relaţie cu Sacrul, ne spune Mircea Eliade. Pe măsură ce progresează cunoaşterea ştiinţifică, teritoriul Sacrului se îngustează pentru că explicarea cauzelor imediate i-a determinat pe oameni să le neglijeze pe cele îndepărtate, situate la origini. Dar pierderea relaţiei cu Sacrul l-a privat pe om de cunoaşterea realităţii esenţiale. A rămas doar la fenomen, pentru că esenţa nici nu-i este accesibilă ştiinţei şi nici nu o preocupă, având alt obiect.

  Pierderea Sacrului şi cultivarea doar a Profanului la nivel de acţiune socială a avut ca rezultat întreaga dramă a istoriei umane exprimată prin lupte politice, războaie, dictaturi, agresivitate verbală şi fizică, delaţiune, intoleranţă etc. Când despre sine omul nu află decât că este un animal venit întâmplător pe lume, dotat cu instincte şi cu raţiune capabilă să inventeze mijloace de acţiune sofisticate, pare plauzibil să-şi fixeze doar scopuri de supremaţie.

  Religia în lumea modernă. Religiile sunt codificări ale evenimentelor care se petrec în teritoriul Sacrului. Religia umple spaţiul gol din momentul Zero, neabordat de ştiinţe, oferind un răspuns codificat, în mare parte acoperit de simboluri, la marile întrebări pe care şi le pune omul. Ar fi absurd să afirmăm astăzi că doctrinele religiilor sunt în întregime inoperante pentru om. Sunt acţiuni concrete realizate prin religie – vindecări, regăsiri spirituale, pacificări umane şi sociale, sunt norme morale perfect valabile pentru orice tip de societate, sunt spuse adevăruri care pot fi susţinute cu rigorile ştiinţei. Şi încă ale celor mai evoluate ştiinţe după cum am văzut. Există o certă şi surprinzătoare paralelă între concluziile fizicii moderne referitoare la interacţiunea dintre parte şi întreg în cadrul unităţii materiei, la existenţa unei "mind of universe", şi ideea centrală a religiei privind existenţa unei Inteligenţe primordiale, care străbate întregul existent. Interacţiunile dintre diversele entităţi descrise de religii pot fi uşor înţelese ca exprimări simbolice ale unor interacţiuni de câmpuri energetice şi informaţionale.

  Sunt multe altele zonele de intersecţie dintre religie şi ştiinţe şi n-am ezitat să le prezentăm pe parcursul acestei lucrări când circumstanţele ne-au permis.

  Limbajul utilizat de religie ni s-ar putea părea prea prăfuit de vreme în raport cu gusturile noastre de azi. Culoarea sa însă ne impune imaginea statorniciei unei lumi venite de dincolo de timp.

  Dacă ne referim numai la Biblie, fiecare verset din ea este un monument de înţelepciune. De aceea a şi fost numită "Cartea Cărţilor". Ca să înţelegi întreaga încărcătură de simboluri este nevoie de o reală cultură. Multe din expresiile sale au intrat în limbajul cotidian ca sentinţe de înţelepciune. In ignoranţa lor, mulţi dintre cei care combat Biblia folosesc aceste expresii făcând proză fără să ştie.

  Multe dintre îndrumările care vizează transformarea în plan moral şi fizic a omului dovedesc o cunoaştere a resorturilor psihologice, a unor mecanisme din fiziologia sa imposibil de înţeles prin ceea ce ştim noi astăzi despre vremurile în care au fost elaborate. Se pot da ca exemplu sistemele de antrenament psihosomatic de origine asiatică, dar unele sunt cunoscute şi în religia creştină (isihasmul spre exemplu). Abia astăzi medicina a înţeles mecanismul de feed-back în comanda voluntară a unor funcţii involuntare, dar impulsionată tocmai de aceste performanţe venite de dincolo de laboratoarele moderne.

  Unele simboluri utilizate sunt de o extraordinară profunzime. Vom da un exemplu.

  Simbolul christic. Isus Christos este o entitate ambivalentă: om şi Dumnezeu în acelaşi timp.

  Prin această calitate devine intermediarul între om şi Dumnezeu. Prin om devine credibil. Prin Dumnezeu obţine puterea de a-i proteja pe oameni, de a le fi scut, liman şi salvare.

  Este modelul, arhetipul originar şi unic ce trebuie urmat. De aceea toate cuvintele lui devin imperative pentru oameni.

  Este calea ce i se indică omului, este drumul care este deja zidit, este Adevărul pe care trebuie să-1 cunoască despre sine pentru a şti ce are de făcut. Este modul de a fi şi modelul de comportament uman ce i se indică omului.

  Este Dumnezeu crucificat de către om. A suferit pentru că era om. S-a înălţat pentru că era Dumnezeu.

  Este simbolul suferinţei şi al jertfei pentru oameni. Efortul, jertfa pentru alţii este singura condiţie a fericirii tuturor.

  Ca om a suferit, a fost contestat, umilit, batjocorit, chinuit. Ca Dumnezeu a iertat. Este simbolul iertării omeneşti fără de care nu poate fi pace.

  Este simbolul puterii care vindecă şi fericeşte, al generozităţii care cere îndurare faţă de cei ce îl batjocoresc şi îl contestă pentru că aceştia "nu ştiu ce fac".

  Este expresia psihologiei umane înălţate la rang de morală pură.

  Este expresia concretă prin care se exercită forţa divină.

  Este simbolul înţelepciunii care penetrează şi motivează întregul existent plecând de la un model uman, accesibil cunoaşterii noastre.

  Este emanaţia directă a Inteligenţei prin care totul există şi fără de care nimic nu există. Este ultima speranţă în clipa de deznădejde.

  Cercetătorul, omul de ştiinţă trebuie să privească religia ca pe unul din răspunsurile ce se dau la marile noastre întrebări. Onestitatea îl obligă la a nu se implica nici ca partizan, nici cu ostilitate.

  Privită astfel, trebuie să-i observăm şi lacunele.

  Multe din adevărurile cunoscute iniţial s-au pierdut sau au fost eludate intenţionat din varii motive. Fiind o cunoaştere incompletă şi unilaterală, slujitorii săi au făcut din precepte – dogme, neînţelegând că Universul se conduce prin legităţi care îl obligă la o perpetuă mişcare, evoluţie şi transformare. O lume în mişcare nu poate fi exprimată prin sentinţe imuabile. Interpretându-se ad litteram unele versete, fără să se înţeleagă sensul lor ascuns sau figurat, au provocat adesea mult rău. Combaterea cu furie a oricărei alte opinii venite din afara dogmei canonice i-a diminuat prestigiul şi a stârnit adversitatea multor gânditori ai culturii şi ai ştiinţei. Intoleranţa cultivată prin Inchiziţie a avut ca rezultat victoria unui materialism care la rândul său a devenit la fel de unilateral şi de intolerant. Din nefericire, în numele acestor "adevăruri" s-au săvârşit injustiţii mergând uneori până la crime care nu pot fi în nici un mod scuzate, indiferent