46

Oare e firesc să-ţi laşi logodnica baltă?

         N~am fost în stare s-o sun pe Sibel decât la sfârşitul lui februarie, după ce s-a întors de la Uludag. Nu voiam deloc să vorbesc cu ea, deoarece mă temeam ca nu cumva discuția să

se sfârşească neplăcut, cu furie, lacrimi şi regrete, şi aşteptam să-mi trimită ea inelul de logodnă, sub un pretext oarecare. Într-o zi, când n-am mai putut suporta încordarea, i-am

telefonat acasă la Nurcihan şi ne-am înţeles să ne vedum la cină, la Foaierul.

         Mă gândisem că intr-un loc atât de plin de cunoscuți n-aveam să ne lăsăm purtaţi nici unul dintre noi de sentimentalisme, atitudini extreme şi accese de furie. La început chiar aşa a şi fost. La celelalte mese se aflau Hilmi Bastardul şi Neslihan, proaspăta lui soţie, Güven-Scufundătorul -  de -Vapoare şi familia lui, Tayfun, precum şi - la o masă aglomerată - familia lui Yeşim. Hilmi şi soţia lui au venit chiar la masa noastră, ca să ne spună cât de mult se bucurau cä ne vedeau.

         În timp ce eram la antreuri, bând vin roşu, marca Yakul, Sibel mi-a vorbit despre zilele petrecute la Paris, despre prietenii francezi ai lui Nurcihan şi despre farmecul orașului în perioada de Crăciun.

         - Ce fac mama şi tatăl tău? am întrebat-o eu.

         - Sunt bine, a spus Sibel. Încă nu ştiu de noi.

         - Să lăsăm lucrurile aşa cum sunt! am spus eu. Să nu spunem nimic, nimănui.

         - Eu nu spun..., a replicat Sibel.

         ,,Bine, şi ce-o să fie de-acum încolo ?“ m-a întrebat ea din priviri.

         Ca să schimb subiectul, i-am spus că tata se îndepărta de lume tot mai mult, pe zi ce trecea. Sibel mi-a povestit de obsesia mai nouă a mamei sale, de a pune deoparte haine şi obiecte vechi. Eu i-am spus că mama se purta tocmai invers și că obişnuia să evacueze toate lucrurile vechi într-o altă locuință. Era însă un subiect primejdios, aşa încât am tăcut amândoi. De fapt, privirile lui Sibel îmi dădeau de înţeles că abordasem acele subiecte doar ca să vorbim despre ceva. Ba mai mult, Sibel îşi dăduse seama, după faptul că mă feream de adevărata problemă, că nu aveam nimic nou să-i spun.

         - Văd că te-ai şi deprins cu boala, a deschis ea discuţia.

         - Poftim?

         - Aşteptăm de luni de zile, în ideea că o să te lecuieşti. Este foarte supărător să constat, Kemal, că după ce am avut atâta răbdare, nu numai că nu te-ai însănătoşit, dar te-ai mai și împăcat cu boala. M-am tot rugat să te faci bine cât eram la Paris.

         - Nu sunt bolnav, am spus eu. - Am făcut un semn spre mulțimea veselă, gălăgioasă care umplea restaurantul Foaierul. - Poate că oamenii aceştia ar putea privi starea în care mă aflu ca pe o boală... Dar nu vreau ca tu să o vezi astfel.

         - Nu ajunseserăm împreună la concluzia că e vorba de o boală, când locuiam la vilă?

         - Ba da.

         - Acum ce s-a mai întâmplat? E firesc să-ţi laşi logodnica baltă?

         - Cum adică?

         - Cu o jună vânzătoare...

         - Cum le mai amesteci..., am spus eu. N-are nici o legătură cu meseria de vânzător, cu bogăţia şi sărăcia.

         - Tocmai asta e problema, a spus Sibel, cu acea hotărâre a omului care s-a gândit mult până să formuleze, îndurerat, concluzia care urma. Te-ai putut combina atât de uşor cu ea tocmai pentru că e săracă şi ambiţioasă... Dacă n-ar fi fost vânzătoare, poate că nu ţi-ar fi fost ruşine de nimeni, te-ai fi însurat cu ea... Tocmai lucrurile de felul ăsta te îmbolnăvesc... Faptul că nu te poţi căsători cu ea, că-ţi lipseşte un asemenea curaj...

         Convins că spunea ceea ce spunea pentru a mă supăra, m-am supărat şi eu pe ea. Mă supăram şi pentru că simţeam cu o parte a minţii mele, că spusele ei erau adevărate.

         - Dragul meu, nu e normal ca o persoană ca tine să se poarte aşa de ciudat, să locuiască prin hoteluri din Fatih pentru o simplă vânzătoare... Acceptă mai întâi că aşa este dacă vrei să te faci bine.

         - Desigur că nu sunt atât de îndrăgostit de fata aia pe cum crezi tu, am spus eu. Dar - o spun ca să discutăm în contradictoriu - nu te poţi îndrăgosti niciodată de cineva mai sărac decât tine ? Nu există niciodată iubiri între persoane bogate şi persoane sărace?

         - Aşa cum se întâmplă în cazul nostru, dragostea este arta de a-l afla pe cel egal cu tine. Ai văzut vreodată, exceptând filmele turceşti, ca vreo tânără bogată să se-ndrăgostească şi să se mărite cu portarul Ahmet Efendi sau cu muncitorul în construcţii Hasan Usta, pe motiv că arată bine?

         Tocmai atunci se apropia de noi, cu o expresie care arăta cât de fericit era că ne vedea, Sadi, chelnerul-şef de la Foaierul, care, văzând că ne lăsaserăm cam prea mult antrenați în discuția pe care o purtam, s-a oprit locului. I-am făcut semn să revină ceva mai târziu şi m-am întors către Sibel:

         - Eu cred în filmele turceşti, am spus repede.

         - Kemal, în atâţia ani nu te-am văzut mergând nici măcar o dată la un film turcesc. 'I`u nu te duci nici măcar la grădină, cu prietenii, ca să te distrezi.

         - Crede-mă că viața la hotelul Fatih aduce cu filmele turceşti, am spus eu. Înainte de-a mă culca, seara, hoinăresc pe străzile acelea pustii de la periferie... Îmi face bincl

         - La început am crezut că toată povestea asta cu juna vânzătoare i se datora lui Zaim, a spus Sibel, fermă. Mă gândeam că, înainte de a se căsători, încerca să imite stilul acela de viaţă cu dansatoare, dame de consumație şi manechine germane, gen La dolce vita- Am stat de vorbă şi cu el. Am ajuns la concluzia că suferinţa ta de acum se datorează unui complex (era unul dintre cuvintele la modă pe vremea aceea) care decurge din faptul că eşti un bărbat bogat, într-o țară săracă. Iar acesta implică, desigur, o suferinţă mai profundă decât pasiunea trecatoare faţă de o tânără vânzătoare.

         - Poate că aşa este, am spus eu.

         -