putea să fie Kate cea care să-i ia atunci interviul. Şi poate că ei i-ar fi făcut acum propuneri indecente. Frumoasa Kate şi frumosul Christian, împreună. Aş putea să fiu ca fetele de lângă mine, admirându-l de la distanţă. Ştiu că prietena mea nu i-ar fi dat nici cea mai mică atenţie. Cum i-a zis deunăzi? Înfiorător. Gândul unei confruntări între Kate şi Christian mă stânjeneşte. Trebuie să spun că nu ştiu pe care dintre ei aş paria.

  Kate îşi încheie discursul cu o întorsătură măiastră de frază şi, spontan, toată lumea se ridică în picioare, aplaudând şi aclamând, acestea fiind primele ei ovaţii publice. Mă uit la ea şi îmi strig entuziasmul, iar ea îmi răspunde cu un zâmbet larg. Bravo, Kate. Se aşază, odată cu publicul, iar rectorul se ridică şi-l prezintă pe Christian…

  Dumnezeule, Christian o să ţină un discurs. Rectorul face o referire scurtă la realizările lui Christian: CEO al propriei companii de mare succes, un om care s-a realizat prin propriile mijloace.

  —… şi, de asemenea, unul dintre sponsorii principali ai universităţii noastre. Să-i urăm bun venit domnului Christian Grey.

  Rectorul îi scutură călduros mâna lui Christian şi se aude un ropot de aplauze politicoase. Îmi simt inima-n gât. Se apropie de pupitru şi trece în revistă sala. Pare atât de încrezător stând acolo în faţa noastră, aşa cum a fost şi Kate înaintea lui. Cele două fete de lângă mine se apleacă vrăjite. De fapt cred că majoritatea persoanelor de sex feminin din public se trag mai aproape, ca şi câţiva dintre bărbaţi. Începe să vorbească, cu o voce caldă, măsurată şi hipnotizantă.

  — Sunt profund recunoscător şi mişcat de marea cinste pe care conducerea universităţii mi-a acordat-o astăzi. Îmi oferă rarul prilej de a vorbi despre activitatea impresionantă a Facultăţii de Ştiinţe Ecologice din cadrul universităţii. Scopul nostru este să dezvoltăm metode agricole viabile şi sustenabile ecologic pentru ţările lumii a treia. Iar ţelul suprem este să ajutăm la eradicarea foametei şi a sărăciei pe tot cuprinsul globului. Peste un miliard de oameni, mai ales din Africa sub-sahariană, Asia de Sud şi America Latină, trăiesc într-o sărăcie cumplită. Disfuncţionalităţile de natură agricolă abundă în aceste părţi ale lumii, iar consecinţa este distrugerea ecologică şi socială. Ştiu din proprie experienţă ce înseamnă să suferi de foame. Această călătorie are pentru mine un caracter foarte personal…

  Simt că-mi cade falca până la podea. Ce? Christian a suferit cândva de foame. Incredibil! Păi asta explică multe. Şi îmi amintesc interviul; omul ăsta chiar vrea să hrănească lumea. Îmi frământ cu disperare creierii ca să-mi amintesc ce-a scris Kate în articol. Adoptat la vârsta de patru ani, cred. Nu-mi pot imagina că Grace l-a ţinut nemâncat, aşa că trebuie să se fi întâmplat înainte de asta, în fragedă pruncie. Înghit în sec, iar inima mi se strânge când mintea mea evocă imaginea unui copilaş înfometat, cu ochii cenuşii. Oh, nu. Ce fel de viaţă a dus Înainte să fi fost salvat de soţii Grey?

  Sunt cuprinsă de revoltă. Bietul, nenorocitul, perversul şi filantropul Christian – deşi sunt sigură că el nu s-ar vedea pe sine astfel şi ar respinge orice încercare de compasiune sau de milă. Brusc, toată lumea izbucneşte în aplauze şi se ridică. Mă ridic şi eu, cu toate că nu i-am auzit jumătate din discurs. Omul ăsta face toate faptele astea bune, conduce o companie uriaşă şi, în acelaşi timp, mă vânează şi pe mine. E copleşitor. Îmi amintesc de frânturile de conversaţie pe care le-a avut despre Darfur… totul se leagă. Mâncare.

  Zâmbeşte scurt la aplauzele călduroase – până şi Kate îl aplaudă – apoi îşi reia locul pe scaun. Nu se uită în direcţia mea, iar eu mă simt debusolată încercând să asimilez noile informaţii despre el.

  Unul dintre prorectori se ridică şi începe lungul şi anevoiosul proces de înmânare a diplomelor. Sunt peste patru sute de înmânat şi durează puţin peste o oră până îmi aud numele. Îmi fac drum către scenă între cele două fete care continuă să chicotească. Christian priveşte în jos către mine, cu o privire caldă, dar reţinută.

  — Felicitări, domnişoară Steele, spune el în timp ce îmi scutură mâna, strângând-o uşurel.

  Simt electricitatea pielii sale lipite de a mea.

  — Ai vreo problemă cu laptopul?

  Mă încrunt în timp ce el îmi înmânează diploma.

  — Nu.

  — Atunci, îmi ignori e-mailurile?

  — Nu l-am văzut decât pe cel referitor la achiziţii.

  Se uită întrebător la mine.

  — Mai târziu, spune el, şi trebuie să mă mişc pentru că ţin coada în loc.

  Mă întorc la locul meu. E-mailurile? Probabil c-a trimis încă unul. Oare ce scria în el?

  Mai durează o oră până la încheierea ceremoniei. Parcă nu se mai termină. În sfârşit, rectorul îi duce pe membrii corpului profesoral în afara scenei, însoţiţi de alte ropote de aplauze, precedaţi de Christian şi Kate. Christian nu se uită la mine, cu toate că încerc să-i impun mental s-o facă. Zeiţa mea intimă nu e deloc încântată.

  În timp ce aştept ca rândul nostru să se împrăştie, Kate mă strigă. Vine spre mine din spatele scenei.

  — Christian vrea să vorbească cu tine, strigă ea.

  Cele două fete care se află acum lângă mine se întorc şi mă privesc uimite.

  — El m-a trimis aici, continuă ea.

  Oh…

  — Ai avut un discurs nemaipomenit, Kate.

  — Nu-i aşa?

  Radiază.

  — Vii? Ştii ce insistent e.

  Îşi dă ochii peste cap, iar eu zâmbesc cu gura până la urechi.

  — Habar n-ai tu.

  Nu pot să-l las singur pe Ray prea mult timp. Mă uit la el şi ţin ridicate cinci degete ca să-i dau de înţeles „cinci minute”. Dă din cap aprobator, arătându-mi şi semnul de OK, iar eu o urmez pe Kate pe coridorul din spatele scenei. Christian vorbeşte cu rectorul şi doi profesori.