Comisarul carti online PDf 📖

SVEN HASSEL

Comisarul

Această carte e dedicată vechiului meu prieten, regizorul de film scandinav Just Betzer, care s-a lansat cu entuziasm în munca de ecranizare a cărţilor mele.

SVEN HASSEL

În război, mulţi au suferit de foame, de răni şi de frig.

Dar cel mai mult au suferit aceia care nu purtau arme, care s-au stins nevăzuţi, rătăciţi.

Cei care au suferit de pe urma mâinilor omeneşti.

Chinurile lor le-a văzut fiecare inimă şi, în jurul lor, pământul din care apăruseră îi sfâşia încetul cu încetul.

NORDAHL GRIEG

Conştiinţa unui soldat e la fel de deschisă ca şi porţile iadului.

WILLIAM SHAKESPEARE

Gauleiterul era grăbit. Conducea nebuneşte, neluându-i în seamă pe refugiaţii care sufocau şoselele. Vehiculul său cu trei osii era supraîncărcat. Deşi ar fi trebuit să părăsească cel dintâi oraşul, aştepta de câteva zile. Dar zgomotul îndepărtat al tunurilor l-a convins pe Gauleiter că acum era timpul să-şi ia tălpăşiţa. Singurul membru din numerosul său stat-major care-l însoţea era tânăra secretară. Şi ea credea în Führer, în Partid şi în Victoria Finală.

Secretara se ghemui mai bine în haina din blană de nurcă ce aparţinuse odinioară unei femei înstărite decedată la Auschwitz.

Au fost opriţi de patru ori de către Poliţia de Campanie, dar uniforma brun-aurie a Gauleiterului s-a dovedit la fel de eficientă ca şi o parolă. La ultima oprire, străjerii le-au atras atenţia că santinelele pe care urmau să le întâlnească erau americanii. Barajul lor rutier se afla la răspântia dintre Hof şi München.

Un sergent din "Bulgări de zăpadă"{1} vârî ţeava unui automat prin fereastra maşinii. Gauleiterul îşi schimbase uniforma cu haine civile.

– Nu te-o fi luat foamea, ai, halitor de cârnaţi?

– E Gauleiter, zâmbi secretara, care nu mai credea în Führer, în Partid şi în Victoria Finală.

Sergentul din "Bulgări de zăpadă" slobozi un fluierat prelung şi subţire.

– Aţi auzit, băieţi? (Se întoarse către garda lui formată din trei poliţişti militari.) Civilul ăsta halitor de cârnaţi e-un Gauleiter!

Râseră cu toţii.

– Să mergem, făcu sergentul din Poliţia militară, îmboldindu-l pe Gauleiter cu ţeava armei. Ia să dăm noi o raită prin pădure să vedem cum o mai duc brânduşele de primăvară. Răsuflarea îi duhnea a coniac ieftin.

Secretara auzi trei rafale de foc automat. Din pădure răsăriră din nou căşti albe. Se afla la jumătatea drumului peste câmpie, în direcţia fermei, şi nu i-a fost dat să audă următoarea rafală din spatele ei. Murise înainte de a cădea.

– De ce dracu' ai împuşcat-o? ţipă sergentul, furios.

– Căuta să evadeze, nu-i aşa? rânji caporalul, vârând în armă un încărcător plin şi pocnindu-l cu podul palmei.

În curând sosi următorul vehicul încărcat.

ATAC DE BLINDATE

Grupă, stai!

Vocea răguşită a Bătrânului răzbate prin radio. Trânteşte trapa turelei cu un pocnet metalic, şi-şi scoate din buzunar, cu una şi aceeaşi veşnică mişcare, pipa tocită cu căpăcel de argint. Aşa tăbăcit cum e, şeful nostru de pluton a rămas în felul lui acelaşi tâmplar dintotdeauna. O aureolă de praf de lemn şi rumeguş pluteşte acum în jurul lui.

