ziua încercării lui Paul. Cele două femei erau singure în salonul Jessicăi. Paul aştepta alături, între pereţii izolaţi acustic ai Camerei de Meditaţie.

  Jessica stătea în faţa ferestrelor dinspre sud. Vedea şi nu vedea culorile pe care amurgul le aşternuse peste luncă, peste râu. Auzi şi nu auzi întrebarea Cucernicei Maici. Se gândea la o altă încercare, petrecută cu mulţi ani în urmă. Se gândea la fetiţa plăpândă, cu părul de culoarea bronzului, cu trupul chinuit de furtunile pubertăţii – fetiţa care intrase în biroul Cucernicei Maici Gaius Helen Mohiam, Proctor Superior al şcolii Bene Gesserit de pe Wallach IX. Jessica îşi privi mâna dreaptă, îndoi degetele, amintindu-şi durerea, spaima, furia.

  — Bietul Paul, şopti ea.

  — Te-am întrebat ceva, Jessica.

  Tonul era răstit, poruncitor.

  — Cum? Oh… Jessica se smulse din trecut, se întoarse către Cucernica Maică, aşezată cu spatele la perete, între cele două ferestre de la apus. Ce-ai vrea să spun?

  — Ce-aş vrea să spui? Ce-aş vrea să spui? Cârâi bătrâna şi în vocea ei răzbătu o notă crudă de batjocură.

  — Ei da, am născut un fiu! Izbucni Jessica. Dar ştia că mânia îi fusese provocată cu bună ştiinţă.

  — Ţi s-a poruncit să-i faci lui Atreides doar fiice.

  — Dar însemna atât de mult pentru el!

  — Iar tu, în trufia ta, ţi-ai închipuit că-l vei zămisli pe Kwisatz Haderach!

  Jessica îşi înălţă fruntea.

  — Am simţit că ar fi cu putinţă.

  — Nu te-ai gândit decât la dorinţa Ducelui de a avea un fiu! Se răsti bătrâna. Dar dorinţele lui n-au nimic de-a face cu asta. Căsătoria unei fiice Atreides cu un moştenitor Harkonnen ar fi astupat breşa. Ai complicat lucrurile în mod iremediabil. Acum s-ar putea să pierdem ambele filiaţii.

  — Nu sunteţi infailibile, replică Jessica. Înfruntă privirea aţintită asupra ei.

  — Faptul e consumat, mormăi în cele din urmă bătrâna.

  — Am jurat că n-o să regret niciodată hotărârea, spuse Jessica.

  — Câtă nobleţe! O zeflemisi Cucernica Maică. N-o să regreţi! Vom vedea când se va pune recompensă pe capul tău şi o să trebuiască să fugi, hăituită de toţi cei dispuşi să vândă viaţa ta şi viaţa fiului tău.

  Jessica păli.

  — Nu există nici o alternativă?

  — Alternativă? O Bene Gesserit pune asemenea întrebare?

  — Nu vreau să ştiu decât ce vezi în viitor, graţie puterilor tale.

  — În viitor văd ce-am văzut în trecut. Cunoşti foarte bine problemele noastre, Jessica. Rasa ştie că e vremelnică şi se teme de stagnarea eredităţii sale. Are în sânge pornirea de a-şi amesteca haotic liniile genetice. Imperiul, Compania CHOAM şi Casele Mari nu sunt decât rămăşiţele unor epave târâte de furia torentului.

  — CHOAM-ul, murmură Jessica. Îmi închipui că s-a şi hotărât cum vor reîmpărţi prăzile de pe Arrakis.

  — Ce altceva este CHOAM-ul decât girueta vremurilor în care trăim? Împăratul şi partizanii lui controlează în clipa de faţă 59,65 la sută din voturile Consiliului de administraţie al Companiei. Nu încape îndoială că adulmecă profituri şi, cum le adulmecă şi alţii, puterea lor asupra voturilor va creşte. Aşa se face istoria, fata mea.

  — Exact asta-mi trebuie mie acum. O prelegere de istorie!

  — Nu fi sarcastică, fetiţo! Ştii la fel de bine ca şi mine ce forţe ne înconjoară. Civilizaţia noastră are trei puncte de sprijin: Curtea Imperială în opoziţie cu Federaţia Caselor Mari ale Landsraadului şi, între ele, Ghilda şi monopolul ei blestemat în transporturile interstelare. În politică, trepiedul este cea mai instabilă structură. Iar sistemul comercial de tip feudal, care întoarce spatele oricărei ştiinţe şi complică absolut totul, nu face altceva decât să înrăutăţească situaţia. Jessica rosti cu amărăciune:

  — Epave târâte de furia torentului… ca Ducele Leto şi fiul său şi…

  — Oh, fă bine şi taci, fato! Ştiai prea bine, când ai intrat în jocul ăsta, că va trebui să dansezi pe sârmă.

  — Sunt Bene Gesserit. Exist doar pentru a servi”.

  — Adevărat. Şi tot ce mai putem spera acum este să împiedicăm izbucnirea unei conflagraţii generale, ca să salvăm ce se mai poate salva din liniile de sânge esenţiale.

  Jessica închise ochii şi simţi apăsarea lacrimilor sub pleoape. Îşi înăbuşi zbuciumul lăuntric şi tremurul muşchilor, se luptă cu respiraţia agitată, cu pulsul care înnebunise, cu transpiraţia din palme.

  — O să-mi plătesc greşeala, spuse.

  — Şi fiul tău va plăti împreună cu tine!

  — O să-l ocrotesc cât voi putea mai bine.

  — O să-l ocroteşti! O apostrofă bătrâna. Parcă n-ai şti ce rişti cu asta! Ocroteşte-ţi prea mult fiul, Jessica şi nu va avea niciodată destulă putere să-şi împlinească destinul – oricare-ar fi el!

  Jessica se întoarse. Dincolo de fereastră se lăsa întunericul.

  — E chiar aşa de groaznică planeta aceea, Arrakis? Întrebă.

  — Este, dar nu cu totul. Missionaria Protectiva a fost acolo şi a mai îmblânzit puţin lucrurile. (Cucernica Maică se ridică şi netezi o cută a veşmântului negru.) Cheamă băiatul. Curând trebuie să plec.

  — Trebuie?

  Vocea bătrânei se înmuie:

  — Jessica, fata mea, aş vrea să pot trece în locul tău şi să te scap de chin. Dar fiecare din noi trebuie să-şi urmeze propria cale.

  — Ştiu.

  — Mi-eşti la fel de dragă ca oricare din fiicele mele, însă nu mi-e îngăduit să-mi nesocotesc datoria.

  — Înţeleg… E necesar.

  — Ce-ai făcut tu, Jessica şi pentru ce-ai făcut-o… ştim amândouă. Dar bunătatea mă obligă să-ţi spun că există puţine şanse ca băiatul tău să devină Totalitatea Bene Gesserit. Să nu-ţi faci prea multe speranţe.

  Jessica îşi smuci capul, scuturând lacrimile din colţurile ochilor. Era un gest de mânie.

  — Mă faci să mă simt iarăşi fetiţa de odinioară… răspunzând la prima ei lecţie. (Îngână anevoie:) „Oamenii nu trebuie să se supună niciodată animalelor”. (Îşi înăbuşi un hohot de plâns şi adăugă cu