Am smuls cearşaful, cu toată opunerea speriată, şi l-am aruncat în mijlocul camerei, ca să nu se mai poată acoperi. Am descoperit atunci un corp de femeie despre care pot spune că la fel n-am mai întâlnit niciodată. Cum stătea aşa, culcată pe spate, sânii mici, priviţi de deasupra, abia se desluşeau, se închega totuşi o zonă molatică, deasupra căreia, sâmburele mic, înconjurat de un bănuţ de culoarea vinului, odihnea ca pe o perniţă discretă. Când corpul era privit lateral, însă, forma nedefinită a sânului se unduia cald spre subsuoară într-o suavă întorsătură, pentru ca să revie într-o nouă rotunjime, dedesubt, a omoplatului, care invita sub el palma… Toate aceste lunecări calde de linii anulau impresia pe care o făcea când era îmbrăcată că ar fi slabă. Coşul pieptului, lămurit, lăsa să apară ocolul ultimelor coaste, atunci când porneau lateral, iar pântecele se strângea ca un trup de şarpe. Muşchii subţiri, înfăşând strâns talia, creau unduiri sub piele şi dau o impresie de susţinut şi robust. O linie pornea de la gât, se adâncea uşor între sâni, se menţinea mai largă între îndoiturile spre afară ale ultimelor coaste, cuprindea în ea ochiul micuţ şi gingaş din mijloc, aşezat ca pe o perniţă, uşor contractată, şi pe urmă se pierdea în liniştea triunghiului ca mătasea porumbului. Încheieturile coapselor se ghiceau şi ele, răzbătând puţin în marginea molatecă a pântecului, lăudând feminitatea caldă a bazinului, dar la spate şoldurile aveau o rotunzime desăvârşită, tare ca de măr, în aşa fel, încât îţi puteai petrece mâna pe sub şalele înguste de copilandră fără să salţi prea mult mijlocul care-ţi mângâia el palma cu degetele resfirate de sub el. Ce m-a uimit îndeosebi erau însă picioarele, care începeau nu din dreptul şezutului ca la atâtea femei, ci de sus, din şold, lungi, rotunde, robuste, abia îngustate spre genunchi. Înăuntru, liniile gingaşe, cu împletiri de vine uşor transparente, care arătau drumul încheieturilor dintre coapsele rotunjite, tari, şi pântecul, mic şi moale, erau limpezi, tocmai prin această deosebire de densitate, şi lung oblice.

  Şi sub apăsarea buzelor simţeai unduirile de floare tare ale acestui corp, sprinten chiar când era nemişcat. Era ceva cu totul de necrezut în toate acestea, o nedumerire sporită probabil prin întorsătura nesperată, faţă de ceea ce bănuiam şi aşteptam, fiindcă o credeam prea subţire şi slabă.

  Ca şi când aş fi vrut să văd din nou ce ochi sunt înzestraţi cu un asemenea trup, mi-am apropiat faţa de faţa ei. A întors capul cu un zâmbet rănit, cu ochii de un albastru umed, intens, pe care pupilele, mărite mult, îi făceau aproape negri acum, căutând parcă un sprijin în gol. Ardea toată, cum nu mi se îmtâmplase să întâlnesc un trup arzând… Cu silnicie am vrut să-i stăpânesc ochii, dar i-a întors tot mai mult. I s-a răsucit puţin şi trupul, iar în clipa aceea piciorul dinspre mine cu coapsa lungă s-a îndoit, lăsând să se vadă, pe sub ea, rotunzimea moale, dinăuntru, cu ocoluri de culcuş, a celeilalte coapse. Şi a fost o întunecare a gândului şi a vederii… Ca o răsturnare de oglindă… O arsură a gândurilor. Am adus dintr-un gest cearşaful de olandă, cu suprafaţa ca de zăpadă întărită, şi l-am aruncat peste ea, peste cap, ca un giulgiu, ca să nu mă vadă dezbrăcându-mă. Apoi, torturat de imaginea acelei unduiri, lăuntrice, de coapsă, i-am răstignit în pumni umerii şi, scos din minţi, m-am încăpăţânat să-i privesc silnic ochii şi frângerea buzelor, pândind în întredeschiderea şi frământarea lor vestea urmării de uimiri în frângerea trupului, chinuit.

  A stat în camera de baie atât de mult, că am avut timp să fumez trei şi patru ţigări, cu o senzaţie de împăcare, de plinătate, cum n-am avut niciodată în viaţa mea până atunci… Era ca o bucurie egală, liniştită, peste tot ce a fost şi peste tot ce am ştiut, în faţa a tot ce avea să vie, în toată existenţa lumii… Dacă mişcam un braţ, dacă îndoiam puţin un picior, dacă trăgeam din ţigară numai, această senzaţie de bunăvoie adâncă se făcea şi mai simţită, cum se face mai simţită o voluptate continuă când intervin atingeri mini noi.

  Când a deschis, revenind, uşa mascată, trupul ei arăta o nouă frumuseţe. Talia şi era lungă, încât sânii săltaţi de tot acum, ca nişte nuferi culcaţi, păreau susţinuţi sus de coşul pieptului, dacă nu ai fi avut impresia că îi trag spre umeri muşchii lungi ascunşi sub piele. Linia plină a coapsei pornea din mijloc, continuând, din şalele înguste şi spatele prelungit arcuit, întinsă până la genunchi, iar de acolo ocolită nervos pe pulpă, spre călcâiul mic, cu tendoane clare.

  Părea puţin zăpăcită de lumină, dar, după ce s-a întors să caute comutatorul ca să stingă, dându-şi seama că e mai aproape patul, a fugit fricoasă spre mine. Când şi-a sucit încă puţin talia ca să caute butonul, am văzut într-o clipă că, privită din profil, linia întreagă a corpului ei, de la creştet la călcâi, vie, puţin oblică, făcea în dreptul şalelor un zigzag dulce şi rotund.

  N-am vorbit încă multă vreme, iar începutul, după o îndelungată frământare interioară, a fost o întrebare a mea, cu un zâmbet nedumerit de tot, emoţionat.

  — Ascultă, şi iar am privit-o uimit în ochii albaştri, sfioşi, de ce mi te-ai dat?

  M-a fixat şi ea lung şi nu mi-a răspuns, avea o linişte înduioşată în privire, care mă tulbura.

  Am venit peste cuta de cearşaf care se formase între noi şi ne despărţea corpurile. O simţeam şi prin olandă, caldă ca un trup de pasăre. Am zâmbit nedumerit.

  — Mi se pare atât de ciudat că mi te-ai dat. Spune-mi, mă iubeşti?

  — Nu…

  — Atunci?

  Din nou m-a învăluit cu privirea, ridicând pupila spre mine, spre pleoapa ei de sus. Gura i se mărise într-un zâmbet întristat şi trebuie să spun, deşi am vorbit despre el adesea, că atunci întâia dată mi-am dat seama de acel romb vag care-i încadrează