Cărți «Inteligenta Materiei descarcă online carti gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Suntem, desigur, obligaţi să facem distincţie între doctrine, mai ales cele iniţiale, create de fondatori şi între slujitorii lor ulteriori care, neridicându-se la înălţimea acestora, le-au compromis. Suntem confruntaţi şi aici ca şi în alte domenii cu inerentele limite ale omului.
Viitorul va umple probabil aceste lacune şi se va ajunge la o singură religie cu o singură fundamentare. Mai exact, credem că este posibil să se ajungă la o cunoaştere unificatoare, sintetică între religie şi ştiinţă. Probabil că aceasta va fi "marea iniţiere" a omului printr-o ştiinţă unică, aptă să-i releve adevărul despre sine şi să-l transforme în consecinţă. Este interesant de observat că tocmai ştiinţele moderne, pe măsură ce pătrund în profunzimile materiei, pe de o parte se apropie de religie, iar pe de alta obligă religia să se apropie de ştiinţă.
Într-o lume modernă, minată de gravele sale vicisitudini, inegalităţi şi injustiţii sociale, înstrăinată de sine, dezorientată, agresată psihic, moral şi biologic, ameninţată de poluare, de boli incurabile, de pericolul unui cataclism nuclear, se simte astăzi mai mult decât oricând nevoia unui liant psihologic, a unui balsam spiritual pentru multiplele noastre răni deschise.
Religia creştină, prin imperativul iubirii proclamat de Isus, a desemnat esenţa trăirii în Sacru, calea care conduce la salvarea sau, în termeni specifici, mântuirea omului. Pentru că hâc et nunc, acum şi aici, pe Terra problema fundamentală, esenţială care se pune este aceea a salvării omului. Întoarcerea la Sacru, ne spune Mircea Eliade, este singura noastră cale de salvare.
Nu avem naivitatea să ne imaginăm că omenirea va fi cuprinsă brusc de un val de religiozitate, deşi după cum spunea Malraux, secolul XXI ori va fi religios, ori nu va fi deloc.
Binele şi Răul. Orice manifestare, orice atitudine şi orice gând se înscriu pe o linie pozitivă sau negativă şi sunt dublate de un câmp energetic corespunzător care, după cum am văzut, se reflectă asupra câmpului fundamental.
Binele este tot ceea ce are un sens constructiv, negentropic. Iubirea, respectul, gândul pozitiv, realiza-rea unui contact psihic în permanenţă întreţinut cu sursa cosmică prin evocare, ofrande etc. Înseamnă în termeni de energie crearea de câmpuri pozitive – singurele capabile să se conecteze la energia câmpului fundamental. În acest mod energia noastră de câmp individual, limitată şi epuizabilă va fi augmentată de energia câmpului fundamental, nelimitată şi eternă.
Toate acţiunile, gândurile, sentimentele cu conţinut negativ se înscriu sub semnul Răului pentru că generează entropie, distrucţie. Corelaţia lor energetică va fi câmpul de energie negativă care este incompatibil în plan fizic cu câmpul fundamental şi îl singularizează pe om, expunându-1 suferinţelor implicate de entropie.
Din teoriile fizicii moderne comentate mai sus (conceptul bootstrap-ului, al holomişcării) rezultă influenţa pe care o au asupra întregului, cu reflectare asupra noastră, a oricărei acţiuni întreprinse de noi. Deducem de aici consecinţele conduitei umane la nivel individual şi colectiv – exprimate prin istoria omului de-a lungul timpului şi dramatismul său nu ar trebui să ne mai mire.
În mod paradoxal, sursa dramei umane constă în statutul omului, de fiinţă raţională cu posibilităţi opţionale. Optând între Bine şi Rău şi-a scris propria sa istorie. Sunt foarte puţini cei care prin sine sau ajutaţi au reuşit să-şi construiască o istorie diferită de a majorităţii semenilor. Condiţia de a dirija după voinţă propria istorie este cunoaşterea. Istoria unui om este în acelaşi timp dependentă de cea a colectivităţii în care trăieşte. De aceea este nevoie de o cunoaştere extinsă la nivelul întregii comunităţi umane şi nu numai al câtorva aleşi.
Sensul evoluţiei biologice. Evoluţia lumii vii ca şi a celei nevii este o realitate – întregul existent aflându-se într-o perpetuă mişcare şi transformare. De la Darwin ne rămâne doar ideea de evoluţie, nu şi modalitatea sa exactă de realizare. Darwin însuşi a prezentat prudent ideea. Din teoria sa au făcut o dogmă cei care au voit să-şi ia o revanşă exprimată pătimaş la alternativa creaţionistă a religiei.
Ceea ce a evoluat a fost ideea de lume şi nu lumea ca atare. Atomii care compun o lume în evoluţie au aceeaşi structură, doar configuraţia în care sunt aşezaţi diferă.
Obiectivul evoluţiei nu pare a fi totalitatea, ci funcţionalitatea, nu performanţa părţilor ci finalitatea întregului.
Privind creierul uman ca fiind ultima verigă cunoscută în lanţul evolutiv, avem impresia că evoluţia nu a avut alt scop decât perfectarea structurilor capabile să prelucreze informaţie – de la limitarea formelor primare la libertatea gândului desprins din materie şi ridicat la înălţimea spiritului. S-ar părea că "spiritul" îşi sculptează în materie formele apte să-1 exprime. Întregul Univers ne apare ca un vast experiment al unei Inteligenţe. Privită astfel, evoluţia mai are încă mulţi paşi de făcut până va ajunge să creeze structura capabilă să-i înţeleagă esenţa propriei determinări.
Misterele vieţii. Ca informaţie, ca arhetip, omul are vârsta cosmosului pentru că era prezent în logos, în acea "primă undă de lumină".
Creaţia vieţii rămâne un profund mister pentru ştiinţă. Nici ideea creaţionistă a religiei nu este mai plauzibilă. Credem că viaţa se creează şi "sub ochii noştri". Dovadă – germenii bolilor necunoscute până acum.
Dacă luăm în consideraţie aserţiunile ştiinţei privind structura materiei şi a legităţilor sale de manifestare obţinem o explicaţie aparent raţională pentru structura lumii fizice dar nu şi pentru apariţia şi manifestarea vieţii.
Nu vom şti niciodată cum s-au petrecut exact evenimentele prin care a apărut viaţa, ca de altfel şi Universul. Ipotezele referitoare la aceste începuturi, rolul necesităţi şi al întâmplării sunt doar imaginaţie, convenţie. Este adevărat că sunt modele imaginate în baza unor premise de laborator, a unor experienţe autentice, dar extrapolarea lor în natură nu înseamnă obligatoriu şi suprapunerea cu realitatea. Nu vom şti ce este viaţa decât când vom reuşi s-o creăm în laborator. Şi am mai spus, acest eveniment nu se va întâmpla niciodată. Oricât de suficiente