şi-a intrat în odaia de-alături. Îi mirosea a carne de muiere. Pe la două, a ieşit ţiganca numai într-o cămaşă scurtă. S-a uitat afară. O lampă cu fitilul mic îi lumina chipul răvăşit şi aţâţat. Gura îi era umedă şi prin cămaşa lucioasă pungaşul i-a văzut ţâţele, puternice şi tari. I-a stat în faţă şi-a apucat-o în braţele lui.

Didina s-a speriat şi-a strigat scurt. El i-a pus palma pe buze şi a îmbrăţişat-o. Avea un trup fierbinte şi drept. S-a zbătut puţin, dar n-a spus nimic.

Dincolo se trezise starostele. A auzit frământarea înăbuşită şi-a dat să se ridice. Atunci a prins cuvintele gagicii cu urechea lui ascuţită.

— Eşti nebun? Nu acum. Se scoală Bozoncea şi dăm de dracu, n-auzi, Paraschive?

Hoţul o ţinea lângă el, ameţit de mirosul părului.

— Da când? a întrebat gâfâind.

Ibovnica s-a mai zbătut să scape, dar n-a putut. Cel tânăr i-a muşcat gura de câteva ori, pornit, nebun.

Starostele a scos cuţitul de sub pernă. S-a ridicat uşurel într-un cot şi s-a apropiat de uşa deschisă. Tremura, orb şi înfricoşat de vânzarea muierii.

Glasul Didinei se auzi limpede:

— Mai bine vino sâmbătă, noaptea, dar să nu ştie Bozoncea, că ne omoară pe-amândoi. Spune-i că pleci undeva, şi eu o să te-aştept…

— Dar dacă doarme la tine?

— Îl mint eu şi nu mai vine.

Stăpânul îşi simţi mâinile amorţite şi reci. Îşi dădu seama că era bătrân. Paraschiv l-ar fi omorât acolo dacă l-ar fi băgat de seamă. Altădată cum l-ar mai fi spintecat cu şuriul lui, cum i-ar fi luat maţele-n cuţit, dar acum era moale ca o cârpă, ostenit şi scârbit, neputincios. Îl cuprinse o mâhnire ca înaintea morţii. Totdeauna îi fusese frică de clipa asta, când or să-l părăsească şi prietenii, şi puterea. Iar pe femeie atunci ar fi ucis-o, că i se golise inima, cum ai răsturna o căldare. Şi o spaimă pe care nu o ştiuse niciodată îl apucă. Nu mai dăduse de mult cu şişul. Ucenicul trebuia lovit în moleşeala dragostei. Iar pe ibovnică cu frânghia udă trebuia s-o bată, să-i taie nasul, că fusese necredincioasă.

Se linişti pe măsură ce ura lui pentru amândoi îl făcea să se gândească la ce pedeapsă să-i ţină, să-i chinuie. Paraschiv trebuia ucis pe îndelete, fără grabă, să se înveţe minte să se mai ridice la femeia lui de Stăpân.

Muierea scăpase din braţele pungaşului. Starostele se aruncă în pat prefăcându-se că doarme.

Didina călca în vârful picioarelor, uşurel, să nu-l deştepte. Celălalt răsufla greu dincolo. Umbra lui subţire juca pe pragul scund, luminat de lampă.

Bozoncea simţi carnea tare a femeii de lângă el, şi pofta i se iscă, arzătoare. Îi veni să plângă de mila lui.

Se prefăcu că se trezeşte atunci şi puse mâna pe pieptul muierii.

— Tu dormi? întrebă.

— Nu.

Şi-o muşcă dornic de ţâţe.

— Stai! se împotrivi Didina.

— Nu.

— Să închid uşa.

Stăpânul o lovi cu sete peste faţă de două ori. Ea nu scoase niciun cuvinţel. Îl primi aşa cum era, sălbatic şi nedomolit. Simţi cum o striveşte şi o înăbuşă. Vru să nu strige, să n-o audă celălalt, dar nu mai putu…

•

Ca turbatul a fost Bozoncea săptămâna aia. Şedea numa-n cârciumi, cu lăutarii alături. Bea şi nu se cunoştea. Zvârlea cu banii, parcă-l apucaseră pandaliile. Nu ştiau hoţii ce-i cu el.

