mai mult să mă trezesc și m-a apucat imediat durerea de cap. O chestie drăguță când trăiești pe Marte într-un conac de multe miliarde de dolari: ai acces la oxigenul pur. Dintr-un motiv oarecare, o concentrație ridicată de O2 rezolvă majoritatea durerilor de cap. Nu știu de ce. Nu-mi pasă. Important e că nu sunt nevoit să sufăr.

Am testat din nou dormitorul. Mi-am pus costumul în rover și-am instalat dormitorul la fel ca data trecută. Dar de data asta a ținut. Grozav, dar având în vedere natura precară a lucrului meu manual, am vrut o testare lungă și serioasă a etanșeității.

După câteva minute în care m-am fâțâit în costumul pentru EVA, m-am hotărât să-mi folosesc mai bine timpul. N-am cum să părăsesc universul rover/dormitor câtă vreme dormitorul e fixat de sas, dar pot să rămân în rover și pot să închid ușa.

Odată ce am făcut asta, mi-am scos costumul inconfortabil pentru EVA. Dormitorul era de cealaltă parte a ușii sasului, rămânând complet presurizat. Așa că fac în continuare testarea, dar nu trebuie să port costumul pentru EVA.

Alesesem arbitrar o durată de testare de 8 ore, așa că până atunci eram captiv în rover.

Mi-am petrecut timpul planificând călătoria. Nu era mult de adăugat la ce știam deja. O să merg drept din Acidalia Planitia către Mawrth Vallis, pe care apoi o s-o traversez. O să mă ducă pe un traseu în zig-zag până la Arabia Terra. După aia dau de greu.

Spre deosebire de Acidalia Planitia, Arabia Terra e presărată cu cratere. Și fiecare crater prezintă două schimbări bruște de altitudine. Mai întâi coboară, apoi urcă. Am făcut tot ce-am putut ca să găsesc calea cea mai scurtă de ocolire a lor. Sunt sigur că va trebui să ajustez cursul în timp ce mă deplasez efectiv. Niciun plan nu rezistă după primul contact cu inamicul.

•

Mitch luă loc în sala de conferințe. Era prezentă gașca obișnuită: Teddy, Venkat, Mitch și Annie. Dar de data asta era și Mindy Park, precum și un bărbat pe care Mitch nu-l mai văzuse niciodată.

— Care e treaba, Venk? zise Mitch. Ce e cu ședința asta neașteptată?

— S-au întâmplat niște lucruri, spuse Venkat. Mindy, pune-i tu la curent.

— Ăă, mda, zise Mindy. Se pare că Watney a fixat balonul la remorcă. Folosește în cea mai mare parte designul pe care i l-am trimis.

— Ai idee cât e de stabil? spuse Teddy.

— Destul de stabil. Stă gonflat de mai multe zile fără nicio problemă. În plus, a construit un fel de… cameră.

— Cameră? rosti Teddy.

— E făcută din prelata habitatului, cred, explică Mindy. Se prinde de sasul roverului. Cred că a tăiat o secțiune din habitat ca să o facă. Nu știu pentru ce e.

Teddy se întoarse spre Venkat:

— De ce ar face așa ceva?

— Credem că e un atelier, spuse Venkat. O să aibă mult de lucru la VAM odată ce ajunge la Schiaparelli. O să-i fie mai ușor fără un costum pentru EVA. Probabil că plănuiește să lucreze în cea mai mare parte a timpului acolo.

— Isteț, spuse Teddy.

— Watney e un tip isteț, zise Mitch. Și cu menținerea vieții înăuntru…?

— Cred că s-a ocupat de asta, spuse Mindy. A mutat CERA-ul.

— Scuze, ce e CERA? zise Annie, întrerupându-i.

— E componenta externă a regulatorului atmosferic, răspunse Mindy. Stă în exteriorul habitatului, așa că am văzut când a dispărut. Probabil că a montat-o pe rover. Nu există niciun alt motiv să o mute, așa că presupun că are sistemul de menținere a vieții funcțional.

— Excelent, zise Mitch. Lucrurile încep să se lege.

— Nu sărbători încă, Mitch, spuse Venkat, arătând spre nou-venit. El e Randall Carter, unul dintre meteorologii noștri pentru Marte. Randall, spune-le și lor ce mi-ai zis mie.

Randall dădu din cap.

— Mulțumesc, domnule doctor Kapoor.

Își întoarse laptopul pentru a le arăta o hartă a lui Marte.

— În ultimele săptămâni în Arabia Terra s-a dezvoltat o furtună de nisip. Nu e mare lucru în ceea ce privește intensitatea. Nu-i va împiedica nicicum călătoria.

— Atunci care e problema? zise Annie.

— E o furtună de nisip cu viteză redusă, explică Randall. Vânturi lente, dar suficient de rapide ca să ridice particule foarte mici de pe suprafață și să le învolbureze în nori groși. În fiecare an au loc cinci sau șase din astea. Chestia e că durează luni întregi, acoperă secțiuni uriașe din planetă și încarcă atmosfera cu praf.

— Tot nu văd care e problema, zise Annie.

— Lumina, zise Randall. În zonele cu furtună, pe suprafață ajunge foarte puțină lumină solară. În momentul ăsta e cam douăzeci la sută din normal. Iar roverul lui Watney e alimentat de panouri solare.

— Rahat, spuse Mitch, frecându-se la ochi. Și nu putem să-l avertizăm.

— Deci are mai puțină energie, zise Annie. Nu poate să încarce mai mult timp?

— Conform planului curent, reîncarcă deja toată ziua, explică Venkat. Cu douăzeci la sută din lumina normală a zilei, o să dureze de cinci ori mai mult să obțină aceeași cantitate de energie. O să-i transforme călătoria de patruzeci și cinci de zile solare într-una de două sute douăzeci și cinci de zile solare. O să rateze zborul de proximitate al lui Hermes.

— Hermes nu poate să-l aștepte? zise Annie.

— E un zbor de proximitate, spuse Venkat. Hermes nu intră pe o orbită marțiană. Dacă ar face-o, nu s-ar mai putea întoarce. Au nevoie de viteză pentru traiectoria de întoarcere.

După câteva momente de tăcere, Teddy spuse:

— N-avem decât să sperăm că găsește o cale de rezolvare. Îi putem urmări progresul și…

— Nu, nu putem, spuse Mindy, tăindu-i vorba.

— Nu putem? zise Teddy.

Ea scutură din cap.

— Sateliții nu vor avea vizibilitate prin praf. Odată ce intră în zona afectată, n-o să mai vedem nimic până nu iese pe partea cealaltă.

— Păi… spuse Teddy. Rahat!

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 439

Înainte să-mi risc viața cu drăcia asta, trebuie s-o testez.

Și nu genul de teste mărunte pe care le-am făcut până acum. Sigur, am testat generarea energiei, sistemul de menținere