Ca adulţi, rămân aceleaşi beneficii din aceleaşi motive, deşi autoritatea se întrupează acum în patroni, judecători sau conducătorii politici. Deoarece poziţia lor le permite un acces mai bun la informaţii şi la putere, are mai mult sens să ne supunem dorinţelor unor autorităţi constituite corect. De fapt, are atâta sens încât ne supunem şi atunci când nu mai are sens deloc.

  Desigur, acest paradox este acelaşi ca pentru toate armele de influenţare importante. În acest caz, o dată ce înţelegem că supunerea faţă de autoritate este de cele mai multe ori profitabilă, este uşor să ne permitem confortul obedienţei automate.

  Binecuvântarea şi blestemul simultan al unei asemenea obedienţe oarbe ţine de caracterul ei mecanic. Dacă nu trebuie să gândim, atunci nici n-o facem.

  Deşi o asemenea supunere inconştientă ne conduce, în marea majoritate a cazurilor, spre o acţiune potrivită, vor exista şi excepţii izbitoare – deoarece preferăm să reacţionăm în loc să gândim.

  Să luăm un exemplu care se referă la o faţetă a vieţii noastre unde presiunea autorităţii este vizibilă şi puternică: medicina. Sănătatea este extrem de importantă pentru noi. Astfel, doctorii, care posedă un volum mare de cunoştinţe şi influenţă în acest domeniu vital, deţin poziţia unei autorităţi respectate.

  În plus, instituţia medicală are o structură de putere şi prestigiu clar stratificată. Diversele feluri de lucrători din sănătate înţeleg bine nivelul postului lor în cadrul acestei structuri şi înţeleg, de asemenea, că doctorul se află în vârf. Nimeni nu poate trece peste judecata doctorului asupra unui caz, poate doar cu excepţia unui alt doctor cu un rang mai înalt. Drept urmare, printre angajaţii din sănătate s-a format de multă vreme o tradiţie de supunere automată faţă de ordinele doctorului.

  Apare deci posibilitatea îngrijorătoare ca, atunci când un doctor face o eroare clară, nimeni din subordinea lui să nu se gândească să pună întrebări – tocmai pentru faptul că, o dată ce o autoritate legitimă a dat un ordin, subordonaţii încetează să mai gândească – ei doar reacţionează. Din amestecul acestui tip de răspuns automat cu mediul complex al unui spital greşelile apar cu siguranţă.

  Într-adevăr, un studiu realizat la începutul deceniului 1980 de către Administraţia Statelor Unite pentru Finanţarea Sănătăţii a arătat că, numai pentru medicaţia pacienţilor, un spital mediu are o rată a erorii zilnice de 12%. Un deceniu mai târziu, lucrurile nu s-au îmbunătăţit.

  În conformitate cu un studiu realizat de cei de la Universitatea Harvard, 10% dintre toate stopurile cardiace care au loc în spitale se pot atribui unor erori de medicaţie.

  Greşelile de îngrijire medicală pot apărea din variate motive. Totuşi, o carte intitulată Erori medicale: cauze şi prevenire scrisă de doi profesori de farmacologie de la Temple University, Michael Cohen şi Neil Davis, atribuie mare parte din probleme respectului negândit acordat „şefului” pacientului adică medicul curant. După profesorul Cohen, „caz după caz, nimeni nu pune la îndoială prescripţia unui medic: nici pacienţii, nici asistentele, nici farmaciştii şi nici alţi doctori”. Să luăm de exemplu, cazul ciudat al „durerii de ureche din rect” relatat de Cohen şi Davis.

  Un doctor a prescris să-i fie administrate unui pacient picături în urechea dreaptă unde avea o infecţie şi dureri. Dar în loc să scrie complet locul administrării picăturilor, adică „right ear” (urechea dreaptă), doctorul a scris prescurtat, aşa încât instrucţiunile sunau acum „place în R ear” (adică în posterior). Primind reţeta, asistenta de serviciu a administrat prompt în anusul pacientului numărul prescris de picături pentru ureche.

  Evident, un tratament pentru durere de ureche administrat în rect nu are nici un sens. Şi, cu toate acestea, nici pacientul, nici asistenta nu au pus întrebări. Lecţia importantă care se desprinde din această poveste este aceea că există situaţii în care o autoritate legitimă se pronunţă într-un anumit fel dar ceea ce altfel ar avea sens devine nerelevant. În aceste cazuri, nu luăm în consideraţie situaţia în ansamblu, ci răspundem mecanic numai la un aspect al ei.93

  Ori de câte ori comportamentul nostru este condus de o asemenea reacţie negândită, putem fi siguri că profesioniştii în obţinerea asentimentului sunt pe-aproape pentru a profita de situaţie. Putem rămâne în domeniul medicinii pentru a observa cum cei care fac reclamă au exploatat frecvent respectul acordat medicilor în cultura noastră angajând actori pentru a juca rolul de medici care laudă un produs. Exemplul meu favorit este o reclamă TV în care actorul Robert Young îi avertizează pe oameni despre pericolele cafeinei şi le recomandă cafeaua decofeinizată Sanka. Reclama a fost extrem de eficientă şi a determinat vânzarea unei asemenea cantităţi de cafea decofeinizată încât a fost difuzată ani la rând în mai multe versiuni. Dar de ce această reclamă s-a dovedit a fi atât de eficientă?

  De ce Dumnezeu s-ar încrede cineva în cuvântul lui Robert Young în ce priveşte consecinţele consumului de cafea decofeinizată asupra sănătăţii? Deoarece – aşa cum ştia perfect agenţia de reclamă care l-a angajat – el era asociat în mintea publicului american cu doctorul Marcus Welby pe care l-a interpretat anterior într-un lung serial de televiziune. În mod obiectiv, nu are sens să fii influenţat de comentariile unui om despre care ştii că este doar un actor care a jucat rolul unui doctor. Dar în practică omul acesta a reuşit să vândă cafeaua decafeinizată Sanka.

  APARENŢA FĂRĂ CONŢINUT.

  De prima dată când am văzut-o, cea mai uimitoare trăsătură a reclamei cu Robert Young mi s-a părut a fi capacitatea de a utiliza influenţa principiului autorităţii fără măcar să folosească o autoritate adevărată. Aparenţa autorităţii a fost suficientă. Acest lucru ne spune ceva important despre reacţiile automate faţă de autoritate.

  Da, într-un mod automat, suntem deseori vulnerabili faţă de simbolurile autorităţii în aceeaşi măsura în care suntem vulnerabili faţă de autoritatea însăşi. Există mai multe feluri de simboluri care pot declanşa întotdeauna supunerea noastră în absenţa unei autorităţi reale. Ca urmare, ele sunt folosite intensiv de