În apropiere se mai găsea o singură bicicletă de copil, cea a unei Unşpeare pe nume Fiona. Lui Jonas îi plăcea de Fiona. Era o elevă bună, cuminte şi politicoasă, dar în acelaşi timp avea o fire veselă, aşa că Jonas nu se miră că azi lucra cu Asher. Îşi fixă atent bicicleta în suport, lângă a lor, şi intră în clădire.

— Bună, Jonas, îl salută angajata de la recepţie.

Îi înmână condica de prezenţă şi-şi puse ştampila oficială lângă semnătura lui. Toate orele de voluntariat aveau să-i fie trecute cu grijă în Sala Registrelor Deschise. Printre copii se zvonea că odată, cu mult timp în urmă, un Unşpear se prezentase la Ceremonia Doişpearilor şi fusese anunţat public că nu efectuase numărul cerut de ore de voluntariat şi că, prin urmare, nu avea să-şi primească Însărcinarea. I se mai dăduse o lună în care să-şi completeze orele, iar pe urmă i se dăduse Însărcinarea între patru ochi, fără aplauze şi cadru festiv – o ruşine care-i umbrise tot viitorul.

— E bine c-avem voluntari aici astăzi, îi spuse recepţionista. Am sărbătorit o punere pe liber de dimineaţă şi asta ne dă întotdeauna programul peste cap, aşa că suntem cam blocaţi.

Se uită la o foaie tipărită.

— Să vedem. Asher şi Fiona dau o mână de-ajutor în sala de baie. Ce-ar fi să li te-alături? Ştii cum s-ajungi, nu?

Jonas dădu din cap, îi mulţumi şi o luă la pas pe coridorul lung. Aruncă priviri în camerele din stânga şi din dreapta. Bătrânii stăteau liniştiţi – unii aflaţi în vizită şi sporovăind, alţii meşterind diverse lucruşoare simple. Câţiva dormeau. Fiecare cameră aveau un mobilier confortabil, iar podeaua era acoperită cu mochete groase. Era un loc senin şi tihnit, spre deosebire de aglomeratele centre de fabricare şi de distribuire unde se desfăşura munca de zi cu zi a comunităţii.

Lui Jonas îi părea bine că, de-a lungul anilor, alesese să-şi efectueze orele de voluntariat în mai multe locuri, ca să vadă care erau diferenţele. Îşi dădea totuşi seama că faptul că nu se concentrase asupra unui domeniu însemna că nu avea nici cea mai vagă idee – nu putea nici măcar ghici – ce Însărcinare urma să primească.

Râse încet. Iar îţi fuge mintea la Ceremonie, Jonas? se tachină el în gând. Însă bănui că, în condiţiile în care data ei era atât de aproape, toţi prietenii lui făceau la fel.

Trecu pe lângă un Îngrijitor care se plimba încet pe hol cu una dintre Bătrâne.

— Bună, Jonas, spuse tânărul în uniformă, zâmbind agreabil.

Femeia de lângă el, pe care-o ţinea de braţ, mergea cocoşată şi-şi târşâia picioarele în papucii moi. Se uită spre Jonas şi surâse, dar ochii ei negri erau înceţoşaţi şi fără expresie. Jonas îşi dădu seama că femeia era oarbă.

Intră în sala de baie cu aerul ei jilav, care mirosea a loţiune de corp. Îşi scoase vestonul, îl atârnă cu grijă de un cârlig din perete şi-şi puse halatul de voluntar care stătea împăturit pe o poliţă.

— Salut, Jonas! îi strigă Asher din colţul unde îngenunchease lângă o cadă.

Jonas o văzu şi pe Fiona în apropiere, lângă o altă cadă. Fata îşi ridică privirile şi-i zâmbi, dar era ocupată să spele cu blândeţe un bărbat cufundat în apa caldă.

Jonas îi salută şi pe ei, şi pe îngrijitorii din jur. Pe urmă se apropie de un şir de şezlonguri capitonate unde aşteptau alţi câţiva Bătrâni. Mai lucrase aici şi ştia ce să facă.

— E rândul tău, Larissa, zise el, citind numele de pe ecusonul aflat pe halatul unei femei. Dau drumul la apă şi pe urmă te-ajut să te ridici.

Apăsă pe butonul unei căzi goale din apropiere şi se uită la apa caldă care năvăli prin numeroasele fante din părţile laterale. Cada avea să se umple într-un minut, după care fluxul de apă avea să se oprească automat.

O ajută pe femeie să se ridice de pe şezlong, o duse la cadă, îi scoase halatul şi-i puse o mână pe braţ, ajutând-o să intre şi să se lase în jos. Femeia se rezemă de partea din spate şi oftă de plăcere, sprijinindu-şi capul de o tetieră dintr-un material moale.

— Stai comod? întrebă Jonas, iar ea dădu din cap, cu ochii închişi.

Jonas stoarse nişte loţiune pe buretele curat de pe marginea căzii şi începu să-i spele corpul fragil.

Azi-noapte îşi urmărise tatăl făcându-i baie noucopilului. Fusese cam la fel: pielea subţire, apa liniştitoare, mişcarea blândă a mâinii alunecoase de la săpun. Zâmbetul destins şi paşnic al femeii îi aminti lui Jonas de mutriţa lui Gabriel când i se făcea baie.

La fel şi goliciunea. Regulile nu le dădeau voie copiilor sau adulţilor să vadă corpul gol al altcuiva, însă nu li se aplicau noucopiilor şi Bătrânilor. Lui Jonas îi părea bine. Era incomod să rămâi acoperit în timp ce te schimbai pentru orele de sport, iar scuzele pe care trebuia să le prezinţi dacă vedeai din greşeală un corp dezgolit erau întotdeauna stânjenitoare. Jonas nu înţelegea de ce era nevoie de aşa ceva. Îi plăcea sentimentul de siguranţă din încăperea asta unde era cald şi linişte; îi plăcea expresia de încredere de pe chipul femeii care stătea în apă neocrotită, vulnerabilă şi liberă.

Cu coada ochiului, o observă pe prietena lui, Fiona, cum îl sprijină pe bătrân să se ridice din cadă şi cum îi tamponează cu blândeţe corpul slab şi gol cu un prosop. Pe urmă îl ajută să-şi pună halatul.

Jonas crezu că Larissa aţipise, cum făceau de multe ori Bătrânii, şi avu grijă să-şi mişte mâna la fel de sigur şi blând, ca să n-o trezească. Fu luat prin surprindere când femeia vorbi, ţinându-şi ochii închişi.

— De dimineaţă am sărbătorit punerea pe liber a lui Roberto, îi zise ea. A fost grozav.

— L-am cunoscut pe Roberto! se însufleţi Jonas. L-am ajutat să mănânce ultima dată când am fost aici, acum câteva săptămâni. Era un om foarte interesant.

Larissa deschise ochii fericită.

— I-au povestit toată viaţa înainte să-l pună pe liber, zise ea. Aşa fac de fiecare dată. Dar drept să-ţi spun, şopti ea cu o