incendiu în cămin, n-am avut nici o comoţie cerebrală şi nici o fractură de craniu, n-am fost internată în spital, nu sunt gravidă, nici logodită, nu am nici o infecţie şi nu am vreun prieten. Adevărul este că am luat note mici la Istoria Americii şi la Chimie şi am vrut să vedeţi aceste note din perspectiva potrivită.

  Fiica voastră iubitoare, Sharon.

  Poate că Sharon a luat o notă mică la chimie, dar merită nota maximă la psihologie.

  Capitolul 2

  REGULA RECIPROCITĂŢII.

  Ştim cu toţii cum că mai întâi trebuie să dai şi apoi să iei. şi să tot iei.

  Plăteşte-ţi fiecare datorie ca şi cum Dumnezeu însuşi şi-ar fi scris nota de plată.

  RALPH WALDO EMERSON.

  ACUM CÂŢIVA ANI, UN PROFESOR UNIVERSITAR A încercat un mic experiment. El a trimis felicitări de Crăciun unui grup de oameni absolut străini. Deşi se aştepta la o oarecare reacţie, răspunsul pe care l-a primit a fost uimitor – au început să curgă felicitări de Crăciun adresate lui de către oameni care nu-l întâlniseră şi nu auziseră despre el niciodată.

  Cei mai mulţi dintre cei care i-au trimis o felicitare de răspuns, nu au pus întrebări niciodată despre identitatea necunoscutului profesor. Ei au primit felicitarea de la profesor clic şi bâzzz, au trimis automat o felicitare de răspuns. Deşi încercat într-o sferă restrânsă, acest studiu evidenţiază foarte bine acţiunea uneia dintre cele mai puternice arme de influenţare – regula reciprocităţii.7

  Această regulă spune că ar trebui să încercăm să răsplătim în într-un mod asemănător gestul unei alte persoane. Dacă o femeie îţi face o favoare, ar trebui, la rândul tău, să-i acorzi o favoare; daca un bărbat îţi trimite un cadou de ziua ta, ar trebui să-ţi aminteşti să-i trimiţi, la rândul tău, un cadou de ziua lui; dacă o familie te invită la o petrecere, ar trebui să te asiguri că-i inviţi şi tu la o petrecere. În virtutea regulii reciprocităţii, suntem obligaţi la răsplătirea favorurilor, darurilor, invitaţiilor şi altele asemenea. Este atât de obişnuit să răspunzi în aceeaşi manieră când primeşti asemenea lucruri încât expresia „îţi rămân recunoscător” a devenit sinonimă cu „mulţumesc”, nu numai în limba engleză, dar şi în alte limbi.

  Aspectul impresionant al regulii reciprocităţii şi al simţului obligaţiei care derivă din ea constă în universalitatea pe care o are în cultura umană. Acest aspect este atât de răspândit încât, după studii intensive, sociologul Alvin Gouldner a afirmat că nu există societate umană care să nu respecte această regulă.8

  Regula este valabilă în orice tip de societate influenţează orice fel de schimburi. Într-adevăr, se prea poate ca sistemul dezvoltat de îndatorare rezultat din regula reciprocităţii să fie o caracteristică definitorie a culturii umane.

  Cunoscutul arheolog Richard Leakey atribuie esenţa naturii umane sistemului de îndatorare bazat pe reciprocitate: „Suntem fiinţe umane pentru că strămoşii noştri au învăţat să-şi împartă hrana şi cunoştinţele în cadrul unei reţele oneste de obligaţii”9, spune el.

  Lionel Tiger şi Robin Fox, antropologi recunoscuţi pentru cercetările privind condiţiile socio-culturale de evoluţie a speciei umane, au văzut această „reţea a îndatorării” ca un mecanism de adaptare specific fiinţei umane, mecanism care a permis diviziunea muncii, schimbul diverselor forme de bunuri, schimbul unor variate servicii (făcând posibilă dezvoltarea specializării) şi crearea unei mulţimi de interdependenţe care leagă indivizii în comunităţi de înaltă eficienţă.10

  Orientarea spre viitor, inerentă obligaţiei, este decisivă pentru capacitatea de a produce progres social în viziunea celor doi savanţi, Tiger şi Fox. Un sentiment al obligaţiei viitoare, puternic şi împărtăşit pe scară largă, a însemnat enorm pentru evoluţia societăţii umane deoarece a însemnat că o persoană îi poate da ceva (de exemplu, hrană, energie, asistenţă) alteia cu încrederea că nu va rămâne în pierdere. Pentru prima dată în istoria evoluţiei, un individ putea oferi o varietate de resurse fără a renunţa practic la ele.

  Creşterea încrederii a avut drept rezultat scăderea inhibiţiei naturale faţă de tranzacţiile care trebuie iniţiate de un individ ce îşi furnizează resursele personale altuia. Au devenit posibile sisteme sofisticate şi armonioase de întrajutorare, dăruire a talentelor naturale, apărare şi schimburi comerciale care au adus imense beneficii societăţii care le deţinea. Având asemenea consecinţe evident pozitive la nivel cultural, nu este deloc surprinzător că regula reciprocităţii este tot mai adânc implantată în noi în timpul procesului de socializare prin care trecem toţi.

  Nu ştiu o ilustrare mai bună pentru cum poate principiul reciprocităţii să aibă efecte puternice chiar şi după o lungă perioadă de timp decât povestea uimitoare a cinci mii de dolari, ajutor social care a fost trimis de cetăţenii din Mexic oamenilor nevoiaşi din Etiopia.

  În 1985, Etiopia putea susţine pe drept cuvânt că era supusă celor mai mari suferinţe şi lipsuri din lume. Economia ei era în ruină. Aprovizionarea cu hrană era devastată de ani de secetă şi război intern. Locuitorii ei mureau cu miile datorită foametei şi bolilor. În această situaţie, nu am fost surprins să aflu despre o donaţie de cinci mii de dolari din partea celor din Mexic pentru acea ţară aflată în adâncă sărăcie.

  Dar îmi amintesc cum am rămas cu gura căscată citind într-un scurt articol de ziar că se insista ca ajutorul să se întoarcă de unde venise. Oficialităţile Crucii Roşii etiopiene au hotărât să trimită banii înapoi pentru ajutorarea victimelor cutremurului care avusese loc în acel an în Mexico City.

  Este în acelaşi timp o năpastă personală şi o binecuvântare profesională că, ori de câte ori sunt nedumerit de vreun aspect al comportamentului uman, mă simt împins să cercetez mai profund. În acest caz, am căutat să descopăr o relatare completă a poveştii. Din fericire, un jurnalist care a fost la fel de uluit ca şi mine de acţiunea etiopienilor a cerut o explicaţie. Răspunsul pe care l-a găsit este o confirmare elocventă a principiului reciprocităţii: în ciuda nevoilor enorme care subjugau Etiopia, banii au fost trimişi înapoi pentru că Mexic mai ajutase Etiopia şi în 1935, când fusese invadată de