— Ascultă, reluă judele după câteva clipe, când te-a strigat şeful de afară, tu erai cu banii în mână, aşa e? Ai vrut să fugi ca să ajungi cât mai repede la superiorul tău; dar în uşa compartimentului te-ai răzgândit: „Ia să pun eu pachetul cu bani la loc, să nu mi-l găsească dom’ şef că mă caută şi o păţesc”!

— Ba ce păţanie, că trăgea cu rivolveru-n mine. Ne-a spus că p-ăl de l-o prinde furând îl împuşcă pe loc, fără milă.

— Aşa. Bine! Şi îţi făceai socoteala că te vei furişa mai târziu  când ţi-o fi la-ndemână, ca să iei banii din nou. Nu cumva, din zăpăceală, ai strecurat pachetul în buzunarul boierului slab, în loc să-l vâri înapoi de unde îl luasei?

Acarul rămase câteva secunde pe gânduri. Apoi, deodată vorbi, ca luminat:

— Să ştii că aşa a fost! Acu’ pot să spui, să iertaţi dom’ judicător; pe mine tot nu m-a răbdat inima, că îmi ghicirăţi gându’ şi m-am dus p-ormă după pachet ca la fo juma de ceas. Şefu’ era plecat nu ştiu pe unde. Caută-n sus şi-n jos, răscoleşte, dă-i! Pachetul cu bani – nicăieri!!! Măi, ce s-a făcut, nu puteam să-mi dau seama… Boieru’ ici, gologanii nicăieri… Parcă se topiseră ca fumu’…

— Dar boierul slab, nu-ţi aduci aminte, l-ai găsit tot acolo?

— Taman asta voiam să vă spui. Când mă uit alături, slăbuţu’ nicăieri. Zic, or fi venit niscaiva oameni de l-au ridicat p-ăsta şi mi-au jefuit omu’. Mi-o luaseră înainte. Să le fie de cap, bătu-i-ar Dumnezeu.

— Nu, n-au luat ei banii. Acum pot să-ţi spun cum stau lucrurile. Boierul cel tânăr e învinuit că i-a furat. Însă el ţine morţiş una şi bună: cică nu i-a luat cu voia lui, că altcineva i-a pus pachetul în buzunar fără să-şi dea seama cine.

— Să ştii, dom’le judicător, c-aşa e… zise acarul ferm convins.

— Ei, cum? Ia spune tu Gheorghiţă…

— Păi să vedeţi. Io zic c-aici e chestia cu pricina. Pripit cum eram s-o zbughesc afară că dom’ şef nu glumea, nu ştiu cum fac, cum dreg, că mi se stinge lanterna. Na, drăcia dracului, am sfeclit-o! Bâjbâi în întuneric să pui pachetu’ la loc. Acu’, pot să spui eu la sigur dacă a fost buzunaru’ boierului? De, în beznă, şi grăbit cum eram, nu bag mâna-n foc că n-oi fi nimerit alături, la slăbuţ. Chestia e că s-a găsit paralele! Eh! Ştiu eu cum te-ncearcă domnii judecători pe toate părţile doar-doar o scoate ceva, surâse acarul înseninat.

— În orice caz, ţi-aduci bine aminte că n-ai vârât înapoi banii, în buzunarul de la vestă, de unde-i luasei?

— Păi buzunaru’ ăla, săracu’, nici că se mai ţinea. S-a desfăcut de tot când am tras. Materie proastă!

— Atunci era buzunar de haină?

— De haină, uite aşa cum aveţi dumneavoastră.

— Mă, eşti sigur că de haină?

— Cum te văz şi mă vezi, dom’ judicător! Ce mai stăm de vorbă! Dacă puneam banii la grăsan îi găseam fără doar şi poate când m-am întors după ei.

— Bine, Gheorghiţă! bâigui Kaminski aproape transfigurat.

Acarul îl privea cu uimire. De ce se schimbase astfel judecătorul la faţă?

