de refacere a energiei epuizate. Utilizarea acesteia în momente oportune permite o rapidă "scoatere de sub tensiune". Literatura a consemnat exemplul unor oameni care aveau capacitatea de a-şi induce relaxarea în cele mai bizare situaţii: în mers, pe caravane etc.

  Relaxarea poate f1 nu numai autoindusă ci şi heteroindusă prin mijloace externe – ca masaj "caresse" (cu sensul de mângâiere fină, cu o presiune bine dozată, aplicat de o altă persoană), tehnici de relaxare înregistrate pe bandă de magnetofon, diverse aparate bazate pe ideea de feedback. Există deja o serie de aparate care, în scopul de a induce relaxarea, imită diverse zgomote din natură cum ar fi ciripitul de păsări, susur de izvoare etc. In viitor este de sperat că în loc de cafea, în stare de oboseală să recurgem pentru a ne "înviora" la serviciile unui astfel de aparat.

  În concluzie la cele de mai sus, tehnica relaxării, cu rădăcini adânc înserate în tradiţii spirituale milenare, se dovedeşte a fi pentru omul modern o soluţie fiziologică cu multe valenţe – de la extensia câmpului de cunoaştere în profunzimea eului esenţial la conservarea stării de sănătate şi optimizarea sa funcţională.

  STRESUL ÎN LUMEA MODERNĂ.

  Otrava fricilor din noi. Studiul influenţei spiritului asupra corpului este strâns conectat de acela al stresului.

  Stresul este o noţiune care, ca şi aceea de informaţie, a depăşit, după cum spuneam, pragul laboratoarelor de cercetări intrând în limbajul de uz general.

  Reacţia organismului la emoţii şi în general la evenimente care tind să perturbe echilibrul intern al organismului a fost studiată de W. Cannon şi H. Selye.

  Walter Cannon a studiat modificările provocate de frică, prin confruntarea unei pisici cu un câine. Frica de câine a determinat la pisică o avalanşă de efecte care s-au dovedit a fi similare cu cele care apar după administrarea de adrenalină: tahicardie, tahipnee, pupilodilataţie, piloerecţie, creşterea glucozei în sânge. Se înţelege în context că şi numai ideea de pericol iminent va declanşa aceleaşi modificări în organism. In capitolul destinat universului gândirii am anticipat succint raportul dintre idee (gând) şi substanţă. Avem prin exemplul de mai sus un ilustrativ argument ştiinţific.

  Prin celebrele sale experienţe pe câini, I. P. Pavlov a sesizat că efectul cel mai agresiv asupra sistemului nervos îl exercită frica. Se şi spune în popor: "am murit de frică" sau "am îngheţat de frică". Expresia este folosită la modul figurat, desigur, dar se şi întâmplă ca oamenii să moară de frică. Descărcarea de catecolamine este atât de brutală încât poate provoca moartea prin infarct miocardic.

  Se spune că pentru a demonstra, de asemenea, efectul fricii, cu o mie de ani în urmă, învăţatul arab Ibn-Sina (Avicenna) a plasat un lup lângă un miel, separând animalele printr-un gard care le permitea să se vadă în permanenţă. Deşi avea hrană suficientă, mielul a început să slăbească într-un ritm accelerat. Teama de lup i-a tăiat orice apetit.

  Frica, teama de pericole – reale şi imaginare, ne tensionează, ne otrăveşte clipă de clipă celulele, ne scurtează zilele şi ne diminuează randamentul.

  Orice agresiune psihică sau fizică tinde să perturbe echilibrul intern al organismului. Ca urmare organismul va răspunde printr-o serie de reacţii care tind să restabilească echilibrul pierdut. Acesta este fenomenul de stres. In termeni generali, prin stres se subînţelege astăzi suita de griji, frământări, conflicte etc. Care survin zilnic, lăsându-şi amprenta asupra randamentului în activitate, asupra dispoziţiei noastre afective, pe care o bulversează, şi asupra sănătăţii care în timp se deteriorează.

  Prin excesul de catecolamine pe care îl presupune, stresul poate avea ca urmare, în funcţie de particularităţile reactive ale individului – apariţia ulcerului digestiv, a hipertensiunii arteriale esenţiale, a colopatiilor, a accidentelor vasculare cardiace şi cerebrale, a diverse tulburări psihice etc.

  Stresul face parte inerentă din viaţa noastră. Reacţiile implicate, în funcţie de coloratura emoţională, vor avea un ecou favorabil sau nefavorabil, definind ceea ce a fost numit eustres şi distres. H. Selye descrie într-un mod plastic această distincţie: eustres este emoţia încercată la gândul că vei face o superbă ascensiune pe munte. Distres este anxietatea care te domină când rămâi blocat de o furtună pe panta muntelui.

  Deşi ecoul biochimic al emoţiilor pare să fie acelaşi indiferent de coloratura lor, ecoul biologic este, cu rare excepţii, diferit. Celulele noastre au obligatoriu nevoie, pentru optima lor funcţionare, de ecoul pozitiv al emoţiilor, pentru că fiecare celulă, având propria sa inteligenţă, se bucură şi suferă odată cu noi, după cum noi înşine murim în fiecare celulă care moare. Dincolo de afirmaţie, fiecare din noi ştie că în clipe fericite zburdăm, suntem parcă mai uşori, faţa noastră este destinsă, ochii au strălucire de bucurie, iar în clipe de nefericire suntem parcă mai greoi, crispaţi, întunecaţi la faţă, palizi sau "verzi" de supărare. Este vorba aici de o nevoie fiziologică de bucurie, nu de o simplă plăcere pe care, dacă nu ne-o facem, nimic rău nu ni se întâmplă. De aici vine necesitatea "bucuriei de a trăi" pe care o vom discuta mai târziu. In continuare ne vom ocupa însă de ecoul negativ al stresului.

  Omul vieţii moderne, prin gradul de suprasolicitare la care îl supune o civilizaţie tehnologică, ritmul alert impus vieţii de astăzi, cu mult mai rapid decât cel de adaptare biologică, prin incertitudinile şi tensiunile sociale, plăteşte un greu tribut patologiei prin stres. Din acest motiv se impune cu stringenţă elaborarea unei strategii de control al stresului.

  Fenomenul de "coping". De vreme ce nu poate fi evitat, psihologii s-au gândit la o strategie de control al stresului sau de "ajustare". Este ceea ce s-a denumit prin termenul de "coping". Unul din creatorii acestei şcoli este psihologul american Richard Lazarus, care a publicat o serie de lucrări pe această temă. Strategia de apărare faţă de stres cuprinde mai multe elemente din care vom reţine doar ceea ce ni se pare a fi esenţial.

  Se poate acţiona fie direct asupra evenimentului stresant, fie indirect asupra emoţiei generate de stres.

  Cea mai eficientă soluţie este