Dacă e o simplă coincidenţă, ca, de pildă, atunci când am întâlnit pe colonel, ca atâtea în viaţă?

  Dar nu, sunt obosit şi mi-e indiferent chiar dacă e nevinovată.

  Cum sunt culcat pe spate, cum sunt fără chef, ea are inspiraţia nefericită să facă singură demersurile îmbrăţişării… Prin cămăşuţa fină, aşa cum stă în genunchi, aplecată deasupra mea, sânii îi atârnă ca două pungi şi pântecul a început parcă să se îngroaşe. Chiar după ce m-am însurat, prietenii mă îmbiau la petreceri cu cocote, dar şi când izbuteau să mă convingă, şi oricât erau de frumoase, aveam impresia că mă culc cu manechine de cârpă, fără acea căldură tainică animală, care, când ţi-e scumpă, te înduioşează şi te deznădăjduieşte în nebunia unei totale îmbrăţişări. Nevasta mea e albă şi cu preziceri de grăsime, iar eu aş vrea în clipa asta să simt pe pieptul meu genunchi mici ca merele şi să descopăr colţuri noi într-un trup de ţigăncuşă subţire şi cu muşchi nervoşi. Aş putea-o avea cu alte zece monede de aur şi fără obositoare obligaţii de a minţi tandru.

  A doua zi a fost năvală de cunoscuţi… Fraze goale de conţinut, stupidităţi fără legături de rudenie cu realitatea.

  În corespondenţă am dat şi peste o scrisoare anonimă… „Domnule, pe când d-ta lupţi pentru patrie (?) nevasta d-tale te înşală ca o târfă cu un individ Grigoriade, care e la cenzură, vezi bine.

  Îi poţi găsi oricând între 6-9 în strada Rozelor opt bis, unde merge la el. Căci poate că acum n-o avea neruşinarea să-l aducă tot la d-ta acasă.”

  Ce n-aş fi dat altă dată pentru ca să am certitudinea că mă înşală. Cum aşteptam la pândă, cu fruntea arsă şi pumnii crispaţi!

  Acum, când vine, îi arăt scrisoarea zâmbind. Un moment devine palidă, mă examinează alarmată şi bănuitoare, însă când mă vede liniştit, socoate că nu cred.

  — E o murdărie… Ştii că toţi ne invidiază. Ah, lumea asta rea… Uite ce calomnii mai născoceşte. Dacă ar fi să te iei după toţi… Poftim, să fii fost tu mai bănuitor acum… Ah, mi-e o silă de oameni… Nu mai poţi ieşi… Fireşte, am fost de câteva ori în oraş, nu singură: cu Anişoara, cu Iorgu, şi a venit cu noi şi Grigoriade. Am fost la teatru şi pe urmă la restaurant. Ah, şi dintr-atâta…

  Vorbeşte mult, platitudini încălecate, asociate la întâmplare, şi zâmbetul meu binevoitor o încurajează…

  — Ascultă, fată dragă, ce-ai zice tu dacă ne-am despărţi?

  Parcă i-a despicat cineva ţeasta în două. Altă avalanşă de întrebări gemute, de protestări scâncite.

  Mă gândesc halucinat că aş fi putut ucide pentru femeia asta… că aş fi fost închis din cauza ei, pentru crimă:

  — Vezi, aia blondă de colo…? nu… ailaltă mai grasă puţin, de la masa cu cei doi domni şi două doamne…

  — Ei?

  — E nevasta lui Gheorghidiu… Nu-ţi mai aduci aminte…?

  — A… pentru asta? Ce-a găsit la ea, dragă? să ucidă pentru ea… nu mai putea găsi alta la fel?” A doua zi m-am mutat la hotel pentru săptămâna pe care aveam s-o mai petrec în permisie. I-am dăruit nevesti-mi încă o sumă ca aceea cerută de ea la Câmpulung şi m-am interesat să văd cu ce formalitate îi pot dărui casele de la Constanţa. I-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi… de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul.

          SFÂRŞIT