mirat şi fermitatea lui Sibel... Dar nu mai voiam să mint. Sibel nu mi-a mai dat telefon de la Paris.

45

Vacanţă la Uludag

         Am aflat că Sibel revenise la Istanbul în februarie, la începutul vacanței şcolare de cincisprezece zile în care familiile obișnuiau să plece la schi, la Uludag. Zaim urma să plece şi

el cu nepoții lui, aşa încât, înainte de plecare, mi-a dat telefon la birou şi ne-am întâlnit la Foaierul, pentru a lua masa de prânz împreună. În vreme ce stăteam aşezaţi unul în fața celuilalt şi mâncam ciorbă de linte, Zaim m-a privit ţintă în ochi, plin de afecţiune:

         - Văd că fugi de viaţă, că devii, pe zi ce trece, tot mai trist, tot mai suferind, şi-mi pare rău de tine.

         - Să nu-ți pară..., am spus eu. Totul e bine...

         - Nu pari fericit, a spus el. Incearcă să fii fericit.

         - Din punctul meu de vedere, scopul vieţii nu este fericirea, am apus eu. De aceea crezi că nu sunt fericit, că fug de viață... Mă aflu în pragul unei vieţi noi, aducatoare de tihnă...

         - E bine... Povesteşte-ne şi nouă despre viaţa asta... Suntem chiar curioşi!

         - La cine te referi?

         - Termină, Kemal! a spus el. Ce vină am eu? Nu sunt oare prietenul tău cel mai bun?

         - Eşti.

         - Noi... eu, Mehmet, Nurcihan şi Sibel... plecăm peste trei zile la Uludag... Vino şi tu cu noi... Nurcihan se duce ca să fie, chipurile, cu ochii pe nepoata ei, aşa că ne-am decis să ne ducem şi noi.

         - Prin urmare, Sibel a venit.

         - A venit acum zece zile - lunea trecută. Şi ea ar vrea să vii la Uludag.

         Zaim a zâmbit, aruncându-mi nişte priviri pline de bunătate.

         - Dar nu vrea ca tu să afli... Îţi spun asta fără ştirea ei, aşa că ai grijă, să nu faci vreo gafă la Uludag.

         - Nu. De fapt, nici n-am să vin.

         - Vino, căci ai să faci bine... Povestea asta o să se uite, o să treacă.

         - Cine ştie de ea ?... Nurcihan şi Mehmet ştiu?

         - Sibel ştie, bineînţeles, a spus Zaim. Am discutat cu ea despre acest subiect. Te iubeşte foarte mult, Kemal. Vede foarte bine slăbiciunea umană care te antrenează în această poveste,

o înţelege şi vrea să te scoată din starea în care te afli.

         - Aşa?

         - Te îndrepţi într-o direcţie greşită, Kemal... Cu toţii ne pomenim amorezându-ne de cele mai imposibile persoane... Toată lumea se îndrăgosteşte. Dar toţi reuşesc, în cele din urmă, să se salveze înainte de a-şi distruge viaţa.

         - Ce noimă au atunci romanele şi filmele de dragoste?

         - Îmi plac foarte mult filmele de dragoste, a spus Zaim. Dar în nici unul dintre ele n-am văzut să i se dea dreptate unuia ca tine... Acum şase luni te-ai logodit ostentativ, în văzul tuturor, cu Sibel... Şi ce seară plăcută a fost! Ați început apoi să locuiţi împreună la vilă şi să daţi petreceri acasă. Toată lumea a găsit că lucrurile s-au petrecut foarte civilizat, le-a întâmpinat cât se poate de bine, la gândul că urma să vă căsătoriţi, aşa încât nimeni nu v-a blamat. Ba chiar i-am auzit pe unii spunând că urmau să ia exemplu de la voi. Acum însă pleci de la vilă pe cont propriu. O părăseşti pe Sibel? De ce fugi de ea? Nu dai nici o explicaţie, te porţi ca un copil.

         - Sibel ştie...

         - Nu ştie, a spus Zaim. Habar n-are cum le va explica situaţia celorlalţi, ce le va spune oamenilor. Cum îi va privi în faţă? La va spune ,,logodnicul meu s-a îndrăgostit de-o tânără vânzătoare, aşa că ne-am despărţit“ ? E foarte ofensată, foarte supărată pe tine... Trebuie să vorbiţi. La Uludag o să uitaţi de toate. Garantez eu că Sibel e gata să lase impresia că nu s-a petrecut nimic. La Hotelul Mare, Nurcihan şi Sibel vor sta în aceeaşi cameră. Cât despre mine şi Mehmet, am rezervat camera de pe colţ, de la etajul al doilea. După cum ştii, în camera aia se află şi un al treilea pat, din care se văd culmile învăluite-n ceaţă. Dacă vii, o să facem tăråboi până la ziuă, ca-n tinereţe... Mehmet e îndrăgostit lulea de Nurcihan... O să facem haz şi de el.

         - Eu sunt, de fapt, cel de care trebuie să faceţi haz. Mehmet şi Nurcihan sunt, cel puţin, împreună.

         - Crede-mă că n-am să fac nici o glumă pe socoteala ta, și nici n-am să permit aşa ceva altcuiva, a spus Zaim cu inocenţă.

         Am înţeles, şi după această remarcă, că obsesia mea devenise subiect de glumă în lumea bună sau, cel puţin, printre prietenii noştri. Dar, de fapt, bănuiam acest lucru.

         Am admirat delicateţea lui Zaim, care avusese ideea vacanţei la Uludag pentru a-mi veni mie în ajutor. În anii copilăriei şi ai tinereţii mele, ne duceam şi noi în vacanţă la Uludag, la schi, asemenea majorităţii prietenilor de afaceri şi de club ai tatei şi asemenea foarte multor bogătaşi din Nişantaşi. Îmi plăceau atât de mult zilele acelea de vacanţă, în care toată lumea se cunoştea cu toată lumea, în care se închegau noi prietenii, în care se puneau la cale căsătorii şi în care ajungeau să danseze voioase, până la ore târzii din noapte, chiar şi cele mai sfĭoase fete, încât chiar peste ani de zile eram cuprins de un fior plăcut când dădeam, în fundul

câte unui dulap, de vreo veche mănuşă de schi a tatei ori de ochelarii de schi pe care-i moştenisem de la fratele meu şi simţeam cum se ridica în mine un val de fericire şi de dor ori

de câte ori când mă uitam la cărţile poştale cu Hotelul Mare, pe care mi le trimitea mama când eram în America.

         I-am mulţumit lui Zaim:

         - Insă nu voi putea veni, am adăugat eu. Ar putea fi nespus de dureros pentru mine... Ai, însă, dreptate: trebuie să vorbesc cu Sibel.

         - Nu locuieşte la vilă, ci la Nurcihan, a spus Zaim.

         S-a întors spre gloata gureşă din Foaierul, care devenea tot mai bogată pe zi ce trecea, şi