de groază, "ştirile străzii", intoleranţa oamenilor înrăiţi de sărăcie într-o lume care îşi exhibă opulenţa – nu pot decât să cultive ura, anxietatea, comportamentul deviant – toate conducând în final la binecunoscuta "fericire" a omului modern. Tocmai pentru acest motiv marii înţelepţi au simţit nevoia să se retragă din lume şi să mediteze în linişte.

  Din punctul de vedere al trăirii psihologice pure nu are nici o importanţă ce avem şi cât avem. Dincolo de minimul necesar rămânem doar cu noi înşine, cu sentimentul de mulţumire sau de pustiire a fiinţei noastre.

  În lumea modernă, autoritatea religiei s-a pierdut pentru cei mai mulţi dintre oameni, fund înlocuită cu aceea a ştiinţei. Să ascultăm cel puţin de raţiunea acesteia, şi nu doar de patima care pare să motiveze lumea modernă.

  Privind lucrurile din unghiul strict al ştiinţei, există, după cum spuneam mai sus, o "artă de a trăi" sau mai exact o "ştiinţă de a fi". Tot ceea ce are reflectare asupra omului trebuie să se bazeze numai pe ştiinţă, pe cunoaşterea izvorâtă din ştiinţă. Orice altă motivare înseamnă subiectivism, individualism şi sursă de discordie, de conflict sub toate formele sale, prin inacceptarea de aceia care au alte interese şi o altă modalitate de a gândi şi de a interpreta lumea.

  Ştiinţa trebuie să constituie singurul criteriu obiectiv, singurul numitor comun al tuturor judecăţilor omeneşti. Să rămânem încă în acest spaţiu. Ştiinţa de a trăi înseamnă arta de a trăi în armonie cu legile Universului după cum am subliniat deja, deoarece nimeni nu poate trăi independent de semeni şi de Univers, fiind cu toţii doar rotiţe ale angrenajului cosmic. Respectând legile naturii, acestea vor lucra în favoarea noastră. Nu stăpânind legile naturii ci folosindu-ne de ele, printr-o cunoaştere profundă şi acţiune bine gândită. A acţiona împotriva legilor naturii înseamnă a acţiona împotriva noastră, pentru că natura nu iartă, după cum uşor putem sesiza din consecinţele ecologice şi din patologia cu care se confruntă lumea actuală. Legile naturii nu pot fi eludate pentru că ele sunt anterioare nouă, iar noi nu suntem decât reflexul lor. Omul este singura fiinţă care s-a implicat, cu consecinţe nefaste, în demersul naturii. Este adevărat că nu întotdeauna din rea intenţie ci din ignoranţă, din necunoaşterea tuturor verigilor care sunt înapoia primei aparenţe de care s-a folosit.

  Să revenim însă la necesitatea păstrării armoniei şi la consecinţele perturbării ei. Consecinţele perturbării armoniei noastre funcţionale sunt acelea explicate la patologia stresului. Acestea trebuie să fie văzute în permanenţă în plan energetic şi biochimic.

  Opus dorinţei şi bucuriei de a trăi este sentimentul de deprimare, de descurajare, de inutilitate a vieţii, care poate merge uneori până la dorinţa de autosuprimare. Desigur, condiţii vitrege de viaţă, evenimente dramatice, catastrofe etc. Pot conduce la pierderea dorinţei de a trăi, a grijii faţă de sine.

  Abandonarea în faţa momentelor dificile înseamnă însă autocondamnare la îmbătrânire precoce, la boală şi suferinţă. Susţinerea morală a celor din jurul nostru, ca şi propria conştientizare a situaţiei ne pot fi utile.

  Trebuie să realizăm mental că devreme ce am apărut, există probabil un sens care ne scapă, că trebuie să trăim dacă nu pentru noi, atunci pentru viaţă în sine ca fenomen cosmic oferit fără vrerea noastră dar rămas în puterea voinţei noastre. Este aici un paradox: n-am vrut să ne naştem dar suntem obligaţi să trăim. Cu aceste gânduri şi sentimente au rezistat mulţi oameni în detenţie, unde au ajuns fie pentru apărarea unui ideal, fie prin erori săvârşite, reluându-şi după aceea viaţa de la capăt. Totul este să fie depăşit momentul. Timpul le vindecă apoi pe toate, cum se spune. Există în om o putere mai tare decât împrejurările nefericite. Cu voinţă se poate ridica deasupra lor. Aici se vede măreţia omului.

  În plan energetic depresia înseamnă un nivel de energie scăzut. Omul nu mai are forţă să trăiască normalul. Prelucrarea în continuare a gândurilor negative, a miilor de "de ce"-uri, nu face decât să ne consume în plus energia necesară tuturor celulelor noastre. De aici şi suferinţa lor. Să privim faţa crispată, întunecată şi imobilă, să observăm privirea stinsă şi pierdută a celor ce suferă. Apetitul dispare, activitatea, corpul se clatină, totul pare să se prăbuşească. Deducem de aici necesitatea efortului de a ne învinge, indiferent de cauza sa. Acceptând-o ne pedepsim de două ori – prin cauză şi prin efect.

  Frica ne consumă de asemenea o mare cantitate de energie, având în acelaşi timp efecte negative prin catecolaminele pe care ie descarcă. Am amintit mai sus experienţele lui Avicenna şi ale lui Cannon pentru a demonstra consecinţele sentimentului de frică asupra organismului. Descărcarea de catecolamine poate fi atât de violentă încât se poate produce un infarct miocardic sau se pot declanşa boli latente ca epilepsia, diferite forme de nevroze etc. De aici se pot extrage multe concluzii cu privire la anxietăţile din societatea modernă, dar să discutăm doar pe aceea de a înceta să ne gândim în clipe de linişte la pericole imaginare sau probabile. Dacă momentul trăit ne oferă linişte, ce rost are să ne înveninăm viaţa de două ori – şi "acum" şi "cândva". Este o înţelepciune simplă să trăieşti efectiv doar clipa. Teama fără obiect (anxietatea), teama de a fi bolnav de ceva grav când nu ai nimic, teama de a nu face infarct când poţi avea doar o banală jenă în zona inimii, în ciuda asigurărilor date de medic – sunt circumstanţe care pun sistemul nervos în stare de tensiune, provoacă scăderea capacităţii de efort intelectual, epuizează secreţia glandelor endocrine creând terenul favorabil pentru diverse tipuri de boală şi în mod cert ne scurtează viaţa.

  Furia, mânia, panica intensă, agitaţia continuă presupun acelaşi substrat energetic şi biochimic şi au în consecinţă aceleaşi efecte imediate şi tardive prin persistenţa în timp.

  Ura, invidia, gelozia, dorinţa de răzbunare chiar neexprimate verbal ci doar prelucrate mental acţionează în acelaşi mod. Să observăm că aceste ultime sentimente comentate au ca obiect-ţintă alte persoane. După concepţia ezoterică, acestea sunt gânduri negative