„Ce întâmplare stranie! gândi Kaminski. Nu s-a mai pomenit aşa ceva. Magheru nevinovat! O jertfă a propriei sale iluzii! Cerul îl salvează tocmai acum, în ceasul pierzării, scoţând adevăratul ucigaş din beznă. Clătină trist capul: ce eroare judiciară s-ar fi comis, dacă…”

Grefierul înlemnise pe scaun. Schimbă un rând de priviri cu dactilografa şi alt rând cu superiorul său. Deodată, judele se ridică brusc în picioare şi întrebă aspru pe acar:

— Când te-ai dus a doua oară după bani, ce făcea boierul cel gras?

Flăcăul se codea să răspundă, văzându-l mâniat:

— Ce făcea boierul, te-ntreb? se răsti judele mai enervat.

— Apoi tot aşa era… cum îl lăsasem… bâlbâi omul.

— Cum adică, mort?

Gheorghiţă se clătină. Replica judelui îl păli drept în creştet, ca o măciucă.

— Ucigaşule! răcni înfiorător Kaminski, ai să înfunzi ocna! Ieşi afară! Am terminat cu tine! Luaţi-l!

Acarul mugi ca o vită înjunghiată şi se prăbuşi pe podele. Doi sergenţi îl scoaseră pe uşă, cu trudă.

Judecătorul Kaminski lucra la redactarea mandatului de arestare pentru acar, gândindu-se ce vâlvă are să stârnească în oraş vestea nevinovăţiei doctorului, în care el crezuse din capul locului, întemeiat pe acel infailibil fler al său, nedezminţit nici de astă dată.

Involuntar se uită la ceas: era 1 şi 20 de minute. Se sperie de-a binelea. Când se topiseră cinci ore şi jumătate, căci începuse interogatoriul la opt precis? Pesemne că Almăjanu a intrat în şedinţă şi vor fi început pledoariile apărării. Trebuia să vorbească neapărat cu el, să-i comunice noutatea senzaţională care dădea procesul peste cap. Scrise în fugă câteva rânduri preşedintelui, rugându-l să suspende şedinţa pentru zece minute, că are să-i raporteze ceva foarte important. În orice caz, trebuia evitată deliberarea fără obiect a juraţilor şi mai ales pronunţarea unei sentinţe în vânt, care ar fi adus prejudicii justiţiei.

— Mimi, predă bileţelul acesta domnului preşedinte. Hai, fugi!

Dactilografa pricepu despre ce-i vorba, avea destulă experienţă în materie procedurală. Înainte de a ajunge la Almăjanu se abătu prin sala de şedinţe şi spre norocul ei întâlni pe unul din secretarii lui Radulian.

— Fii te rog bun şi dă maestrului asta.

Era o foaie de hârtie în care dactilografa rezumase în câteva fraze interogatoriul luat de Kaminski. Poate că dragul ei avocat are nevoie de aceste date şi de ce nu i-ar da o mână de ajutor?

Radulian citi uluit rândurile fetei.

„Magheru nevinovat? Acarul a ucis pe moşier? I-a smuls pachetul cu bancnote… şi chemat de şef, a vârât din greşeală banii în buzunarul doctorului, cu gând să revină mai târziu să-i ridice? Formidabil! Şi până acum, nimeni nu ştie, încă n-a transpirat nimic… Nici tu preşedinte, nici tu prim-jurat habar n-au! Bravo, Mimişor, meriţi o blană de mouton doré, fato: Dar să nu se stingă acţiunea înainte de a-mi dezvolta apărarea… Lasă că ţi-o coc eu, procuror troglodit, acum eşti în mâna mea! Un trimestru întreg ai să-mi visezi pledoaria, noapte cu noapte… Pentru mine ca avocat o lovitură ca asta înseamnă adevărată mană cerească! Uite, i-a adus lui Barbaroza mesajul cu pricina. Dacă suspendă şedinţa, mă opun categoric. Motivez că trebuie