văzu banii, citi actele cu voce tare şi puse la loc portofelul lui pregătit, îndopat cu hârtii.

— Nu-i!

Negustorul râse mulţumit:

— Vezi, domnule?

Nu simţise.

— Iertare, o să-l mai caut, zise Paraschiv.

Cercul se sparse. Codoşul se prefăcea că râde de el:

— N-oi fi avut dumneata portofel! Câţi am văzut eu d-ăştia care fac pe nebunii…

Trecătorii plecară la treaba lor. Clientul se îndepărtă uşurat şi liniştit. În buzunarele ălui bătrân atârnau miile. Au şters-o. Unul într-o parte, altul în alta:

— Cărel, că ne-apucă ploaia!

S-au întâlnit tocmai într-o cârciumă şi-au făcut banii jumate-jumate.

A plecat Paraschiv la târguit. Ce n-a cumpărat? Un curcan, sticle de vin, s-o încânte pe gagică. A făcut un coş şi l-a trimis. Gheorghe l-a dus. Pe urmă s-au întors în ceată amândoi. Hoţii petreceau într-o cârciumă din Dorobanţi. Bea Bozoncea de joi seara şi nu se mai odihnea.

Când l-a văzut pe ucenic, s-a întunecat. L-a luat cu frig pe codoş. Cel tânăr ce să înţeleagă în ameţeala dragostei? A lui era lumea! Caiafa îi făcea ploile:

— Huidumelor, să vă bateţi copiii, se-nsoară Paraschiv…

— Ce vorbeşti?! s-a mirat Piele.

— Da. Merge la una de-a trăit cu ea, că i s-a urât.

— Şucară? a întrebat Mână-mică.

— Şi când pleci? a zis şi Stăpânul într-o doară.

— Păi sâmbătă pe la prânz. Luni sunt al vostru. Pe unde vă găsesc?

Hoţii s-au uitat la staroste. Ochii lui erau negri, întunecaţi. A mai băut un pahar, şi-a şters gura şi-a lăsat mâna pe masă:

— Păi tot aici, mânca-ţi-aş sufletul, că s-a stricat timpu şi-am chef de petrecere…

Gheorghe, numai ochi. L-a ghicit Bozoncea. Era omul ucenicului, va să zică săpau amândoi în puterea lui.

— Beţi, mă curcilor, ce vă uitaţi la mine? s-a înveselit hoţul deodată. Ia, Paraschive, ia, Sandule, ce stai Nicule? Să ne mai dea un rând cu întărâtarea sa, că mi s-a făcut foame.

Mâna lui puternică a ridicat paharul şi l-a izbit de podele:

— Lăutarii! Să vie lăutarii!

Ţiganii erau doborâţi de oboseală. De trei ori îi îmbătase până acum starostele şi nu-i mai slăbea. Cucăiau şi caramangiii, cu capetele pe masă, numai lui Bozoncea îi era bine.

— Ia zi-mi, Mitică, p-ăla: Aolică, Gică, Gică! a poruncit.

Guristul a chemat pe ăilalţi aproape şi-a început să cânte:

 

Aolică, Gică, Gică,

De te-oi prinde la gagică,

De client o să te pierd,

C-un cuţit să te dezmierd,

Şi-n pământ te-oi înveli,

Să te saturi de-a iubi…

 

Stăpânul pusese ochii pe Paraschiv. El n-a băgat de seamă. Bea vesel cu Nicu-Piele.

Lăutarul iar se apropie de urechea Stăpânului:

 

… Şi din gură, floare rară,

Să-ţi iasă la primăvară.

Viermii prin a tale plete,

Dulce, cum să se desfete…

 

Gheorghe nu mai bău. Bozoncea se făcuse albastru la obraz. Turna vinul în el şi nu ostenea.

Sâmbătă, pe la patru după masă, a plecat Paraschiv. La uşă, Treanţă i-a şoptit înspăimântat:

— Bagă de seamă, bagă de seamă…

Pungaşul i-a râs în nas:

— Taci, fleoarţă, din gură! Paguba dracului!

Afară, ningea mărunt, cu fulgi mici şi deşi. Oraşul, alb ca o rochie de mireasă, strălucea în lumina zăpezii. Şuţul avea o inimă uşoară şi-o veselie de tânăr cu noroc. S-a oprit pe la frizeri, s-a mai tuns, s-a mai bărbierit, s-a parfumat ca un fante şi, spre seară, puţin ameţit de vinul băut şi de aşteptare, a luat-o spre mahalaua Didinei, cu un buchet mare de garoafe în mâna îngheţată. Peste petalele roşii ca sângele cădea găteala iernii într-un joc rece, iute.

•

În cârciumă ardea un godin mic care scotea fum. Pungaşii dăduseră afară pe ceilalţi muşterii şi Bozoncea strigă la Dumitru:

— Să-mi faci geamparalele, auzi tu, să joc, că nu mai pot…

Mână-mică, beat mort, căzuse pe masă. Nicu-Piele se ţinea bine, deşi începuse să plângă. Neacşu se căznea cu acordeonul. Îşi aduseră aminte de Oacă.

— Unde-o fi Ciupitu, săracu! sughiţă lunganul copleşit. El pe patul spitalului, şi noi în petrecere…

Starostele i-a dat una peste gură:

— Să nu-mi boceşti aici când mi-e bine mie, că în seara asta scap eu de toţi duşmanii mei… V-aţi făcut ai dracului, ai?

L-a trimis pe Gheorghe după curve:

— Să-mi aduci aici toate coardele, Treanţă, m-auzi tu? Că vreau să fac una mare! Da repede! Du-te la gară, la Hotel Nord şi cară-mi toate boarfele de-acolo, să-mi vii cu ele, să le pun să joace cu mine, că voi nu mai sunteţi în stare. Da repede, că n-am timp.

A plecat ăl bătrân, îi era frică de nebun. Într-un ceas a fost cu cinci muieri după el. Au umplut cârciuma. Se ruga negustorul de ei:

— Da mai duceţi-vă, neiculiţă, şi la altul, că m-am săturat, ajunge…

— Nu ne supăra! a zis blând Mână-mică, atunci trezit din somn cu poftă de băutură.

— O, că plecăm, a adăugat şi Stăpânul. Plecăm, că am treabă în noaptea asta…

Codoşul i-a simţit privirea pe el. Îi mirosise starostelui, nu mai era scăpare. Şi-a dat groaza-n el. Tremura tot, cu privirile în pământ. Bozoncea îi turna pahar după pahar, să-l îmbete.

— Ia, puişorule, ia cu mine…

Mitică Ciolan cânta:

 

Foaie verde şi-un susai,

Inimă de putregai,

N-am un cuţit să te tai,

Să văd înuntru ce ai?

 

Anghel a întins vioara şi caramangiul i-a umplut-o cu poli:

— Na, mă, na, da să-mi ziceţi şi p-ăla: Soarele m-a blestemat…

Vioristul a deschis pliscul lui şi i-a făcut plăcerea hoţului:

 

Soarele m-a blestemat

Să nu iau fată din sat,

Că astea sunt şmecheroase

Şi cu ele nu faci casă,

Te toacă şi te mănâncă

Şi-şi iau drumul să se ducă,

Te las noaptea culcat.

Se duce la altu-n pat…

 

Călifarul îşi pironise ochii în oglinda vinului. Îl ardea cântecul. Anghel nu terminase. O luă mai repede:

 

Nu te blestem ca să mori,

Te blestem ca să