— Unde și când s-a întâmplat asta, fiul meu? a întrebat pater Seweryn, pe care mărturisirea îl uimise peste măsură, cu toate că era om în vârstă și multe rele îi ajunseseră la urechi de când slujea la biserică.

— Era undeva în Pomerania, spusese încet bărbatul. Eram fugari, ne mutam din loc în loc, să nu ne știe nimeni. Trebuie să fi fost acum patru ani. Se numea Vanda și să tot fi avut cincisprezece, poate șaisprezece ani, nu mai știu.

Pater Seweryn a închis ochii, a tras adânc aer în piept, s-a rugat la Sfânta Fecioară, apoi a zis:

— Spune exact cum s-a întâmplat și ce te-a determinat să faci așa ceva.

Se auzi respirația accelerată a penitentului dincolo de grilaj, apoi acesta vorbi:

— Era o servitoare a meșterului meu. O angajase ca servitoare. Dacă mă gândesc mai bine, o cumpărase de la părinții ei pe când era doar un copil. Umbla cu noi, se ocupa de bucătărie și altele prin casă, până când meșterul meu și-a făcut-o… apropiată.

— Țiitoare, vrei să spui?

— Nu. Nu a iubit-o. A folosit-o. Bărbatul înghiți în sec: El însuși mi-a spus că vrea doar să o folosească.

În tăcerea care s-a căscat ca o prăpastie, pater Seweryn a întrebat:

— Și mai departe?

— A rămas gravidă.

Preotul clătină din cap impresionat. Era de așteptat.

— Și apoi?

— A fost… a fost îngrozitor. În ea a început să crească ceva, dar nu un copil. Era ceva groaznic, care o schimonosea și o mânca din interior. A durat treisprezece luni. Se făcea tot mai mare și pocită, și la un moment dat a murit. S-a făcut un morman puturos și fără viață. Meșterul mi-a cerut să scap de ea, ceea ce am și făcut, deși îmi era o silă îngrozitoare.

Preotul se cutremură, căci nu mai auzise de așa ceva. Bănuia că acolo fusese mâna diavolului.

— Ce, întrebă el prudent, te-a făcut să mărturisești asta după atâta vreme?

Nu era o întrebare obișnuită, dar pater Seweryn nu a putut face altfel. S-a lăsat iar o tăcere lungă, înainte ca bărbatul să vorbească.

— Meșterul meu și-a luat din nou o apropiată. Doar că de data aceasta, de data aceasta m-am îndrăgostit de fată.

Când bărbatul părăsi confesionalul, pater Seweryn se grăbi să iasă după el, dar era în vârstă și nu apucă decât să vadă ușa bisericii închizându-se. Tulburat de cele auzite, o întrebă pe o îngrijitoare, care curăța altarul Maicii Domnului de florile uscate și de ceara de la lumânări:

— Bărbatul care tocmai a ieșit… știi cine era?

Femeia, Grazyna, era una dintre cele care știau tot ce mișcă în oraș, dar nu voia să lase această impresie.

— Nu cunosc prea multe despre el, doar că îl cheamă Janek și că vine cu soția la biserică duminica.

— Cu soția lui? întrebă preotul, conștient că încălca obligația în privința secretului spovedaniei.

— Oh, da, continuă Grazyna. Este foarte frumoasă. Are părul foarte lung și roșu ca focul! Îl poartă ascuns sub bonetă, dar se vede și am auzit vorbindu-se că este vrăjitoare.

— Vrăjitoare? repetă preotul, care cunoștea adevărul și o compătimea pe femeie. Ce prostii spun unii oameni!

— Asta zic și eu. Ce? Doar nu ar îndrăzni o vrăjitoare să pună piciorul în biserică, nu-i așa? se grăbi să îl asigure Grazyna, ceea ce nu era adevărat, ea fiind una dintre cele care nu o vedeau bine pe femeia cu părul roșu. Au venit anul trecut și locuiesc în vechea fierărie, care i-a aparținut lui Pietrek. Se spune că au cumpărat-o cu o grămadă de aur. Locuiește cu ei și un bătrân, nu se știe dacă este tatăl lui ori al ei. Nu iese mai deloc.

— Mulțumesc, Grazyna, spuse preotul, care se gândi la ce îi spusese bărbatul despre meșterul lui și se întreba ce trebuia să creadă. Bătrânul nu putea fi meșter fierar și nici nu se auzise că în fierărie s-ar lucra din nou.

Dacă era adevărat ce spusese Grazyna, și preotul nu se îndoia că așa era, Pietrek nu avusese noroc cu vânzarea fierăriei lui, pentru că murise cu puțin înainte de sărbătoarea recoltei, după ce toată vara se plânsese de dureri de cap.

După câteva săptămâni bărbatul a revenit la spovedanie și a mărturisit că dusese o viață destrăbălată și că este chinuit necontenit de gânduri desfrânate și de o mare gelozie, mergând până la dorința de omor, când trebuie să vadă cum iubita lui se supune voilor meșterului său.

— Vorbești de acea femeie cu care mergi duminica la biserică și pe care o dai drept soția ta? l-a întrebat pater Seweryn.

Bărbatul ezită:

— Așa ne-a cerut meșterul meu. Trebuie să ne ascundem, pentru că dacă facem ce fac și ceilalți, nu vom atrage atenția.

Pater Seweryn, care între timp văzuse de mai multe ori perechea, oftă. Dacă omul spunea adevărul, atunci acesta era un plan prost, căci o astfel de femeie atrăgea atenția imediat ce ieșea din casă.

Dar înțelegea bine cum stăteau lucrurile. Pentru că și preotul, deși obligat la castitate pe viață, se îndrăgostise odată. În tinerețe, fusese respins de aleasa lui, care se căsătorise cu altcineva, și de aceea el se hotărâse să își dedice viața Domnului.

— Fiul meu, a zis preotul foarte îngrijorat, simt că tu ai pe suflet mult mai multe decât ai destăinuit până acum. Nu vrei să te eliberezi și să povestești totul?

Bărbatul șovăi îndelung înainte de a răspunde.

— Este greu, zise acesta încet. Nu știu de unde să încep.

— Poate spunându-mi ce fel de meșter este cel despre care îmi vorbești.

Bărbatul șovăi iarăși, după care întrebă:

— Dumneavoastră aveți obligația păstrării secretului spovedaniei, nu-i așa?

— Așa este, îl asigură pater Seweryn. Un preot nu poate destăinui nimănui ce află la spovedanie, sub sancțiunea excomunicării și a veșnicei anateme. Tot ceea ce spui rămâne doar între mine, tine și Dumnezeu.

— Bine, zise bărbatul ușurat. Respiră de câteva ori adânc, apoi începu: Meșterul meu, căruia i-am jurat