E al naibii de tentant. Dacă aș putea să fac să meargă radioul lui Opportunity, aș fi din nou în legătură cu omenirea. NASA mi-ar spune în permanență ce poziție am și care e cel mai bun curs, m-ar avertiza dacă ar apărea o altă furtună și, în general, ar avea grijă de mine.

Dar dacă e să fiu cinstit, nu ăsta e motivul adevărat pentru care mă interesează. Mi-e urât să fiu singur, fir-ar să fie! Odată ce am făcut Pathfinderul să meargă, m-am obișnuit să vorbesc cu Pământul. Am pierdut tot pentru că am sprijinit un sfredel de masa greșită, iar acum sunt din nou singur. Aș putea să repar greșeala în doar patru zile solare.

Dar e o idee tâmpită și irațională. Sunt la doar unsprezece zile solare distanță de VAM. De ce să mă abat din drum ca să sap după alt rover paradit pe care să-l folosesc drept radio, când o să am un sistem de comunicații nou-nouț, complet funcțional, în două săptămâni?

Așa că, deși e foarte tentant faptul că sunt la o aruncătură de băț de un alt rover (frate, chiar că am umplut planeta asta de ele, nu-i așa?), nu e o mișcare isteață.

În plus, pentru moment am profanat destule viitoare situri istorice.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 492

Trebuie să mă gândesc serios la dormitor.

Deocamdată pot să-l instalez doar dacă mă aflu înăuntrul roverului. Se prinde de sas, așa că nu pot să ies dacă e acolo. În timpul călătoriei nu contează, pentru că oricum trebuie să-l desfac zilnic. Dar odată ce ajung la VAM, n-o să mai trebuiască să conduc. Fiecare dezumflare/umflare a dormitorului solicită îmbinările (am descoperit asta pe pielea mea, când a explodat habitatul), așa că e mai bine dacă găsesc o cale să evit asta.

Sfinte Sisoe! Tocmai mi-am dat seama că eu chiar cred că o să ajung la VAM. Ai văzut ce-am făcut adineauri? Am vorbit nonșalant despre ce-o să fac după ce ajung la VAM. Ca și cum ar fi fost un flecușteț, o nimica toată. O să-mi fac pur și simplu apariția la Schiaparelli și o să pierd vremea pe-acolo cu VAM-ul.

Drăguț.

În orice caz, n-am alt sas. Am unul la rover și unul la remorcă, atât. Sunt bine fixate, așa că n-am cum să desfac vreunul și să îl pun la dormitor.

Dar pot să etanșez dormitorul cu totul. Nici măcar nu trebuie să-l masacrez în vreun fel. În punctul de prindere, sasul are o fâșie pe care o pot derula și cu care pot etanșa deschiderea. Adu-ți aminte, am furat sistemul de prindere a sasului de la un cort ejectabil, care e un dispozitiv de urgență în caz de pierdere a presiunii cât ești în rover. N-ar mai folosi la nimic dacă nu s-ar putea etanșa la desprindere.

Din nefericire, fiind un dispozitiv de urgență, n-a fost menit să fie reutilizabil. Ideea era că te poți închide singur în cortul ejectabil, iar apoi restul echipajului vine la tine cu celălalt rover, oriunde te-ai afla, și te salvează. Echipajul din roverul bun desprinde cortul ejectabil de la roverul cu breșă și-l atașează la al lor. Pe urmă taie izolația de pe partea lor și te recuperează.

Ca să se asigure că acest lucru e mereu posibil, regulile misiunilor prevăd ca într-un rover să nu se afle niciodată mai mult de trei persoane, iar ambele rovere să fie complet funcționale, altminteri nu putem folosi niciunul dintre ele.

Așa că iată planul meu strălucit: odată ce ajung la VAM, n-o să mai folosesc dormitorul drept dormitor. O să-l folosesc ca să adăpostească oxigenatorul și regulatorul atmosferic. Pe urmă o să folosesc remorca drept dormitor. Șmecher, ha?

Remorca are o grămadă de spațiu. Am muncit de-am rupt pentru asta. Balonul oferă suficient loc pentru stat în picioare. Nu e mult spațiu pe podea, dar e mult spațiu pe verticală.

În plus, dormitorul are în prelată mai multe deschideri pentru supape. Pot să-i fiu recunoscător pentru asta designului habitatului. Prelata pe care am furat-o de la el are deschideri pentru supape (unele triplu redundante chiar). NASA a vrut să se asigure că habitatul poate fi reumplut din exterior, dacă era necesar.

La final o să am dormitorul etanșat, cu oxigenatorul și regulatorul atmosferic înăuntru. O să fie atașat la remorcă prin furtunuri, ca să împărțim aceeași atmosferă, și o să trag un cablu de alimentare printr-unul dintre furtunuri. Roverul va servi drept depozit (fiindcă n-o să mai am nevoie de comenzile pentru condus), iar remorca va fi complet goală. Atunci voi avea un dormitor permanent. O să-l pot folosi chiar și drept atelier pentru orice modificări voi fi nevoit să fac la piesele VAM-ului care încap prin sasul remorcii.

Desigur, dacă regulatorul atmosferic sau oxigenatorul vor avea probleme, o să trebuiască să tai dormitorul ca să ajung la ele. Dar sunt aici de 492 de zile solare și au mers bine tot timpul, așa că o să-mi asum acest risc.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 497

Mâine ajung la intrarea în craterul Schiaparelli!

Asta presupunând că nu se întâmplă nimic rău. Dar hei, toate celelalte au mers ca unse în misiunea asta, corect? (Am vrut să fiu sarcastic.)

Astăzi e zi de aer și, pentru prima dată, nu o vreau. Sunt atât de aproape de Schiaparelli, că pot să-i simt gustul. Presupun că în general are gust de nisip, dar nu despre asta e vorba.

Desigur, nu ăsta o să fie sfârșitul călătoriei. O să-mi mai ia încă trei zile solare ca să ajung de la intrarea în crater la VAM, dar fir-ar, aproape c-am ajuns!

Cred că pot chiar să văd creasta lui Schiaparelli. E foarte departe și s-ar putea doar să-mi imaginez c-o zăresc. E la 62 de kilometri distanță, așa că dacă într-adevăr ea e, abia se ghicește.

Mâine, odată ce ajung la Craterul de Intrare, o să virez spre sud și-o să intru în Bazinul Schiaparelli prin „Rampa de