Milgram, din datele acumulate reies, în mod repetat, dovezi despre un fenomen care-ţi dă fiori: „Tocmai voinţa extremă a adulţilor de a merge aproape oricât de departe sub comanda unei autorităţi este constatarea esenţială a studiului.”.

  Există implicaţii ale acestei constatări care ar trebui să-i trezească la realitate pe cei preocupaţi de capacităţile unei alte forme de autoritate – guvernul – de a obţine niveluri înspăimântătoare de supunere din partea cetăţenilor obişnuiţi.92 Mai mult decât atât, aceste constatări ne spun câte ceva despre forţa absolută a presiunilor unei autorităţi de a ne controla comportamentul.

  După ce i-am văzut pe subiecţii lui Milgram frământându-se, transpirând şi suferind în timp ce îşi îndeplineau sarcina, se poate îndoi cineva de forţa care-i ţinea acolo?

  Pentru acei care încă mai au îndoieli, povestea lui S. Brian Willson ar putea fi instructivă. Pe 1 septembrie 1987, pentru a protesta împotriva transporturilor de echipament militar către Nicaragua, domnul Willson şi alţi doi bărbaţi s-au întins de-a latul căii ferate care duce la Staţia militară navală din Concord, California. Protestatarii erau convinşi că actul lor va opri trecerea trenurilor programate pentru acea zi deoarece notificaseră cu trei zile înainte oficialităţile Marinei şi ale Căilor Ferate în legătură cu intenţia lor. Dar echipajul civil al trenului, căruia i se dăduse ordin să nu oprească, nici măcar n-a încetinit trenul, în ciuda faptului că a fost în măsură să vadă protestatarii de la o distanţă de 2 kilometri.

  Doi dintre bărbaţi au reuşit să se ferească din calea pericolului dar domnul Willson n-a fost suficient de rapid pentru a evita să fie lovit şi s-a ales cu ambele picioare zdrobite de sub genunchi. Deoarece medicii militari din Marină, prezenţi la faţa locului, au refuzat să-i acorde asistenţă sau să permită să fie dus la spital în ambulanţa lor, martorii – incluzând soţia şi fiul domnului Willson – au fost lăsaţi să se chinuie să oprească hemoragia timp de patruzeci şi cinci de minute până când a sosit o ambulanţă privată.

  În mod uimitor, domnul Willson care servise timp de patru ani în Vietnam, nu învinovăţeşte nici echipajul trenului, nici medicii militari pentru soarta sa, ci arată cu degetul spre sistemul care i-a constrâns prin presiune să se supună: „Ei au făcut exact ceea ce am făcut şi eu în Vietnam. Au urmat nişte ordine care fac parte dintr-o politică dementă. Ei sunt doar nişte ţapi ispăşitori.”.

  Deşi membrii echipajului trenului au împărtăşit părerea domnului Willson că ei sunt nişte victime, ei nu au împărtăşit şi generozitatea lui. Aspectul cel mai remarcabil al incidentului este că echipajul trenului l-a dat în judecată pe Willson solicitând daune pentru „umilirea, suferinţa psihică şi stresul fizic” pe care l-au suferit pentru ca Wilson nu le-a permis să-şi realizeze sarcinile fără să-i taie picioarele.

  Ori de câte ori suntem confruntaţi cu un factor motivant atât de puternic pentru acţiunea umană, este firesc să ne aşteptăm să existe raţiuni solide ale motivaţiei. În cazul supunerii faţă de autoritate, chiar şi o scurtă analiza a organizării sociale umane oferă suficiente motive. Un sistem de autoritate multi-stratificat, acceptat pe scară largă, conferă unei societăţi imense avantaje. El permite dezvoltarea unor structuri sofisticate pentru producţie, comerţ, apărare, expansiune şi control social care, în alte condiţii, ar fi imposibile.

  Cealaltă alternativă, anarhia, este o formă de organizare statală ale cărei efecte benefice asupra grupurilor sociale sunt greu de găsit şi despre care psihosociologul Thomas Hobbes spune că ne-ar face viaţa „solitară, săracă, meschină, animalică şi scurtă”.

  Prin urmare, suntem instruiţi de la naştere că supunerea faţă de autoritatea potrivită este buna, iar nesupunerea este greşită. Acest mesaj esenţial îl găsim în poveţele părinţilor, în poeziile, povestirile şi cântecele pe care le învăţăm în copilărie şi este dus mai departe de către sistemele juridic, militar şi politic cu care ne confruntăm ca adulţi.

  Noţiunilor de supunere şi loialitate faţă de regulile legitimate de societate li se acordă o mare valoare.

  Învăţăturile religioase au şi ele contribuţia lor. De exemplu, chiar prima carte a Bibliei descrie cum nesupunerea faţă de autoritatea supremă a făcut ca Adam şi Eva să piardă paradisul şi, o dată cu ei, întreaga rasă umană a pierdut.

  Dacă această metaforă se dovedeşte prea subtilă, puţin mai departe, în Vechiul Testament, putem citi – în ceea ce ar putea fi cea mai fidelă reprezentare biblică a experimentului lui Milgram – relatarea privind capacitatea de supunere a lui Avram care era gata să înfigă un pumnal în inima tânărului său fiu deoarece aşa i-a ordonat Dumnezeu fără să-i dea vreo explicaţie.

  Aflăm din această povestire că justeţea unei acţiuni nu a fost apreciată după considerente ca aparenta lipsă de sens, gradul de periculozitate, nedreptatea sau după standardele morale uzuale, ci numai după gradul de supunere la un ordin al unei autorităţi mai înalte. Încercarea chinuitoare la care a fost supus Avram era un test de obedienţă, iar el l-a trecut cu succes – la fel ca şi subiecţii lui Milgram care poate auziseră mai înainte de povestea lui Avram.

  Poveşti precum cea a lui Avram şi a subiecţilor lui Milgram ne pot spune multe despre puterea şi valoarea supunerii în cultura noastră. Pe de altă parte însă, ele ne pot induce în eroare asupra modului cum apare supunerea în mod tipic.

  Rareori ne chinuim atât de mult ca în cazurile de mai sus cu privire la argumentele pro şi contra în legătură cu îndeplinirea cerinţelor unor autorităţi. De fapt, obedienţa noastră se declanşează frecvent într-un mod automat, fără o deliberare conştientă sau cu foarte puţină deliberare conştientă. Informaţiile primite de la o autoritate recunoscută ne pot furniza o scurtătură valoroasă pentru a decide cum să acţionăm într-o anumită situaţie.

  În fond, după cum sugerează chiar Milgram, conformarea faţă de ordinele autorităţii ne aduce reale avantaje practice.

  La începutul vieţii noastre, oameni precum părinţii sau profesorii ştiau mai mult decât ştiam noi şi am constatat că este benefic să le urmăm sfatul –