— Am vorbit de mai multe ori cu ea, a spus Janek, dar nu vrea să fugă fără să ia piatra și fără să afle cum se poate face aur cu ajutorul ei.

— Atunci fugi tu singur, l-a îndemnat preotul.

— Nu pot să fac asta. Nu aș pleca niciodată fără ea.

— Atunci sunteți pierduți amândoi, a exclamat pater Seweryn.

— Suntem oricum, a zis Janek cu o seriozitate sumbră.

Aceasta a fost ultima întâlnire dintre pater Seweryn și ucenicul alchimistului. Preotul nu l-a mai văzut nici pe el și nu a mai văzut nici femeia la biserică ori pe străzile localității.

Acesta era chinuit de grele mustrări de conștiință. Numele Mengedder nu îi spusese nimic, dar cu puțin timp în urmă primi o scrisoare de la Roma, prin care se cerea tuturor slujitorilor bisericii să anunțe neîntârziat sosirea în localitate a bărbatului cu acest nume, acuzat de grave crime lumești și mai grave păcate spirituale. Se pare că acesta reprezenta un pericol diavolesc pentru mântuirea sufletească a tuturor oamenilor.

Era deci datoria sa să anunțe fără ezitare, dacă nu ar fi aflat despre Mengedder la spovedanie. Acest sacrament era sacru și în cazul în care încălca obligația de a păstra tăcerea asupra celor aflate la spovedanie, îl aștepta excomunicarea și damnarea eternă.

Preotul, în ciuda vârstei sale înaintate, obișnuia să se plimbe deseori pe străzile din Kowal și într-o zi alese un drum care trecea prin dreptul vechii fierării. Se gândea cum ar putea face să împace cele două obligații ale sale, dar nu vedea nicio cale. Observă că ferestrele fierăriei erau închise și acoperite, iar din hornul cel mare se ridica spre cer un fum gros și negru, care plutea puțin deasupra acoperișului, apoi se lăsa repede pe pământ, care parcă îl absorbea lacom.

Și cum trecea pater Seweryn seara târziu pe ulița pe care se afla vechea fierărie, pentru o clipă, printr-o crăpătură a oblonului îi țâșni direct în ochi o rază de lumină. Era o lumină atât de înspăimântătoare, rea și rece, încât preotul crezu că îi trecuse direct prin inimă, și brusc înțelese profunzimea hăului ce se căsca în fața ochilor săi, în comunitatea încredințată lui, și mai înțelese că acolo se petreceau într-adevăr lucruri îngrozitoare, peste putință de înțeles de un om.

Asta îl făcu să vadă altfel secretul spovedaniei. Față de uriașul pericol, propriul suflet părea un preț minor pentru a-l opri.

Așa că puse mâna pe un pergament și concepu o scrisoare către episcopul Johann, pe care papa Bonifaciu îl însărcinase cu urmărirea alchimistului Mengedder. Îi ceru apoi unui băiat de prăvălie de la măcelărie să ducă scrisoarea la cea mai apropiată mănăstire, de unde aceasta avea să fie trimisă la Roma.

După aceea nu mai auzi nimic despre toate aceasta, și nici pe Janek și pe femeie nu îi mai revăzu.

El socotise că datorită scrisorii sale câțiva cavaleri ai ordinului vor veni să pună mâna pe Mengedder și aștepta momentul să intervină, ca să nu fie omorâți și tânărul bărbat, și femeia. Dar a așteptat în zadar. Ca urmare a ceea ce aflase căutând alchimistul, Ordinul Teuton și Regatul Poloniei au ajuns să se înfrunte, și de aceea cavalerii au fost întâmpinați în forță. Marele maestru a decis că nu se putea decât să se intervină în întreg voievodatul Kujawy, ceea ce însemna război cu Polonia. Și așa s-a și întâmplat.

După cum a aflat pater Seweryn, cavalerii teutoni treceau prin sabie și foc țara, îndreptându-se direct către Kowal, așa că a regretat că trimisese scrisoarea. S-a întrebat speriat dacă procedase corect, pentru că ajunseseră să moară mulți nevinovați în luptele cu cavalerii, care căutau doar diavoleasca piatră și pe posesorul ei. Lucrul acesta nu îl știa nimeni și nici nu îl putea spune cuiva, deoarece pater Seweryn știa bine cât de greu de înțeles era situația.

Urmărea cu mai mare atenție vechea fierărie și astfel s-a întâmplat să fie de față când porțile acesteia zburară în lături și țâșniră două căruțe cu câte doi cai. Prima căruță se îndreptă către est, dar a doua, pe capra căreia se afla un bărbat voinic, o luă spre vest, direct spre pater Seweryn.

Preotul, căruia acum îi era indiferent dacă mai trăia ori nu, se așeză în calea atelajului, convins că avea de-a face cu nimeni altul decât cu acel meșter Mengedder, căutat de Sfânta Biserică Catolică. Avea cu el o sticlă cu apă sfințită și, când caii ajunseră în fața lui, mânați de strigătele și biciul bărbatului de pe capră, rosti afurisenii exorciste și zvârli apa sfințită în aer ca o ploaie, căruța cu căruțașul trecând prin aceasta după ce caii îl doborâră pe preot și îl călcară cu două din roțile căruței.

În localitate a fost mare zarvă și groază, pater a fost dus acasă, unde a mai trăit suficient cât cavalerii teutoni să ajungă la Kowal cu unicul scop de a-l căuta. I-au acordat mare cinste, au îngenuncheat la patul lui și i-au mulțumit. L-au pus să le spună în amănunt ce se întâmplase și unul dintre ei a consemnat povestea cu sfințenie.

În cele din urmă, în camera preotului a intrat un cavaler mai înalt decât toți, căruia ceilalți îi arătau mare respect și care nu era altul decât Werner von Orseln, marele maestru al Ordinului Cavalerilor Teutoni. Venise personal pentru a-l anunța pe pater Seweryn că mulțumită indicațiilor sale a fost prins alchimistul Mengedder cu piatra lui. Dar când a aflat cum s-au petrecut lucrurile, a fost convins, ca toți ceilalți, că apa sfințită l-a împiedicat pe Mengedder să dispară din nou în mod magic, și el a plecat capul și a îngenuncheat în fața preotului, mulțumindu-i.

— Dumneavoastră ați reușit să faceți ceea ce nu au reușit spadele noastre, a spus el.

— Se poate, a răspuns pater Seweryn cu sufletul chinuit, dar prețul a fost mare.

Apoi a închis ochii și și-a dat ultima suflare.

Cavalerii l-au dus