— Bine, bine… Şi ce-ai făcut? I-ai tras inelul din deget?

— L-am tras, să trăiţi, şi l-am vârât ici, în deştu’ ăsta. Pe urmă… tot necuratu’… Da’ banii nu i-am luat, nu i-am luat, dom-le judicător, omorâţi-mă că eu unu nu i-am luat!…

Un gând proaspăt fulgeră mintea judecătorului si-i lumină subit faţa. Câteva clipe îşi ţinu capul în mâini şi cugetă frământat. Apoi, încreţi sprâncenele şi trase aer mult în piept, ca în ajunul unei acţiuni decisive.

— Da! îşi zise pentru sine, înclinând fruntea. Ce-ai făcut pe urmă, Spârchez?

— Pe urmă, îl căutai în buzunarele de la haină. Nimic! Nu mă las! Îl mai pipăi aşa cu mâna pe piept… Şi dau de ceva tare. Ait, zic, să ştii că aici e portofelul… Desfac vesta, avea buzunarul pe jumătate cusut. Na, drăcia dracului! Dau să desfac cusătura şi scot de-acolo un pachet. M-am fript, socoteam, da’ tot rup la un colţ o bucăţică şi când colo, un teanc de hârtii nou-nouţe. Taman atunc-i mă strigă şefu’: Gheorghe! Gheorghe! Auleo! Ghinionu’ naibii! Taman acu’ se găsi să mă cheme! Când dau să ies din compartiment, îmi vine gândul ăl bun; dacă şefu’ găseşte banii la mine, tranc cu pistolu’, mă achită! Dânsu’ are bănuială că poate fur şi d-aia mă cheamă, să mă caute… Mă întorc la repezeală şi pun pachetul la loc…

— De ce te chemase şeful?

— Nu vă spusei că avea bănuială să nu fur? De la nişte talpă mi se trage bănuiala, că s-a spart o dată un vagon cu talpă. Striga la mine mânios; „Pe unde-mi umbli, pungaşule? Nicăieri, don’ şef. Zice: Sus mâinile! Le ridic la poruncă. Ce puteam să fac? Şi dumnealui mă scotoceşte prin buzunare. Puneţi-l să dea declaraţie dacă mi-a găsit vreun ban de cinci! Vă rog foarte mult să dea dumnealui declaraţie ca martor. Că dumnealui e om de încredere, ce mai…

— Inelul unde era atunci când te-a cercetat şeful?

— Păi, inelul l-aveam în deget, să trăiţi! Şi uitasem de el, păcatele mele! Da’ n-a băgat de seamă, că vezi dumneata, eram cu mâinile ridicate în sus.

— Se cheamă că i-a scăpat din vedere.

— Aveai de gând să te înapoiezi ca să ridici banii de unde-i lăsasei?

— Nu, dom-le judicător, să mor dacă mă gândeam… că dom’ şef, cum vă spusei, era cu ochii-n patru pe mine.

— Bine, mă, dacă era cu ochii pe tine, cum se face că totuşi pachetul a dispărut? Ai?

— Dom-le judicător, întrebaţi pe dom’şef dacă a găsit ceva la mine. Să declare dumnealui ce bani a găsit. Dacă furam, găsea, da’ n-a găsit. Inelul l-am luat… E drept… Ce-am luat nu tăgăduiesc. Dinspre partea banilor, însă, să mă tăiaţi că sânge nu curge. Dacă aş fi avut eu atâta bănet, mai stăteam acar la căile ferate, să-mi facă dom’ şef Vintilescu zile fripte? Atâţia draci! Îmi deschideam o cârciumioară în sat la mine, că asta e afacere mănoasă şi m-aşezam în rândul oamenilor. Da’ nu mi-a ajutat Dumnezeu să mă pricopsesc!

— Atunci spune, ce s-a făcut cu pachetul? Că în pământ n-a intrat!

