Din acest motiv, când am scris acest roman, m-am bazat în mare măsură pe biografia oficială a Almei și pe relatările celorlalte supraviețuitoare. Pornind de la aceste surse, am încercat să realizez un portret cât mai exact și mai obiectiv al persoanei și muzicienei Alma.

Alma Rosé provenea dintr-un mediu muzical privilegiat, dar, în loc să se bazeze pe renumele familiei sale, a decis să urmeze propria cale și a fondat o orchestră feminină de mare succes, Die Wiener Walzermädeln – o realizare deloc ușoară pentru o femeie, într-o societate predominant patriarhală. În martie 1938, când trupele germane au intrat în Viena ei natală, Alma a refuzat să se supună legii discriminatorii care interzicea evreilor să profeseze ca muzicieni în teritoriile ocupate. După ce și-a dus tatăl în Anglia, a revenit în Europa, unde a continuat să cânte – uneori, în public, nesocotind legea – până când a fost arestată, la finalul anului 1942.

După o scurtă perioadă de detenție în lagărul intermediar de la Drancy, a fost transferată la Auschwitz – lagărul de exterminare unde speranța de viață a prizonierilor era de aproximativ două luni. Munca istovitoare, înghesuiala și condițiile de viață insalubre, abuzurile constante ale membrilor SS și deținuților Kapo (desemnați de SS să mențină ordinea), rațiile insuficiente, bolile contagioase și selecțiile periodice făceau ca fiecare zi să fie o luptă pentru supraviețuire.

Doar deținuții din așa-numitele servicii „privilegiate“ se bucurau de o oarecare normalitate. Barăcile nu erau suprapopulate și, uneori, erau chiar încălzite; deseori, aveau propria latrină alipită la bloc, și nu erau nevoiți să le folosească pe cele comune. Dormeau în paturi separate, fiecare cu așternuturile sale; primeau rații mult mai generoase decât deținuții de rând; puteau să poarte haine civile și să-și păstreze părul neras; puteau face duș zilnic, iar hainele le erau spălate și deparazitate o dată pe săptămână – un privilegiu vital într-un lagăr unde, din cauza păduchilor, izbucneau deseori epidemii de tifos. Majoritatea deținuților din așa-zisa „elită a lagărului“ munceau la Kanada (serviciul de sortare, unde erau triate hainele și obiectele de valoare ale nou-veniților, spre a fi trimise mai târziu în Germania), la crematorii (drept compensație pentru munca oribilă pe care o desfășurau pentru SS, prizonierii din Sonderkommando erau hrăniți excelent și primeau băutură din belșug), la birourile administrației sau în orchestre. Spre norocul Almei, ea a fost repartizată într-un astfel de serviciu „privilegiat“.

Din relatările martorilor oculari, Alma era un strateg desăvârșit în relația cu ofițerii SS. Astfel, se bucura de protecția câtorva ofițeri superiori din administrația lagărului, pe lângă superioara directă și binefăcătoarea ei, infama Maria Mandl (scris uneori Mandel). Alma a reformat complet trupa care nu putea cânta decât câteva cântece populare și marșuri, a extins-o de la douăzeci la patruzeci de membre și a transformat-o într-o orchestră de succes, admirată de ofițeri SS de rang înalt, precum Franz Hössler, Josef Kramer și chiar Josef Mengele. Totuși, spre deosebire de alți deținuți privilegiați care alegeau de bunăvoie calea servilismului, Alma Rosé nu avea nimic în comun cu colaboraționistul tipic. Își exprima fățiș disprețul față de gardienii SS și, odată, a întrerupt spectacolul din cauza gălăgiei din public și le-a cerut militarilor adunați să facă liniște.

Folosindu-se de talentul și farmecul ei înnăscut pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale fetelor din orchestră, Alma a reușit să obțină diverse favoruri pentru protejatele ei, cum ar fi dușuri zilnice și timp de odihnă după masa de prânz, o sobă pentru a se încălzi și a pregăti mâncarea, posibilitatea de a primi pachete de la familii (pentru membrele ariene ale orchestrei) sau de la Crucea Roșie (pentru evreice), un pian pentru Blocul Muzical și uniforme noi, atât pentru activitățile cotidiene, cât și pentru spectacole. Și – probabil cel mai important dintre privilegii – excluderea orchestrei de la selecțiile periodice ținute de SS, în frunte cu doctorul Mengele, privilegiu care a rămas valabil și după moartea Almei.

Din spusele Florei Schrijver Jacobs, una dintre muziciene, „ea (Alma) era o zeiță în ochii ofițerilor SS – o zeiță care-i ura“.

Vă mulțumesc că ați citit povestea acestei femei remarcabile. Sper că v-a plăcut Violonista de la Auschwitz și m-aș bucura să scrieți o recenzie. Mi-ar face mare plăcere să vă aflu opiniile și ar ajuta cititorii noi să-mi descopere cărțile.

Îmi place să comunic cu cititorii mei – mă puteți contacta pe pagina de Facebook, prin Goodreads sau pe site-ul meu.

Vă mulțumesc,

Ellie

Facebook: EllieMidwood

www.elliemidwood.com

Notă istorică

Vă mulțumesc nespus că ați citit Violonista de la Auschwitz. Cu toate că este o operă de ficțiune, se bazează în mare măsură pe o poveste adevărată. Când am scris-o, am încercat pe cât posibil să nu mă abat de la datele istorice referitoare la viața – și moartea – Almei Rosé și am folosit licențe artistice doar pentru a oferi cititorilor o emoție cât mai intensă.

Alma Rosé a ajuns la Auschwitz în iulie 1943 și, după triajul obligatoriu, a fost repartizată în temutul Bloc Experimental, unde doctorul SS Clauberg conducea experimente de sterilizare fără sângerare. Împrejurările sosirii Almei, reacția și comportamentul ei inițiale, interacțiunea cu responsabila de bloc, Magda Hellinger, precum și cu asistenta deținută, Ima van Esso, respectă cu fidelitate realitatea și se bazează pe mărturiile ambelor femei. După ce Magda Hellinger i-a procurat Almei o vioară prin intermediul lui Helen „Zippy“ Spitzer, „serile culturale“ organizate la Blocul Experimental au fost atât de apreciate deopotrivă de prizoniere și de asistente, încât deținuta Sylvia Friedmann, asistenta doctorului Clauberg, a eliminat-o pe Alma de pe lista medicului, salvând-o astfel de la soarta oribilă a celorlalte victime ale sale.

Faimosul Bloc 11, supranumit și „Baraca Morții“, unde Gestapoul din lagăr își încarcera, tortura și executa victimele, se afla chiar lângă Blocul Experimental. Potrivit mărturiilor supraviețuitorilor, dacă trăgeau cu