hulubărie?

Susan s-a înroşit la faţă.

— Se odihnea, asta e! Cum te-ai simţi după atâtea ore de dat din aripi?

Soldatul a înghiţit în sec, apoi a scuipat în iarbă.

— Te sfătuiesc să stai în cort până sună alarma, a spus Bertie.

Dar el şi-a umflat pieptul şi a spus:

— Trebuie să vă reamintesc că noi răspundem de ce se întâmplă aici?

— Nu, a spus Bertie, dar dacă o să vă purtaţi mai departe ca nişte copii care aleargă după fluturi porumbelul ăsta nu se mai întoarce acasă!

Soldaţii şi-au aruncat priviri unul altuia, apoi s-au dus spre cort şi s-au strecurat înăuntru.

— Cred că ni i-au trimis pe cei mai nătărăi, a spus Bertie.

Susan a privit cercetător spre pădure.

— Unde o fi zburat?

— Aici.

S-a întors spre el.

Bunicul a ridicat un colţ al păturii pentru a i-o arăta pe Ducesa, ghemuită în poala lui. Şi-a acoperit gura cu palma. Bertie a învelit porumbiţa în pătură.

— Mergem înăuntru?

Susan l-a ajutat să intre în casă şi a tras repede perdeaua de camuflaj, încercând în tot acest timp să-şi imagineze cum de reuşise Bertie să ajungă la Ducesa. A desfăcut învelitoarea care îi ascundea porumbiţa.

— Pur şi simplu am acoperit-o cu pătura.

A luat-o în braţe pe Ducesa şi a mângâiat-o pe aripi. Porumbiţa a gângurit.

Bertie a arătat cu degetul şi a întrebat:

— De unde a apărut tubul ăsta?

Susan a scos tubul din clemă şi l-a aşezat uşor pe masă. De data aceasta, nu mai avea nevoie de îndemnul bunicului pentru a vedea ce se găsea înăuntru. A desfăcut căpăcelul şi a scos bucata de hârtie.

ALKFQ NPTMI HLCXP QNMVX PUTXI GQZKE HIQAN SYAEF AMVXQ PLWTR OSJWL IWLNF QLKDF SLIEF SOEVC PLEFV AMEFL YELFP JSPFD SKEAF RHBVC WYGHI OPAEF HUVQA URPXY QOSDM OPZQR TWNVI BZITE OPNCT IGBVM WPORL QBVXI OLKSE JGBMV PIXSW TZCOP VQWEM KWLKV YSLEK OPAVE CXPTY FJGLE KPQCX MBKSQ PEOJS TYAWM ZYRIP

A luat cartea de coduri şi a început să descifreze mesajul. În timp ce scria, o încerca sentimentul de déjà vu. Picioarele i s-au înmuiat. A terminat şi i-a dat hârtia lui Bertie.

— N-am ochelarii la mine.

Susan a făcut o pauză, apoi a citit cele scrise.

Susan,

Ducesa luată. Încercat să o aduc, dar aerodromul atacat. Avionul decolat cu noi. Misiune îndeplinită. Avionul doborât în Franţa. Mitraliorul şi copilotul ucişi. Boar şi cu mine ne ascundem.

— Bine, dar e acelaşi mesaj, a spus Bertie.

Susan a clătinat din cap.

— Mai este ceva.

Wehrmacht peste tot. Luftwaffe are aerodrom la două mile sud de Airaines. 46 Heinkel, 60 Messerschmitt, 16 necunoscute, multe butoaie benzină, 3 hangare bombe.

Ollie

P.S. Porumbeii tăi au fost curajoşi. Păcat că nu am fost cu tine când s-au întors.

Susan a dus mâna la buzunarul hainei şi a scos primul bilet, moale ca mătasea după ce fusese citit de atâtea ori. Le-a pus pe amândouă pe masă.

— Doamne, Dumnezeule, a exclamat Bertie, cu mâna la cucuiul de pe frunte. Ducesa a zburat înapoi din Franţa.

— Da, cu toate că este un porumbel voiajor de dus, a spus Susan. Nu este antrenată pentru zborul dus-întors.

— Dar nici nu te aştepţi ca porumbeii să iasă din găoace în castroanele pentru fiertura de ovăz de dimineaţă, a spus el şi a mângâiat-o pe Ducesa cu un deget. Nu şi în cazul ei.

Susan s-a uitat din nou la bileţel, să fie sigură că nu o înşală ochii.

— Ollie a crezut că nu am primit mesajul de la el...

Bertie a rămas pe gânduri, scărpinându-se pe faţa plină de ţepi.

— Pesemne că Oliver al nostru este convins că tubul original s-a desprins, iar Ducesa pur şi simplu s-a întors la el. În mod sigur a încercat încă o dată, folosind tubul de la alt porumbel.

La gândul că Ollie încercase cu disperare să trimită încă un mesaj, au început să-i zvâcnească tâmplele. A mângâiat-o pe Ducesa pe aripi.

— Crezi că este în stare să-i ducă un mesaj de răspuns?

— Ducesa ne-a dovedit deja că poate, draga mea.

— Dar o punem în pericol.

— Da, a spus Bertie. Numai că e posibil oricând să zboare înapoi. La urma urmei, s-a întors singură la Oliver.

Susan şi-a reamintit cum Ducesa pornise în zbor nesocotindu-i chemarea disperată de a se întoarce. Şi-a alungat din minte gândul şi s-a dus la bucătărie. A umplut cu apă o ceaşcă şi a aşezat-o în faţa Ducesei. Porumbiţa şi-a înmuiat ciocul în ceaşcă, împroşcând masa cu stropi.

În loc să aducă nişte grăunţe de la hulubărie şi să-i alerteze astfel pe soldaţi, Susan a adunat o mână de firimituri mai vechi de pe fundul unei tăvi de plăcintă, nefolosită de aproape un an. Le-a presărat pe masă şi, în timp ce Ducesa le ciugulea, a adus hârtie şi creion şi a început să înşire semne.

— Ai de gând s-o trimiţi înapoi? a întrebat Bertie.

Susan a clătinat din cap.

— Nici nu mă gândesc. Dar dacă totuşi zboară într-acolo, măcar să ducă un bilet.

I-a luat câteva minute să încifreze mesajul. La un moment dat, a ridicat privirea şi a văzut că Bertie transcria pe o altă bucată de hârtie rândurile trimise de Ollie, aşa cum mai făcuse înainte. Oliver de Maine al nostru a avut destule necazuri cu cei din RAF, şi-a amintit ea vorbele bunicului. Câtă nevoie avea să audă acele cuvinte încă o dată. Militarii aveau să-şi primească informaţiile cerute, iar ei doi, să îl ţină pe Ollie în afara poveştii. Aşa că Bertie, la fel ca mai înainte, a semnat mesajul ciuntit cu Locotenent-aviator Clyde Boar, RAF.