— Să fim veseli! striga. Să petrecem, că cine ştie…

Numai Gheorghe era posomorât. L-a luat deoparte pe Paraschiv:

— Mă, nu te-a simţit Stăpânul?

— Cu ce să mă simtă?

— Că te-ai dat la Didina…

— Nu-ţi fie târşală…

Cel tânăr era bucuros ca un ginere. Nu se mai uita la ceilalţi. Număra zilele, şi ele parcă nu mai treceau. L-a luat pe codoş şi-au mers la Tarapana, să facă rost de bani, că avea de gând să meargă cu daruri la Didina. A trebuit să mărturisească ălui bătrân.

— Treanţă…

— Ce e?

— Mă, sâmbătă mă duc în nuntă…

— Ce nuntă?

— Eh…

A ghicit caiafa.

— Păzeşte-te, Paraschive, că nu te văd bine…

— N-o fi el mai al dracului decât mine…

— De.

— Da până atunci am nevoie de tine, trebuie să dăm o gaură, să facem rost de pitaci…

S-a-nvoit Gheorghe.

— Haide.

S-au vânturat ce s-au vânturat prin faţa prăvăliilor şi-au ochit un husăn de avea bani grubă pe el. Se vedea că e venit din provincie, după cumpărături. Codoşul a ginit unde ţinea taşca şi s-au luat după el. Se dichisiseră, că aşa trebuia la ocazii d-astea. Paraschiv a pregătit la repezeală alt portofel, l-a umplut cu jurnale îndoite şi i l-a dat lui Gheorghe. Negustorul, ce să ştie, mergea liniştit înaintea lor. A luat-o Paraschiv la picior şi l-a întrecut. Mergea, mergea. În spate, ăl bătrân se uita cu nepăsare în galantare. Provincialul a mai intrat, a mai cumpărat ceva pentru ai săi, de acasă, vai de mama lui. Avea şoşoni de pâslă, călduroşi, şi un palton nou, cu gulerul bogat. Fuma liniştit şi trăgea în piept aerul rece al zilei de iarnă. Manglitorii nu-l slăbeau. Unul înainte, altul pe urma lui. La un colt, o dată s-a oprit Paraschiv, s-a pipăit bine la piept şi a început să strige:

— Aoleu, portofelul!

Clientul venea agale, nepăsător. Când a ajuns în dreptul zulitorului, acesta l-a oprit:

— N-ai găsit matale un portofel?

— Ce portofel? s-a uluit negustorul.

— Aşa, unul de piele galbenă.

Se mira străinul cu gura căscată.

— Zău dac-am văzut ceva!

S-a apropiat şi Gheorghe. A întrebat într-o doară, ca trecător:

— Da ce s-a întâmplat?

Pungaşul a spus speriat, cu ochii în zăpadă, căutând parcă:

— Am pierdut un portofel, şi în spate nu venea decât dumnealui. L-am întrebat dacă nu l-a găsit.

Provincialul se îngălbenise. Se jura pe copiii lui de-acasă:

— Să nu mai văd dacă ştiu ceva! Sunt om serios.

Codoşul îl luă cu binişorul:

— Parcă dumnealui zice că l-ai luat dumneata? Dar să te caute, sau mai bine să te caut eu, că nu vă cunosc nici pe unul, nici pe altul…

Se strânseseră încă vreo doi trecători care nu înţelegeau.

— Aşa e, spuseră de bună-credinţă.

— Bine, caută-mă, se învoi clientul, bucuros că scapă numai cu atâta. Treanţă îl luă ca la poliţie. Îl scotoci prin buzunarele pantalonilor, i le întoarse pe dos, trecu apoi la cele ale hainei. Mormăia:

— Aicea nu-i, aicea nu-i… Cum ziceai dumneata că e portofelul?

— De piele, spuse Paraschiv cu ochii-n patru. Când dădu de taşca omului, se miră:

— Ia să vedem, n-o fi ăsta, să nu rămână vorbe…

Se uită, îl desfăcu,