— Privite în esenţa lor – sunt insuficiente. Trebuie să explicăm "cum" pentru că aceasta este misiunea ştiinţei. Or în faţa acestui "cum", va exista o perpetuă tăcere ca şi în fata lui "de ce".

  Este aberant să susţii existenţa lumii plecând de la o singură pereche, este aberant să admiţi că întâmplarea a creat în acelaşi timp doi indivizi de sex diferit dar din aceeaşi specie ca să se poată reproduce, este naiv să reduci viaţa la reacţiile fizico-chimice cunoscute şi este imposibil să explicăm gândirea, inteligenţa, sentimentele plecând de la atomi şi substanţă. De aceea este onest şi de bun simţ să recunoaştem că nu ştim. Nu este o crimă să nu ştim. Crimă este când în numele adevărurilor false sau convenţionale se emit verdicte de condamnare împotriva celor care nu aderă la ele, aşa cum s-a întâmplat şi în istoria noastră recentă.

  La oricare dintre legile cunoscute astăzi în fizică şi chimie am supune atomii elementelor existente în structura materiei vii, nu rezultă viaţă. Viaţa pare să fie "ceva" pus în materie. Materia fizică pare să fie doar vasul în care se toarnă energia vieţi. In acest sens suntem de părere că viaţa este o formă de energie esenţialmente informaţională, de o natură consubstanţială sursei originare. Pentru acest motiv credem că omul de pe Terra nu va putea crea niciodată o celulă vie.

  Voinţa de a fi. Există o voinţă şi o raţiune de a fi, de a trăi în tot ceea ce este viu. Orice germen parazit se luptă pentru a trăi pe seama gazdei sale, chiar dacă duce la moartea acesteia. Dintre cei doi combatanţi va învinge cel mai puternic. Nu există milă în natură.

  Probă a voinţei de a fi o constituie adaptarea rapidă la toate mijloacele noastre de atac împotriva germenilor patogeni, inclusiv la antibiotice. Cum această adaptare presupune complexe mecanisme biochimice şi structurale, este greu de înţeles pentru noi care inteligenţă şi cu ce raţiune intervine.

  Universul – un vast sistem informaţional. Universul este un vast sistem informaţional organizat după legităţi precise. Prima sa lege este aceea a ciclicităţii. In afară de cauza primordială a existenţei, nimic nu este etern. Nici Universul ca ansamblu. Totul este o perpetuă reluare. Se pleacă de la "lumina iniţială" şi după ce se parcurge un ciclu de evoluţie se ajunge din nou la starea iniţială de lumină.

  Tabloul astrofizic cunoscut pare să sugereze o ierarhizare informaţională a Universului. Fiecare nivel de organizare a Universului este în acelaşi timp un nivel informaţional, conţinând ca urmare informaţia planurilor suiacente. Fiecare nivel de organizare a Universului subordonează pe cele inferioare şi le decide parţial evoluţia. Totalitatea este coordonată de planul cel mai înalt. Imaginea metaforică ce se desprinde pentru Univers este aceea a piramidei cu o bază largă şi un singur vârf sau a cercurilor concentrice.

  Destin şi liber arbitru. Lumea este programată ab initio ca structură şi funcţionalitate, dar în acelaşi timp pare să fie în permanenţă readaptată noilor situaţii create deoarece "totul curge", nimic nu rămâne "îngheţat".

  Programarea evenimentelor este atât intrinsecă, înscrisă în codul genetic al organismelor vii cât şi extrinsecă, înregistrată în câmpuri informaţionale care sunt integrate în sisteme similare până la marele sistem – Cosmosul.

  Există deci şi destin şi liber arbitru. Şi fatalitate prin ceea ce porţi ca programare condiţionată ereditar şi opţiune prin ceea ce faci aici.

  Este greu de precizat proporţia în care acţionează destinul, fatalitatea şi în ce măsură ne impunem voinţa. Cu alte cuvinte, în ce măsură suntem liberi şi în ce măsură predeterminaţi. Este posibil ca în proporţie majoră să fim programaţi dinainte de a veni pe lume. O comutare totală a drumului vieţii nu este posibilă decât printr-o completă schimbare a atitudinii în plan psihologic-comportamental.

  Toate planurile existenţei vizibile şi invizibile se suprapun; orice acţiune în plan verbal, afectiv, organic sau funcţional, fizic sau pur informaţional se traduce obligatoriu în termeni de energii, de atomi, de reacţii chimice, de mobilizare fizică, de ineluctabile legităţi. Fără această suprapunere de planuri – începând de la particulele subatomice, trecând prin chimie, biochimie, biologie, informaţie, cibernetică, Univers – nimic nu există.

  Legea fundamentală a Universului o constituie corelarea armonioasă a tuturor acestor planuri. Orice distorsiune la nivel de acţiune sau numai de gând implică boală şi suferinţă. Soluţia prevenirii lor constă în respectarea legii armoniei prin controlul conştient al întregii conduite, care trebuie să aibă o finalitate exclusiv pozitivă, negentropică.

  Ce a fost la început? La început, ştiinţific vorbind, a fost Ideea sau Informaţia primordială care este conţinută în ceea ce a fost numit Logos sau cuvânt. Este mai mult decât un simplu cuvânt înţeles în accepţiunea curentă. Este arhetipul, modelul lumii. Este o ştiinţă, o cunoaştere, o conştiinţă, o inteligenţă. Inteligenţa creatoare de Univers.

  Ideea nu este numai informaţie ci şi un câmp de energie capabil de acţiune, după cum am discutat în această lucrare. De unde vine acest "verb divin"? Din "Marele Necunoscut". Putea veni din Neant? Dacă am reduce întreaga existenţă la Zero, la momentul de dinainte de a fi fost ceva, atunci din nimic s-ar naşte tot nimic. Dacă la început ar fi fost numai forţe şi energii, prin evoluţie ar fi rezultat tot forţe şi energii, dar nu structuri cosmice şi forme vii inteligent ordonate. Dacă la început ar fi fost doar haos, dezordine, fără o forţă ordonatoare, ar fi rezultat tot dezordine. In spatele fiecărei opere este necesar un arhitect, ne spune fizicianul Jean Charon. Putem nega dacă nu ne convine caracterul divin al sursei primordiale, dar nu putem nega că este o forţă atotputernică şi o inteligenţă. Pentru că numai inteligenţa şi forţa pot ordona haosul şi "trimite Universul pe cărări necunoscute", cum spune marele nostru poet.

  Dacă privim creaţia omului ca pe un dar al Sursei primordiale, atunci în acest altruism trebuie să vedem şi un sentiment de iubire. Logosul şi iubirea au fost cei doi factori care