– Afurisite să fie drăciile astea! înjură el, întorcându-se cu greutate în îngusta deschizătură a turelei. Echipamentul greu de iarnă pe care tocmai l-am primit îl îngroaşă pe om la mijloc de două ori. Unde-i Barcelona, cu ai lui?

Deschid trapa laterală şi privesc ostenit către lunga coloană de tancuri dotate cu aruncătoare de flăcări care zornăie pe drumeagul pavat. Trebuie că în faţa noastră se află ceva foarte bine apărat, altminteri n-ar fi în frunte carele cele mai grele.

– Gălăgioasă adunătură, aşa-i? mormăie Micuţul, iţindu-şi faţa plină de funingine prin trapa încărcătorului. Isuse şi Marie, strigă el, vârându-se rapid înapoi, în timp ce de-a lungul străzii flăcările de la gura ţevii câtorva Degtyareva{2} ţâşnesc de la ferestrele unor dughene. Puştile noastre mitralieră se pornesc imediat să răpăie drept răspuns. Din toate direcţiile răzbate zgomot de paşi alergători, amestecat cu ordine, urlete şi ţipete. Pare că dintr-o dată s-au deschis porţile iadului.

O arătare în uniformă de culoarea pământului se repede de-a buşilea cu o mină "T" înspre tancul nostru din frunte, până sub inelul turelei.

Într-o clipă, strada mişună de ruşi, care se revarsă pe fiecare fereastră şi pe fiecare uşă.

Pe latura noastră expusă, dau cu ochii de o cască rusească. Îmi golesc din reflex pistolul într-o figură schimonosită, care se sparge ca un ou.

– Grenade! strigă Bătrânul, smulgând căpăcelul uneia cu mâner.

Scot din buzunare grenade individuale şi le arunc prin trapă. Micile "ouă" explodează, biciuindu-ne timpanele. Ţipete omeneşti sfâşie întunericul.

Dintr-o fereastră de la mansardă, un tun de 20 mm tuşeşte furios. Obuzele mici şi periculoase ricoşează între zidurile caselor, ca şi cum diavolii ar juca ping-pong cu mingi de foc explodânde.

Fără a mai aştepta porunca Bătrânului, răsucesc turela şi aţintesc tunul nostru pe clădirea de unde tunul de 20 şi Degtyareva îşi scuipă şirurile sclipitoare de lumină ucigaşă.

Tunul nostru lung urlă violent.

Nu fără un sentiment de plăcere, zăresc două arătări în uniformă căzând de la ferestrele etajului trei, agăţându-se pentru o clipă de firele electrice pentru tramvai şi apoi prăbuşindu-se cu o bufnitură pe pietrele de pavaj.

Trimit în clădire încă trei serii de obuze incendiare. Flăcările se pornesc să mistuie acoperişul. În stradă cad ţigle, asemenea unor imense boabe de grindină, care se fac ţăndări.

Focul aleargă iute de-a lungul caselor. Cât ai clipi, tot şirul devine o mare urlătoare de flăcări. Oameni îngroziţi sar pe ferestre, preferând mai degrabă moartea prin cădere decât arderea de viu.

– Cine ţi-a ordonat să deschizi focul? spumegă Bătrânul, aruncând după mine o grenadă cu mâner. Să tragi numai când ţi se ordonă, şi nu mai devreme, maniac nenorocit ce eşti!

– Dacă n-aş fi tras, cu siguranţă ne-ar fi curăţat, mă apăr eu, jignit. Tunul îl ai pentru a trage cu el, nu crezi?

– Clădirea aia pe care tocmai ai aranjat-o atât de temeinic ar fi trebuit să fie locul de încartiruire al Batalionului 1. Să-ţi intre bine în ţeasta ta groasă. Tu ai trimis-o dracului! strigă disperat Bătrânul.

– Ăsta-i sabotaj, spune Heide triumfător, sau nu ştiu eu ce-i ăla sabotaj! Aruncaţi-l înaintea unei Curţi Marţiale ca să nu ne mai