Și astfel pater Seweryn a aflat următoarea poveste:

Bărbatul, al cărui nume era Janek, se însoțise cu un bătrân, care îi spusese că avea mai mult de șaptezeci de ani, cu toate că nu îi arăta. De fapt, acest bărbat, care se numea Mengedder, era voinic și în putere, așa că Janek se îndoia că îi spusese adevărul.

Meșterul acesta umbla cu el încoace și încolo, de ani buni, încercând să se ascundă de cei care știau de piatră și care ar fi făcut orice să o aibă. Căuta să afle adevărata taină a pietrei, căci a face cu ajutorul ei aur din metale nenobile nu reprezenta chintesența artei alchimiste, ci doar un început, un fel de amăgire gândită pentru ca toți acei mânați de simpla patimă a posesiei să fie îndepărtați de adevăratele taine, acestea trebuind să fie păstrate pentru cei cu adevărat demni să le afle.

Însă călătoriile lor erau anevoioase. Abia înaintau, pentru că aveau două căruțe, dintre care una cu piatra, pusă într-o cutie foarte grea. Apoi, construirea instalației pentru activitățile specifice alchimiei, îndeosebi a uriașului cazan, era foarte obositoare. Chiar dacă aveau suficient aur, pentru că îl fabricau singuri, era foarte greu să facă rost de alte substanțe, lucru care cădea în special în sarcina lui Janek.

Erau urmăriți, spuse Janek, de membri ai Ordinului Cavalerilor Teutoni, pe motiv că unul dintre ei murise din cauza pietrei, chiar dacă din proprie vină. Totuși, de atunci, ordinul, mânat de o patimă neostoită a răzbunării, îl urmărea neobosit pe Mengedder. În toate locurile izolate în care se ascunseseră în anii trecuți, după puțin timp fuseseră descoperiți de soldații ordinului. Aceștia cucereau pământul, pentru a-l anexa statului ordinului, ca să poată să îl scotocească după ei.

— Dar meșterul meu, susținea Janek, când situația noastră părea fără de ieșire, reușea de fiecare dată să scape cu ajutorul pietrei. Deveneam invizibili pentru urmăritorii noștri, ca și cum am fi fost năluci.

La aceste cuvinte pe preot l-au trecut fiori, acesta fiind un indiciu neîndoielnic că era vorba despre lucrările diavolului.

El l-a întrebat pe Janek ce păcate mai săvârșise, pe care ar trebui să le mărturisească. Bărbatul șovăi din nou, dar în cele din urmă îi spuse că îi este greu să îi explice, dar era dezamăgit de meșterul lui, pentru că deși încheiaseră o înțelegere, acesta încă nu îl învățase nimic de valoare, ci îl pusese să facă lucruri mărunte.

— Nu m-a învățat nici măcar cum se face aurul, spuse el amărât, și nici nu am voie să pun mâna pe cărțile lui despre alchimie, deși știu să citesc.

— Atunci de ce rămâi la el?

— Pentru că nu știu unde aș putea să mă duc, recunoscu tânărul oftând din adâncul sufletului. Când am plecat spre est, am crezut că meșterul meu și-a oferit serviciile regelui polonez, că vom face aur pentru el și că ne vom afla sub protecția lui. Dar meșterul meu a pierdut orice urmă de interes pentru aur. Tot ce îl mai interesează este căutarea desăvârșirii.

— Ce înseamnă desăvârșirea? a dorit preotul să afle.

— El a aflat că piatra filosofală este desăvârșită și de aceea poate deschide calea către desăvârșire. Mai oftă o dată din greu, apoi continuă: De atunci este în căutarea clipei desăvârșite fără de sfârșit. Pentru asta se folosește de fata care ne însoțește. Ea se numește Ludka și trebuie să îi cedeze în mijlocul atelierului său. Eu nu am voie să fiu de față, dar uneori mă strecor înăuntru și îi urmăresc cu durere în inimă. Meșterul meu îi administrează diverse elixire, înainte de a se urca pe ea, și el însuși folosește o poțiune magică, obținută cu ajutorul pietrei, care îi întărește puterile bărbătești. Câteodată el o posedă toată ziua și toată noaptea, fără întrerupere, și îi aud pe amândoi gemând necontenit de plăcere, cu toate că Ludka mai plânge și îl roagă să o cruțe. Chiar azi-dimineață a trebuit să o duc la culcușul ei, pentru că era stoarsă de puteri și s-a plâns de mai multe ori că o distruge și că eu ar trebui să o salvez. Dar eu nu știu cum!

— Și tu zici că o iubești pe fata asta?

— Da, a răspuns Janek. Da, o iubesc.

— Atunci ia-o și fugiți. Eu am să vă cunun, dacă doriți asta, și am să îți dau o recomandare pentru fratele meu, care trăiește în Estonia, și are o firmă de comerț, la care vă va primi cu simbrie și masă. Nu trebuie să mai rămâneți nicio zi la acest bărbat, dacă vă este dragă salvarea sufletelor voastre, pentru că dacă numai o parte din ce spui tu este adevărat, acesta are un pact cu diavolul.

S-a lăsat o tăcere îndelungată, apoi tânărul bărbat întrebă temător:

— Faceți asta pentru noi?

— Desigur.

— Dar… eu sunt un păcătos, un om rău. Și Ludka este fără îndoială o păcătoasă.

— Dacă nu ar fi păcătuit, Fiul Domnului nu ar mai fi trebuit să cutreiere pământul, a zis preotul. Totuși a venit, a trăit alături de cei mai săraci, a stat la masă cu vameși și păcătoși, și s-a jertfit pentru a ne mântui pe noi toți de păcate. Eu mă străduiesc să îl urmez, după slabele mele puteri.

Janek s-a gândit și a răspuns:

— Atunci așa voi face, cum ziceți dumneavoastră.

— Vino în seara aceasta după ce se întunecă, a spus preotul, și bate la ușa sacristiei. Am să te aștept.

S-a înserat, a trecut și noaptea, și bărbatul nu a venit. Pater Seweryn a mai așteptat și în următoarele trei seri, dar degeaba.

Duminica i-a văzut din nou pe tânărul bărbat și pe femeia cu părul roșu, și cum știa mai multe, a observat cât de slăbită era femeia și cât de amărât era bărbatul care o sprijinea să nu se prăbușească. După slujbă, aceștia au părăsit în grabă biserica, așa că nu a avut prilejul să le vorbească.

După două săptămâni Janek a venit din nou la spovedanie și i-a spus