– Ce grozav! exclamă Domnişoara când despachetă cartea din ambalajul ei multicolor. Rubaiatele lui Omar Khayyam! Mi le-am dorit dintotdeauna! Dar de unde ai ştiut că există aşa ceva? Cine ţi-a spus despre ea, Amanda?

– Am citit despre ea, răspunse Micuţa Domnişoară, părând puţin ofensată. Crezi că eu nu ştiu nimic, doar pentru că sunt cu cinci ani mai mică decât tine, dar să ştii, Melissa…

– Fetelor… Fetelor! rosti Domnul cu un ton prevenitor. Nu vreau să avem discuţii într-o asemenea zi!

Al doilea cadou a fost de la mama Domnişoarei: un pulover din caşmir, alb şi pufos. Fata era atât de fericită, încât l-a îmbrăcat peste puloverul pe care-l purta deja.

În cele din urmă, deschise pacheţelul mic în care era darul tatălui ei şi oftă adânc. Domnul îi cumpărase un pandantiv minunat, din fildeş trandafiriu, gravat şi sculptat cu atâta măiestrie şi delicateţe încât până şi ochii perfecţi ai lui Andrew urmăriră cu greu întregul model alcătuit din volute ce se suprapuneau şi se încrucişau. Domnişoara radia de fericire. Ridică pandantivul, apucând de lanţul fin din aur, şi-l trecu peste cap, coborându-l cu grijă până ce rămase aşezat pe caşmirul noului pulover.

– La mulţi ani, Melissa! spuse Domnul.

Doamna zise acelaşi lucru, apoi şi Micuţa Domnişoară, şi cântară cu toţii "La mulţi ani". După aceea, Doamna le ceru să mai cânte o dată cântecul, iar acum îi făcu semn lui Andrew, care li se alătură.

Pentru o clipă, Andrew se întrebase dacă n-ar fi trebuit să-i dea şi el un cadou Melissei. Nu, îşi spuse, fata nu păruse să aştepte aşa ceva din partea lui.

La urma urmei, de ce s-ar fi aşteptat? El nu era un membru al familiei, ci doar una dintre maşinăriile casei. Oferirea de cadouri cu prilejul zilelor de naştere reprezenta o chestiune strict umană.

A fost o aniversare cu adevărat minunată. Un singur lucru l-a întunecat cumva - faptul că Micuţa Domnişoară părea extrem de invidioasă pe minunatul pandantiv din fildeş al Domnişoarei.

Desigur, fetiţa încercase să nu-şi trădeze sentimentul. La urma urmei, era ziua de naştere a soră-sii şi nu intenţiona să i-o strice. Cu toate acestea, pe toată durata cinei, Micuţa Domnişoară a tras cu ochiul spre pandantivul ce radia o lumină plăcută, auriu-trandafirie, peste puloverul Melissei şi Andrew nu avu nevoie de nici o sensibilitate de percepţie ca să înţeleagă cât de amărâtă era.

Ar fi dorit să poată face ceva care s-o înveselească. Însă toate acestea: zile de naştere, cadouri, surori şi invidie, ca şi alte concepte umane similare, îi depăşeau realmente puterea de înţelegere. El era un robot extrem de capabil pentru ceea ce fusese conceput, totuşi, proiectanţii săi nu consideraseră necesar să-l programeze cu capacitatea de a percepe motivul pentru care o fetiţă era necăjită din pricina unui obiect frumos pe care-l primise altă fetiţă - care era sora ei - la aniversarea zilei de naştere.

La vreo două zile după aceea, Micuţa Domnişoară veni la Andrew şi-i spuse:

– Pot discuta cu tine, Andrew?

– Bineînţeles că poţi.

– Ţi-a plăcut pandantivul pe care i l-a dat tăticul Melissei?

– Părea foarte frumos.

– Este foarte frumos. E cel mai grozav lucru pe care l-am văzut vreodată.

– Da, este într-adevăr frumos, rosti Andrew. Şi sunt sigur că Domnul îţi va dărui ceva la fel de frumos atunci când va fi ziua ta de naştere.

– Ziua mea de naştere este peste trei luni, zise Micuţa Domnişoară.

O spusese de parcă însemna o veşnicie.

Andrew aşteptă, nereuşind să determine încotro se îndrepta conversaţia.

Atunci, Micuţa Domnişoară scoase lemnişorul pe care-l adusese de, pe plajă în ziua când Andrew înotase şi i-l întinse.

– Îmi faci şi mie un pandantiv, Andrew? Din ăsta?

– Un pandantiv din lemn?

– Păi, n-am fildeş, iar lemnul ăsta e tare drăguţ. Ştii să ciopleşti, nu-i aşa? Dacă nu, cred că poţi învăţa.

– Sunt sigur că însuşirile mele îmi vor permite să rezolv problema. Aş avea nevoie însă de anumite unelte, şi…

– Poftim, rosti Micuţa Domnişoară.

Luase un cuţitaş din bucătărie şi i-l dădu cu un aer extrem de grav, de parcă i-ar fi pus la dispoziţie un set întreg de dălţi pentru sculptat lemnul.

– Mai mult nu-ţi trebuie, adăugă ea. Am încredere în tine, Andrew.

Îi luă palma metalică între mânuţele ei şi o strânse.

În seara aceea, în liniştea odăii unde stătea, după ce termină treburile gospodăriei, Andrew studie cu atenţie bucata de lemn; timp de aproape cincisprezece minute îi analiză granulaţia, densitatea şi curbura. Examină cu aceeaşi grijă şi cuţitaşul, încercându-l pe o crenguţă luată din grădină, pentru a vedea cât de util putea fi. După aceea luă în consideraţie înălţimea Micuţei Domnişoare şi mărimea potrivită a unui pandantiv pentru o fetiţă încă mică, dar care n-avea să rămână mereu aşa.

În cele din urmă, reteză o bucată din vârful lemnului adus de valuri. Era o esenţă dură, însă Andrew avea puterea fizică a unui robot, de aceea singura întrebare era dacă lama cuţitului putea rezista solicitării la care o supunea. Rezistă.

Contemplă bucata tăiată. O răsuci între degete şi-i frecă uşor suprafaţa. Închizând ochii, îşi imagină cum ar fi putut arăta dacă ar fi tăiat puţin aici, puţin acolo… foarte puţin dincolo… şi în partea cealaltă…

Da!

Începu să lucreze.

O dată ce planul preliminar fusese realizat în minte, execuţia lui practică dură extrem de puţin. Coordonarea mecanică a lui Andrew se adapta oricăror munci, indiferent cât de complexe, vederea sa era perfectă, iar lemnul părea că se supune fără împotrivire operaţiunilor pe care le efectua asupra lui.

Cu toate acestea, când termină era prea târziu ca să ducă pandantivul Micuţei Domnişoare. Îl lăsă deoparte şi nu se mai gândi la el. Dimineaţă, când fetiţa se pregătea să plece spre autobuzul care o ducea zilnic la şcoală, Andrew scoase micuţa sculptură şi i-o întinse. Ea o luă, privind surprinsă şi întrebătoare.

– Am făcut-o pentru tine, spuse Andrew.

– Tu ai făcut-o?

– Din lemnul pe care mi l-ai dat aseară.

– Oh, Andrew… Andrew… e de-a dreptul minunată, Andrew! Oh, e atât de delicată! Atât de frumoasă! Nici nu crezusem că poţi face aşa ceva. Aşteaptă numai s-o vadă Melissa! Atunci să te ţii! Şi-o să i-o arăt şi lui tăticu…!

De afară se auzi claxonul