Sunt bucuros să discutăm toate astea oricând.

  Astăzi ai arătat minunat.

  Christian Grey

  CEO, Grey Enterprises Holdings, Inc.

  Vreau să-l văd. Dau clic pe „Reply”.

  De la: Anastasia Steele

  Subiect: Limite acceptabile

  Data: 26 mai 2011, 19.23

  Către: Christian Grey

  Aş putea să vin în seara asta să discutăm, dacă vrei.

  Ana

  De la: Christian Grey

  Subiect: Limite acceptabile

  Data: 26 mai 2011, 19.27

  Către: Anastasia Steele

  Vin la tine. Am vorbit serios când am spus că nu-mi place să ştiu că circuli cu maşina aia.

  Ajung la tine curând.

  Christian Grey

  CEO, Grey Enterprises Holdings, Inc.

  Băga-mi-aş picioarele!. Vine aici acum. Neapărat, trebuie să am gata pentru el un lucru – ediţia princeps din cărţile lui Thomas Hardy a rămas pe rafturile din living. Nu pot să le păstrez. Le învelesc în hârtie maro şi scriu pe ambalaj un citat din Tess, preluat din carte.

  „Sunt de acord cu condiţiile, Angel. Pentru că tu ştii mai bine care trebuie să-mi fie pedeapsa. Dar… dar nu o face mai grea decât pot să îndur!”

  Capitolul 15

  — Bună.

  Mă simt foarte încurcată când deschid uşa. Christian stă pe verandă în blugi şi geaca lui de piele.

  — Bună, zice el şi faţa i se luminează cu zâmbetul lui radios, îmi iau o clipă de răgaz ca să-i admir frumuseţea. Oh, Doamne, ce sexy e îmbrăcat în piele.

  — Intră.

  — Dacă-mi dai voie, spune el amuzat.

  Când intră, ţine la vedere o sticlă de şampanie.

  — M-am gândit să sărbătorim absolvirea ta. Nimic nu poate bate un Bollinger bun.

  — Interesantă alegere a cuvintelor, comentez eu sec.

  El rânjeşte.

  — Oh, îmi place că ai mereu replica la tine, Anastasia.

  — N-avem decât ceşti de ceai. Am împachetat toate paharele.

  — Ceşti de ceai? Nu mă deranjează.

  Mă duc în bucătărie. Sunt agitată, am fluturi în stomac, e ca şi cum aş avea în living o panteră sau un leu rapace şi cu totul Imprevizibil.

  — Vrei şi farfurioare?

  — Ceştile de ceai sunt de ajuns, Anastasia, strigă Christian din dormitor.

  Când mă întorc, îl găsesc uitându-se la pachetul de cărţi. Pun ceştile pe masă.

  — Alea-s pentru tine, murmur neliniştită.

  La naiba… să vezi ce scandal o să iasă.

  — Hmm, mi-am dat seama. Un citat cât se poate de potrivit.

  Indexul lui urmăreşte absent scrisul meu de mână.

  — Am crezut că era vorba de d'Urberville, nu de Angel. Ai ales brutalitatea.

  Îmi aruncă un zâmbet şiret.

  — Nu mă îndoiam c-o să găseşti ceva atât de adecvat.

  — E în acelaşi timp o rugăminte, şoptesc eu.

  De ce sunt atât de agitată? îmi simt gura uscată.

  — O rugăminte? Pentru mine, să mă port frumos cu tine?

  Dau din cap aprobator.

  — Am cumpărat astea pentru tine, spune el potolit, cu privirea impasibilă. O să mă port frumos cu tine dacă le accepţi.

  Înghit cu greutate.

  — Christian, nu pot să le accept, pur şi simplu e prea mult.

  — Vezi, despre asta vorbeam, mă sfidezi. Vreau să le păstrezi şi cu asta am încheiat discuţia. E foarte simplu. Nu trebuie să te gândeşti la asta. Ca supusă, ai fi pur şi simplu recunoscătoare pentru ele. Accepţi ce-ţi cumpăr pentru că mie-mi face plăcere ca tu să faci astfel.

  — Când mi le-ai cumpărat, nu eram o supusă, şoptesc.

  — Nu… dar ai acceptat, Anastasia. Expresia lui devine precaută.

  Oftez. N-am cum să câştig bătălia asta, aşa că trec la planul B.

  — Deci, sunt ale mele şi pot să fac ce vreau cu ele?

  Mă priveşte cu suspiciune, dar încuviinţează.

  — Da.

  — Atunci, aş vrea să le ofer unei organizaţii caritabile, una care activează în Darfur, dat fiind că asta pare să fie aproape de inima ta. După aceea ar putea să le scoată la licitaţie.

  — Dacă asta vrei să faci…

  Gura lui se strânge într-o expresie aspră. E dezamăgit.

  Roşesc.

  — O să mă gândesc la asta, murmur eu.

  Nu vreau să-l dezamăgesc, iar cuvintele lui îmi revin în minte. Vreau ca tu să vrei să mă satisfaci.

  — Nu te gândi, Anastasia. Nu la asta.

  Tonul lui e calm şi serios. Cum să nu mă gândesc? Poţi să pretinzi că eşti o maşină, ca alte lucruri aflate în proprietatea lui. Vocea mea interioară găseşte de cuviinţă să-şi facă o intrare nepotrivită. O ignor. Oh, n-am putea să dăm „caseta” înapoi? Atmosfera dintre noi e tensionată acum. Nu ştiu ce să fac. Mă uit în pământ. Cum fac să salvez situaţia?

  Christian aşază sticla de şampanie pe masă şi se postează în faţa mea. Mă prinde de bărbie şi-mi ridică încet capul. Se uită la mine intens, cu o privire gravă.

  — O să-ţi cumpăr o mulţime de lucruri, Anastasia. Obişnuieşte-te cu gândul. Îmi pot permite. Sunt un om foarte bogat.

  Se apleacă şi-mi depune pe buze un sărut scurt şi cast.

  — Te rog, zice şi îmi dă drumul.

  Ştoarfă, şuieră Vocea interioară.

  — Mă face să mă simt… ieftină, murmur.

  Christian îşi trece mâna prin păr, exasperat.

  — Nu trebuie. Analizezi prea mult, Anastasia. Nu-ţi aplica nu ştiu ce judecată morală bazându-te pe ceea ce ar putea crede alţii. Nu-ţi irosi energia. Asta e doar pentru că ai anumite rezerve faţă de acordul nostru. E cât se poate de firesc. Nu ştii în ce te bagi.

  Mă încrunt, încercând să-i prelucrez cuvintele.

  — Hei, încetează, îmi porunceşte el cu blândeţe, prinzându-mi iar bărbia cu degetele şi trăgând uşor de ea astfel încât dau drumul buzei dintre