Sfinte Sisoe! Ce naiba caută el aici, cu înfăţişarea asta de pasionat de drumeţii, cu părul răvăşit şi îmbrăcat în puloverul împletit din lână crem, blugi şi bocanci? Am senzaţia că am rămas cu gura căscată şi nu-mi mai pot localiza creierul sau vocea.

  — Domnule Grey, şoptesc, pentru că doar atât reuşesc.

  Pe buzele lui se zăreşte umbra unui zâmbet, iar ochii îi sunt animaţi de umor, de parcă s-ar amuza de cine ştie ce glumă doar de el auzită.

  — Eram prin zonă, spune el în loc de explicaţie. Trebuie să cumpăr nişte lucruri. E o plăcere să te văd din nou, domnişoară Steele.

  Are o voce caldă şi aspră precum ciocolata neagră topită… sau ceva de genul ăsta.

  Îmi scutur capul ca să-mi revin. Inima îmi bate într-un ritm frenetic şi, din cine ştie ce motiv, roşesc înfuriată sub privirea lui neclintită. Sunt teribil de tulburată de faptul că-l văd stând acolo, în faţa mea. Amintirile mele despre el îl defavorizau. Nu e doar arătos – e întruchiparea frumuseţii masculine, vederea lui îţi taie respiraţia şi e aici. În magazinul de feronerie al lui Clayton. Cine-ar fi crezut? în cele din urmă, funcţiile mele cognitive sunt restabilite şi reconectate cu restul corpului meu.

  — Ana. Numele meu este Ana, bâigui eu. Cu ce vă pot fi de folos, domnule Grey?

  Zâmbeşte şi, din nou, e ca şi cum ar cunoaşte doar el nu ştiu ce mare secret. E atât de tulburător. Trăgând aer în piept, adopt faţada profesională de tipul „lucrez aici de mai mulţi ani”. Pot să fac asta.

  — Aş avea nevoie de câteva lucruri. Să începem cu bride de prindere, murmură el, cu o expresie calmă şi amuzată totodată.

  Bride de prindere?

  — Avem de lungimi diferite. Să vă arăt? îngaim, cu o voce moale îşi şovăitoare.

  Revino-ţi Steele.

  O uşoară încruntare umbreşte fruntea de-a dreptul frumoasă a lui Grey.

  — Te rog. După dumneata, domnişoară Steele, zice el.

  Încerc să par nonşalantă când ies de după tejghea, dar de fapt mă concentrez cât pot să nu mă împiedic şi să cad – picioarele mele au căpătat dintr-odată o consistenţă de peltea. Tare mult mă bucur că azi-dimineaţă am hotărât să-mi pun blugii cei mai buni.

  — Sunt la articolele electrice, culoarul opt.

  Vocea mea e parcă prea voioasă. Ridic privirea spre el şi regret aproape imediat. Afurisitul, ce bine arată.

  — După dumneata, murmură el, gesticulând cu mâna cu degete lungi, cu manichiură perfectă.

  Aproape strangulată de inimă – pentru că o simt în gât, cum încearcă să evadeze trecând prin gură – mă îndrept spre unul din culoarele de la raionul de electrice. De ce e în Portland? De ce e aici, la Clayton's? Iar dintr-o părticică minusculă, nu prea folosită, a creierului meu – localizată probabil la baza bulbului rahidian, aproape de locul unde sălăşluieşte subconştientul meu – vine gândul: E aici ca să te vadă. În nici un caz! Alung imediat gândul. De ce ar vrea să mă vadă acest bărbat frumos, puternic, rafinat? Ideea e absurdă şi o gonesc rapid din cap.

  — Sunteţi în Portland cu afaceri? întreb, iar vocea mea are un ton prea înalt, de parcă mi-am prins degetul în uşă sau cam aşa ceva.

  Fir-ar să fie, Ana, încearcă să te calmezi!

  — Eram în vizită la divizia agricolă a WSU. Are sediul în Vancouver. Finanţez în prezent nişte cercetări care se fac acolo privind rotaţia culturilor şi ştiinţa solului, spune el pe un ton serios.

  Vezi? Nu-i aici ca să te găsească, nici vorbă, mă ia în zeflemea Vocea interioară, gălăgioasă, trufaşă şi nemulţumită. Roşesc din pricina gândurilor mele caraghioase şi capricioase.

  — Toate fac parte din planul cu hrănirea planetei? îl tachinez eu.

  — Ceva de genul ăsta, recunoaşte el şi buzele i se curbează într-o jumătate de zâmbet.

  Se uită la sortimentul de bride pe care-l avem în magazin. Ce naiba o fi vrând să facă cu alea? Nu mi-l imaginez deloc reamenajându-şi singur locuinţa. Îşi plimbă degetele pe diferitele produse etalate şi, dintr-un motiv inexplicabil, trebuie să mă uit în altă parte. Se apleacă şi alege un pachet.

  — Astea sunt bune, spuse el cu acel zâmbet atât de trainic.

  — Mai doriţi ceva?

  — Da, aş vrea nişte tapet autocolant.

  Tapet autocolant?

  — Redecoraţi?

  Cuvintele mi-au ieşit din gură înainte să le pot opri. Cu siguranţă că angajează muncitori – sau are personal care îl ajută să decoreze?

  — Nu, nu redecorez, spune el, apoi zâmbeşte superior, iar eu am sentimentul nefiresc că se amuză pe seama mea.

  Sunt chiar aşa de caraghioasă? Arăt caraghioasă?

  — Pe aici, murmur, stingherită. Tapetul autocolant e pe culoarul pentru decoraţiuni.

  — Lucrezi aici de mult?

  Are o voce scăzută şi mă priveşte lung, concentrându-se intens. De ce naiba are efectul ăsta asupra mea? Parcă am paisprezece ani -- stângace, ca întotdeauna, şi nelalocul ei. Privirea înainte, Steele!

  — De patru ani, bâigui în timp ce ajungem la ţinta noastră.

  Nu ştiu ce să fac – mă aplec şi aleg cele două lăţimi de tapet autocolant pe care le avem pe stoc.

  — Am s-o iau pe asta, spune Grey cu glas blând, arătând spre tapetul mai lat, pe care i-l şi dau.

  Degetele noastre se ating foarte scurt, iar curentul e acolo din nou, trecând prin mine de parcă aş fi atins un cablu fără izolaţie. Tresar involuntar, căci îl simt ducându-se în jos până într-un loc întunecos şi neexplorat, în adâncul pântecelui meu. Disperată, bâjbâi în jur ca să-mi recapăt echilibrul.

  — Altceva?

  Am vocea răguşită şi gâfâită. Ochii lui se măresc uşor.

  — Nişte sfoară, cred.

  Vocea lui o reflectă pe a mea, răguşită.

  — Pe aici.

  Aplec capul într-o