Cărți «Marcus Zusak top cărți de citit într-o viață .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
– Mulţumesc, zise Liesel, dar nu se auzi niciun răspuns.
Numai uşa. Se închise.
– Vezi? spuse mama când se întoarse la poartă. Prin asta trebuie să trec. Ticăloşii ăştia bogaţi, porcii ăştia leneşi…
Ţinând rufele în timp ce plecau, Liesel privi înapoi. De pe uşă, ciocănelul de bronz se zgâia la ea.
Când termina cu ocărârea oamenilor pentru care lucra, Rosa Hubermann trecea de obicei la ţinta preferată pentru insulte. Soţul ei. Uitându-se la traista cu rufe şi la casele încovoiate, mergea şi vorbea, şi vorbea, şi vorbea.
– Dacă papa al tău ar fi bun la ceva, o informa pe Liesel de fiecare dată când mergeau prin Molching, nu ar trebui să fac asta. Pufni în bătaie de joc. Un zugrav! De ce să te măriţi cu acel Arschloch? Asta mi-au spus, familia mea. Paşii lor scârţâiau pe trotuar. Uite-mă hoinărind pe străzi şi muncind ca o sclavă în bucătărie pentru acel Saukerl care nu are niciodată ceva de lucru. Oricum, nicio slujbă adevărată. Doar acordeonul ăla jalnic toată noaptea, în văgăunile alea.
– Da, mama.
– Numai atâta ai de zis?
Ochii de un albastru-deschis ai mamei parcă erau decupaţi şi lipiţi de faţă.
Merseră mai departe.
Cu Liesel cărând sacul.
Acasă, rufele erau spălate într-un boiler de lângă cuptor, atârnate lângă soba din camera de zi şi apoi călcate în bucătărie. Bucătăria era locul acţiunii.
– Ai auzit asta? o întreba mama aproape în fiecare seară.
Avea fierul de călcat în mână, încălzit de la cuptor. Lumina era slabă în toată casa, iar Liesel, stând la masa din bucătărie, se holba la focul din faţă.
– Ce anume? răspundea ea. Ce este?
– Era Holtzapfel aia. Mama deja plecase de la locul ei. Acea Saumensch tocmai a scuipat din nou pe uşa noastră.
Era o tradiţie pentru Frau Holtzapfel, una dintre vecine, să scuipe la uşa Hubermannilor de fiecare dată când trecea pe acolo. Uşa din faţă era doar la câţiva metri de poartă şi să spunem doar că Frau Holtzapfel avea forţa şi precizia necesare pentru a reuşi să o facă.
Scuipa din cauza faptului că ea şi Rosa Hubermann erau implicate într-un fel de război verbal. Nimeni nu ştia de unde pornise ostilitatea. Probabil că şi ele uitaseră.
Frau Holtzapfel era o femeie şireată şi, destul de evident, duşmănoasă. Nu se măritase niciodată, dar avea doi fii puţin mai mari decât odraslele Hubermann. Ambii erau în armată şi amândoi îşi vor face scurte apariţii înainte să terminăm povestirea, vă asigur.
De asemenea, ar trebui să menţionez că, în acţiunile sale duşmănoase, Frau Holtzapfel era scrupuloasă şi cu scuipatul. Nu uita niciodată să se oprească la uşa cu numărul 33 şi să rostească: „Schweine!” de fiecare dată când trecea pe acolo.
Un lucru am observat la nemţi:
Par foarte ataşaţi de porci.
O MICĂ ÎNTREBARE ŞI RĂSPUNSUL EI Şi cine credeţi că era obligat să cureţe saliva de pe uşă în fiecare seară? Da, aţi ghicit.
Când o femeie cu pumnul de fier îţi cere să ieşi afară şi să cureţi saliva de pe uşă, o faci. Mai ales când fierul este fierbinte. De fapt, totul făcea parte din rutină.
Seara, Liesel păşea afară, ştergea uşa şi privea cerul. De obicei, cerul era ca o revărsare – rece şi greu, alunecos şi cenuşiu –, dar câteodată unele stele aveau obrăznicia să se ridice şi să strălucească fie şi numai pentru câteva minute. În serile acelea, stătea puţin mai mult şi aştepta.
– Bună, stelelor!
Aşteptând.
Vocea din bucătărie.
Sau până când stelele erau din nou trase în jos, spre apele cerului german.
Sărutul (Un factor de decizie al copilăriei)Ca multe alte orăşele, Molching era plin de personaje. Câteva locuiau pe strada Himmel. Frau Holtzapfel era doar un membru al distribuţiei.
Ceilalţi erau:
• Rudy Steiner – băiatul din vecini care era obsedat de atletul american Jesse Owens.
• Frau Diller – proprietăreasa ariană a magazinului de pe colţ.
• Tommy Müller – un puşti ale cărui infecţii la urechi au dus la mai multe operaţii şi care avea un râu roz pictat pe faţă şi o tendinţă către ticuri nervoase.
• Un bărbat care e cunoscut ca Pfiffikus, a cărui vulgaritate o făcea pe Rosa Hubermann să pară o maestră a vorbelor şi o sfântă.
În general, era o stradă plină de oameni relativ săraci, în ciuda creşterii aparente a economiei sub conducerea lui Hitler. Încă existau părţi sărace ale oraşului.
După cum am menţionat mai devreme, următoarea casă de lângă Hubermanni era închiriată de o familie pe nume Steiner.
Steinerii aveau şase copii. Unul dintre ei, infamul Rudy, va deveni în curând cel mai bun prieten al lui Liesel, partenerul ei şi uneori catalizatorul infracţiunilor. L-a întâlnit pe stradă.
Câteva zile după prima baie a lui Liesel, mama i-a dat voie să se joace cu ceilalţi copii. Pe strada Himmel se legau prietenii afară, indiferent de vreme. Copiii rar se vizitau acasă, pentru că erau prea mici casele şi nu erau prea multe în ele. De asemenea, ei îşi petreceau timpul ca nişte profesionişti, cu activitatea lor favorită, fotbalul. Erau stabilite echipe. Tomberoane de gunoi erau folosite pentru a marca porţile.
Fiind noul copil în oraş, Liesel a fost imediat îndesată între două tomberoane. (Tommy Müller a fost în sfârşit eliberat, deşi era cel mai nepriceput jucător de fotbal pe care îl cunoscuse vreodată strada Himmel.)
A mers binişor o vreme, până în momentul fatidic când Rudy Steiner a fost trântit în zăpadă de o tamponare cu un Tommy Müller frustrat.
– Ce-i? strigă Tommy Müller. Pe faţă i se vedeau spasme de disperare. Eu ce am făcut?
Toată echipa lui Rudy a fost recompensată cu un penalti şi acum era Rudy Steiner împotriva puştoaicei noi, Liesel Meminger.
Puse mingea pe o moviliţă murdară de zăpadă, încrezător în viitorul rezultat. În definitiv, Rudy nu ratase un penalti în optsprezece încercări, nici măcar atunci când echipa