— Deh! L-o fi luat altu’ mai şmecher decât mine! Of, ce ghinion avusei, nici acuşa nu-mi intră în cap…

— Gheorghiţă, băiatule, eu te cred pe tine, dar boieru’ ţine morţiş că tu i-ai şterpelit pachetul cu bani. Zice că ai plecat şi nu l-ai pus la loc, aşa cum susţii tu.

— Care boier?

— Stăpânul inelului, care altul? El e doar păgubaşul, nu sunt eu.

— Păi, trăieşte? Eu credeam că a mierlit-o… făcu acarul mirat foarte.

— Vezi bine că trăieşte. S-a canonit rău, dar doctorii l-au pus pe picioare.

— Şi zice că nu i-am pus banii la loc în buzunarul lui?

— Da, aşa zice…

— Să-i spuneţi de la obraz că minte. Eu, unul, i-am pus îndărăt pachetul, da’ se vede treaba că altu’ i l-a luat mai târziu. Fiecare cu norocu’ lui.

— Şi eu tot aşa cred. Mai ales că am declaraţia şefului tău care glăsuieşte că nu s-a găsit nimic asupra ta.

— Păi, vedeţi, dom’ judicător? surâse Spârchez satisfăcut

— Ştii ce? Mi se pare că boierul cam are pică pe tine. Auzi ce mi-a mărturisit? Cică l-ai fi strâns puţintel de gât. Ei. Dar asta nu e nimic… Fleac! Bine c-a scăpat omul cu zile… Ai fi putut să-l omori, păcătosule, dacă strângeai mai vârtos.

— Să ştii, dom’ judicător, ăsta-i motivu’ că dumnealui ţine să mă bage la apă…

— Dar ce ţi-a venit să-i pui mâna-n gât? Iacă ăsta n-o înţeleg! Nu cumva te simţise că umbli să-i iei punga?

— Cam aşa, dom’le judicător. Aici o brodişi bine, mărturisi codindu-se puţin acarul. Când îi scosei inelu’, credeam că-i mort, nu mişcase de fel, ca răposaţii, ştiţi? Acu’, dau să desfac cusătura, ca să scot pachetu’, şi de, în fierbinţeală, mai greşeşte omu’, poate oi fi tras cam tărişor. Dacă ştiam că nu e mort, he, umblam cu delicatesuri… Ce să vezi? Mă simte rumânu! Se deşteptase şi m-apucă de piept cu mâna. Cât p-aci să-mi pierd cumpătu’. Ce să fac? I-am vârât mâinile în beregată. De! Aşa cerea treaba! A horcăit niţel… numai niţeluş… şi mi-a dat drumu’. Da-ncleştase zdravăn pumnu’… Ce, te joci cu omul la stare de primejdie?…

— Nu ţi-a fost teamă că l-ai omorât?

— Aş, că n-am strâns tare. Ce naiba, eram în toate minţile. Strângeam atât cât să-mi dea drumu’ de haină, pricepurăţi?

— Măi Gheorghiţă, eu aş vrea să te scap. Îmi place de tine că eşti băiat deştept…

— De… dom’ judicător! Vă faceţi pomană, să fie de sufletu’ morţilor.

— Cu inelu’ o facem uitată. Chestiunea e că s-a găsit. Dar ajută-mă să punem mâna pe cel care a furat pachetul cu bani. Cine zici că se afla lângă boierul cel gras?

— Vă spusei: era unu’ mai subţirel. Rudă, nerudă, habar n-am.

— Ce făcea ăsta, mă? N-ai băgat tu de seamă?

— Păi zăcea lungit pe canapea, cu capul lăsat în jos. Era mort, nu sufla de fel.

— Mă, n-o fi luat el banii?

— Cum să-i ia dacă era mort? Doamne, iartă-mă! Asta e bună!

— N-a fost decât rănit. S-a făcut bine şi ăsta.

— Va să zică înviară amândoi morţii? De, dom’le judicător, ştiu eu? Da parcă tot nu-mi vine-a crede! Un om care trece printr-o spaimă ca aia nu prea-i arde lui de blestemăţii.

Kaminski tresări. Acarul, în mărginirea lui, spusese un