Modificarea a o serie de parametri fiziologici pledează pentru ideea că în timpul stărilor de conştientă intermediară are loc o acumulare de energie prin prevalenţa sistemului parasimpatic faţă de cel simpatic cu scăderea, în consecinţă, a catecolaminelor în sânge. Oricum am interpreta sub raport fiziologic reacţiile ce se petrec în stările de autoconcentrare psihică, cert rămâne faptul că prin repaus psihic organismul beneficiază.

  Omul civilizaţiei moderne se află într-o continuă alertă impusă de bulversările sociale, de ritmul civilizaţiei industriale care evoluează mai rapid decât posibilităţile sale biologice de adaptare. In plan biochimic, această stare de alertă se traduce prin descărcări continue de catecolamine ca urmare a activităţii prevalente a sistemului nervos simpatic (consumator de energie) faţă de sistemul nervos parasimpatic (facilitator de energie). De aici rezultă anxietatea, crisparea, epuizarea noastră energetică, psihică şi fizică. Se creează terenul propice pentru boli dintre care în primul rând cităm pe cele considerate a-şi avea o origine în perturbările psihicului. Sunt numite pentru acest motiv boli psihosomatice (ulcer, hipertensiune arterială esenţială în faza iniţială, rectocolita ulcerohemoragică, astmul bronşic, diabetul zaharat, poliartrita reumatoidă, tireotoxicoza). Chiar dacă geneza acestor boli este mai complexă şi nu poate fi incriminată întotdeauna o singură cauză, certă rămâne implicarea dezechilibrului sistemului nervos în uzura prematură a organismului cu răspunsul nefavorabil în faţa diverşilor factori patogeni care ne asaltează în fiecare clipă din existenţa noastră. Sănătatea organismului nostru este doar o victorie asupra altor elemente ale realităţii care tind să-şi impună în fiecare clipă propria lor existenţă. Diminuarea forţei noastre psihice, prin perturbarea a ceea ce am numi armonie internă, homeostazie psihologică, ne face vulnerabili şi ne transformă în victime.

  În concluzie la cele de mai sus se poate spune că starea de relaxare psihică se însoţeşte de modificări biochimice care traduc acumularea de energie în organism, esenţială pentru funcţionalitatea noastră optimă.

  Fiziologia relaxării. Doi poli intră în ecuaţia relaxării – cel psihic şi cel muscular. Ceea ce în vechiul Orient s-a înţeles prin intuiţie sau alte căi, în lumea modernă a avut nevoie de mult timp până să ajungă la o înţelegere ştiinţifică.

  Există o relaţie reciprocă între creier şi muşchi, între starea de tensiune psihică şi aceea de contractură musculară. Structura care conectează cei doi poli este formaţia reticulată: cortex < formaţia reticulată > muşchi.

  O stare psihică tensionată determină şi o contractură musculară. Încordarea psihică presupune un exces de catecolamine prin punerea în acţiune a axului hipo-talamo-hipofizo-cortico-suprarenal.

  Catecolaminele au o acţiune activatoare asupra formaţiei reticulate care, la rândul său va facilita tonusul muscular sau, în alţi termeni spus, va determina o contractură musculară. Invers, relaxând muşchii supuşi controlului nostru voluntar obţinem un efect de relaxare asupra psihicului. Relaxarea musculară ca şi izolarea de stimuli perturbatori externi scade volumul informaţiilor care ajung pe căi nespecifice în formaţia reticulată. Dezaferentarea formaţiei reticulate are ca rezultat o reducere a descărcării de impulsuri în cortex şi deci o reducere a tonusului de vigilitate la un nivel corespunzător stării de relaxare.

  Apare aici un paradox: dorim să ajungem la relaxare printr-un efort. Toate tehnicile de relaxare presupun o solicitare senzorială. Autoinducerea relaxării înseamnă o concentrare psihică. Aparent efectul este invers celui scontat: stimulare în loc de relaxare. Cu toate acestea se obţine o relaxare. Aceasta este lecţia antichităţii care le-a imaginat. Electroencefalogramele efectuate în aceste momente de relaxare indusă au evidenţiat un ritm alfa stabil.

  Ca o concluzie la cele de mai sus, indiferent de ipoteza explicativă, un lucru rămâne cert. Intre creier şi corp există un permanent circuit cu dublu sens de impulsuri nervoase însoţit de eliberarea de mediatori chimici. Fiecărei stări din funcţionalitatea noastră îi corespunde un anumit tip de emisari diferiţi în caz de boală de cei din timpul stării de sănătate. Ca urmare, cuplarea noastră timp de 20-30 de minute zilnic pe starea de relaxare indusă înseamnă tot atâtea minute de baie, de spălare zilnică a creierului şi sângelui nostru de produsele chimice şi biochimice corespunzătoare stărilor de tensiune psihică, a iritării, spaimelor, depresiilor, ruminaţiilor şi suprasolicitărilor care ne asaltează. Înseamnă în consecinţă protejarea noastră de epuizare psihică şi fizică şi de toate bolile ce decurg de aici. Înseamnă în acelaşi timp creşterea randamentului fizic şi intelectual la optimul înscris în structura noastră şi de care majoritatea dintre noi nu ştim să beneficiem.

  O metodă practică de relaxare. Se cunosc astăzi o mulţime de tehnici de relaxare. După cum spuneam, diversitatea lor nu înseamnă ineficienţa acestora ci originea diferită şi necesitatea de a răspunde unei game de structuri psihice diferite. Fiecare om, în funcţie de particularităţile psihologice şi somatice, trebuie să-ţi însuşească o tehnică proprie de relaxare. Preocupaţi de găsirea unor metode de relaxare eficiente şi larg accesibile, am experimentat procedee care ne-au permis să ajungem la o tehnică proprie, uşor de însuşit.

  Refacerea şi amplificarea potenţialului nostru energetic reprezintă o acţiune ale cărei şanse de realizare sunt dependente de modul în care este dirijată de noi înşine. De aceea, plecând de la datele generale, trebuie să elaborăm o tehnică de relaxare adaptată particularităţilor fiziologice ale fiecăruia dintre noi.

  Autorelaxarea presupune un fenomen de biofeed-back. Cenzura noastră conştientă se întoarce asupra sa însăşi, surprinzându-se în postura unui moment pe care, prin concentrare, caută s-o orienteze spre starea de relaxare.

  Cu ochii închişi, comod aşezaţi, fără nici o constrângere de vestimentaţie sau perturbare prin stimuli externi, eliminăm crisparea musculară parcurgând mental şi rapid toate zonele corpului. "Privim" apoi în interiorul nostru, încercând să conştientizăm senzaţia pe care o avem în câmpul mental.

  Vom avea o senzaţie corespunzătoare stării în care ne aflăm. Aceasta poate fi de oboseală, disconfort, iritare, anxietate, tensiune psihică, nelinişte, durere proiectată somatic, greutate percepută ca o apăsare pe creier sau lipsă de limpezime psihică. Ajunşi aici sunt posibile mai multe soluţii, din care vom alege pe aceea care ni se pare a fi cea mai adecvată.

  Acţiunea principală este, după cum spuneam, aceea de concentrare mentală. Obiectul concentrării îl constituie fie senzaţia de disconfort, fie