O să-l încarc pentru lunga călătorie și-o să conduc în cercuri. N-o să fiu la mai mult de 500 de metri de habitat, așa că n-o să pățesc nimic dacă se paradește ceva.

Mi-am dedicat ziua de astăzi încărcării roverului și remorcii pentru testare. Vreau ca greutatea să corespundă celei din călătoria reală. În plus, dacă încărcătura o să se deplaseze sau o să strice unele lucruri, vreau să știu de pe acum.

Am făcut o singură concesie bunului simț: mi-am lăsat cea mai mare parte din rezerva de apă în habitat. Am încărcat douăzeci de litri; suficient pentru test, dar nu mai mult. Există o mulțime de feluri în care aș putea pierde presiunea în monstruozitatea mecanică pe care am creat-o și nu vreau să-mi fiarbă și să se evapore toată apa când se întâmplă chestia asta.

În călătoria reală o să am 620 de litri de apă. Am completat diferența încărcând 600 de kilograme de pietre împreună cu celelalte provizii.

Pe Pământ, universitățile și guvernele sunt dispuse să plătească milioane ca să pună mâna pe roci de pe Marte. Eu le folosesc drept balast.

Mai fac un singur test mic în noaptea asta. M-am asigurat că acumulatorii sunt în regulă și încărcați, pe urmă am deconectat roverul și remorca de la alimentarea din habitat. O să dorm în habitat, dar las sistemul de menținere a vieții din rover pornit. O să întrețină aerul peste noapte, iar mâine o să văd câtă energie a consumat. Am urmărit consumul de energie cât a fost atașat la habitat și n-au fost surprize. Dar asta e adevărata dovadă. O numesc „testul de scoatere din priză”.

Poate că nu e cel mai potrivit nume.

•

Echipajul de pe Hermes se adunase în camera de recreere.

— Să trecem rapid în revistă situația, zise Lewis. Suntem toți în urmă cu sarcinile științifice. Vogel, începi tu.

— Am reparat cablul defect de la VASIMR{35} 4, raportă Vogel. A fost ultimul nostru cablu cu diametru gros. Dacă mai survine o problemă de felul ăsta, o să trebuiască să împletim cabluri mai subțiri ca să transporte curentul. În plus, randamentul reactorului e în scădere.

— Johanssen, care-i treaba cu reactorul? zise Lewis.

— A trebuit să-l mai reduc, spuse Johanssen. Sunt paletele de răcire. Nu mai radiază căldura ca înainte. Se mătuiesc.

— Cum se poate întâmpla așa ceva? zise Lewis. Sunt în afara navei. N-au cu ce să reacționeze.

— Cred că preiau praf sau mici scurgeri de aer chiar de la Hermes. Într-un fel sau altul, e clar că se mătuiesc. Filmul colmatează micro-grilajul, ceea ce reduce din suprafață. Suprafață mai mică înseamnă disipare mai mică a căldurii. Așa că am limitat reactorul suficient cât să nu obținem o căldură pozitivă.

— Vreo șansă să reparăm paletele de răcire?

— E o treabă la scară microscopică, spuse Johanssen. Ne-ar trebui un laborator. De obicei paletele sunt înlocuite după fiecare misiune.

— O să putem menține puterea motorului în restul misiunii?

— Da, dacă nu crește rata de mătuire.

— În regulă, stai cu ochii pe ea. Beck, cum e sistemul de menținere a vieții?

— Se poticnește, spuse Beck. Am fost în spațiu mult mai mult decât era proiectat să suporte. Sunt o mulțime de filtre care în mod normal se înlocuiesc la fiecare misiune. Am găsit o metodă să le curăț într-o baie chimică pe care am făcut-o în laborator, dar erodează filtrele în sine. Deocamdată stăm bine, dar cine știe ce-o să se mai strice?

— Știam c-o să se întâmple așa, spuse Lewis. Designul lui Hermes presupune câte o revizie generală după fiecare misiune, dar am extins Ares 3 de la 396 de zile la 898. Lucrurile se vor strica, dar avem toată NASA să ne-ajute când o să se întâmple asta. Trebuie doar să punem mentenanța pe primul loc. Martinez, ce-a pățit cușeta ta?

Martinez se încruntă.

— Încearcă în continuare să mă coacă. Climatizarea pur și simplu nu ține pasul. Cred că e tubulatura din pereți care aduce lichidul de răcire. Nu pot să ajung la ea fiindcă e construită înăuntrul carcasei. Putem să folosim camera ca să depozităm încărcătura care nu e influențată de căldură, dar cam asta e tot.

— Și te-ai mutat în camera lui Mark?

— E chiar lângă a mea, zise el. Are aceeași problemă.

— Unde ai dormit?

— În sasul 2. E singurul loc în care pot să dorm fără să fiu călcat în picioare.

— Nu e bine, spuse Lewis clătinând din cap. Dacă se fisurează o etanșare, mori.

— Nu-mi vine în minte niciun alt loc în care aș putea dormi, spuse el. Nava e destul de aglomerată și dacă dorm pe hol o să stau oamenilor în drum.

— Bine, de acum înainte dormi în camera lui Beck. Beck poate să doarmă cu Johanssen.

Johanssen se îmbujoră și privi stânjenită în jos.

— Deci… știi? zise Beck.

— Credeați că nu? răspunse Lewis. E o navă mică.

— Nu ești supărată?

— Dacă era o misiune normală, aș fi fost, zise Lewis. Dar suntem mult în afara scenariului. Dacă nu lăsați treaba asta să vă afecteze îndatoririle, sunt fericită.

— Clubul exclusivist de la un milion de mile, spuse Martinez. Mișto!

Johanssen se înroși mai tare și își îngropă fața în mâini.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 444

Devin destul de priceput. Poate când se termină toată povestea asta o să pot testa producția de rovere pentru Marte.

Lucrurile au mers bine. Am petrecut cinci zile solare conducând în cercuri; am o medie de 93 de kilometri pe zi solară, ceea ce e mai bine decât m-am așteptat. Terenul de-aici e plat și neted, așa că e cam cel mai bun scenariu. Odată ce o să urc dealuri și-o să ocolesc bolovani, n-o să mai fie nici pe departe atât de bine.

Dormitorul e minunat. Mare, spațios și confortabil. În prima noapte am avut o mică problemă cu temperatura. A fost al dracului de frig. Roverul și remorca își reglează perfect temperaturile lor, dar în