Hamlet descarcă online .PDF 📖

 

William Shakespeare

 

Hamlet

Prinţ al Danemarcei

Tragedie

 

Persoanele

CLAUDIUS, rege al Danemarcei

HAMLET, fiul fostului rege şi nepotul actualului rege

HORAŢIO, prietenul lui Hamlet

POLONIUS, şambelanul curţii

LAERTES, fiul său

GERTRUDA, regină a Danemarcei şi mama lui Hamlet

OFELIA, fiica lui Polonius

OLTIMAND

CORNELIUS

ROSENCRANTZ

GUILDENSTERN

OSRIC

UN GENTILOM

UN PREOT

MARCELLUS

BERNARDO

FRANCISCO, un oştean

REYNALDO, slujitorul lui Polonius

UN CĂPITAN, Soli

DUHUL TATĂLUI LUI HAMLET

FORTINBRAS, prinţul Norvegiei

DOI ŢĂRANI, gropari

NOBILI, doamne, ofiţeri, oşteni, actori, marinari, soli şi suită.

 

 

ACTUL I

SCENA 1

Elsenor. O terasă în faţa castelului. Francisco la postul său.

Intră Bernardo.

 

BERNARDO

Cine-i acolo?

FRANCISCO

A, nu, răspunde-mi tu: stai şi te-arată.

BERNARDO

Trăiască regele!

FRANCISCO

Bernardo?

BERNARDO

El!

FRANCISCO

Vii chiar la timp.

BERNARDO

Bătut-a miezul nopţii,

Mergi la culcare Francisc.

FRANCISCO

Mulţumesc

Că vii să mă schimbi.

Ce ger! Sunt sloi.

BERNARDO

Nimic deosebit

În ceasul tau de strajă?

FRANCISCO

Nici un şoarec.

BERNARDO

Drum bun atunci

Şi dacă-mi vezi tovarăşii de strajă,

Marcellus şi Horaţio, zoreşte-i.

FRANCISCO

I-aud, îmi pare.

Stai! Cine-i acolo?

HORAŢIO

Supuşii regelui!

MARCELLUS

Copiii ţării!

FRANCISCO

Cu bine dar!

MARCELLUS

Viteazule, cu bine!

Au cin' ţi-e schimb?

FRANCISCO

Bernardo. Noapte bună.

MARCELLUS

Hei, tu Bernardo!

BERNARDO

Ce, e şi Horaţio?

HORAŢIO

O parte doar din el!

BERNARDO

Bine-aţi venit!

MARCELLUS

S-a mai ivit o dată lucru-acela?

BERNARDO Eu n-am văzut nimic.

MARCELLUS

Horaţio zice că-i o nălucire

A noastră şi nu vrea sa dea crezare

Vedeniei de două ori zărită

De noi — de aceea l-am rugat de veghe

Să stea de-a lungu-acestei nopţi cu noi.

Şi dacă iar stafia se arată

Să creadă-n ce-am văzut şi să-i vorbească.

HORAŢIO

Poveşti! N-o să se arate!

BERNARDO

Şezi o clipă

Şi lasă iar să-ţi ciocănim auzul,

Ce s-a-ndărătnicit să nu ne creadă,

Cu ce-am văzut în două nopţi.

HORAŢIO

Să stăm

Şi s-auzim ce-are de spus Bernardo.

BERNARDO

Ieri noapte,

Când steaua, care-i la apus, trecuse

Să lumineze cerul chiar pe locul

Pe care arde-acum, eu şi Marcellus,

Când clopotul tocmai bătea de unu...

(Intră Duhul.)

MARCELLUS

Tăcere. Lasă vorba. Iată-l iar!

BERNARDO

E chipul regelui cel răposat.

MARCELLUS

Eşti cărturar, Horaţio: vorbeşte-i!

BERNARDO

Nu seamănă cu regele? Priveşte-l.

HORAŢIO

Leit! Mă-ncearcă spaima şi uimirea.

BERNARDO

Vrei să-i vorbim?

MARCELLUS

Întreabă-l tu, Horaţio.

HORAŢIO

Tu cine eşti, ce foloseşti şi ceasul

Acestei nopţi şi mândra-nfăţişare

Războinică sub care răposatul

Rege al nostru se ducea la luptă?

Pe Dumnezeu, vorbeşte, te conjur.

MARCELLUS

Jignit e parcă!

BERNARDO

Şi se depărtează.

HORAŢIO

Stai, spune, spune, te conjur, vorbeşte!

(Duhul iese.)

BERNARDO

Ce zici, Horaţio? Tremuri şi eşti palid:

Aşa-i că-i vorba nu de-o nălucire,

Ci de-altceva mai mult?

HORAŢIO

Pe Dumnezeu, n-aş fi putut-o crede,

Dar n-ar fi via şi adevărata

Mărturisire-a chiar ochilor mei.

MARCELLUS

Nu seamănă cu regele?

HORAŢIO

Ca tine cu tine însuţi.

La fel a fost armura ce-o purta

Când a răpus norvegul îngâmfat

Şi-aidoma-ncruntat ca-n sfada-n care

Din sanie-n zăpadă-a năpustit

De regele polon. Ciudate lucruri.

MARCELLUS

De două ori l-aceeaşi moartă oră,

Cu pas solemn pe lângă străji trecu.

HORAŢIO

La care-anume gând să mă opresc

Nu ştiu, dar îndeobşte-astfel de semne

Sunt rău prevestitoare pentru ţară.

MARCELLUS

Să stăm atunci şi cel ce ştie spună-mi

De ce apasă noaptea pe supuşi

O vajnică şi scrutătoare strajă,

De ce atâtea tunuri de aramă

Turnate zilnic, scule de război

Aduse din afară, şi de ce

Dulgheri de nave, mulţi şi strânşi cu sila,

Sunt puşi chiar şi duminica la lucru?

Ce rost să aibă asudata grabă!

Ce-njugă-n trudă noaptea lângă zi?

Au cine-mi poate da răspuns?

HORAŢIO

                                            Pot eu.

Se zice cum că răposatul rege,

Al cărui chip de-abia ni s-a ivit,

A fost, cum ştiţi, de Fortinbras norvegul

Pe care-l îmboldea o rea trufie —

Chemat la luptă dreaptă.

Dar viteazul Hamlet, faimos în lume ca atare,

Răpusu-l-a pe Fortinbras, şi-acesta,

Prin legământ pecetluit şi scris

Şi întărit prin lege şi prin crainici,

Lăsă biruitorului la moarte

Tărâmurile toate cucerite

De-acesta, iar al nostru rege-n schimb

Chezăşuia ţinuturi, deopotrivă

Lui Fortinbras sortite-n moştenire,

De biruia. Aşa cum prin acelaşi

Hrisov şi legăminte-n el cuprinse

Le-a-nstăpânit Hamlet. Dar Fortinbras

Cel tânăr, ne-ncercat şi plin de clocot

A strâns acum în marginea Norvegiei

De peste tot, pe toţi vântură-lume,

Ce pentru-o pâine-s gata la orice

Isprăvi ce nu cer decât cutezanţă,

Iar scopul lui, la noi mult prea ştiut,

E să ne smulgă cu-armele în mână

Şi silnice mijloace-acel ţinut

Pierdut de tatăl său. Şi iată, cred,

Obârşia acestor pregătiri

Şi tâlcul străjii noastre şi pricina

Înfriguratei grabe şi-a alarmei

Din ţară...

BERNARDO

              Cred c-aşa-i şi nu altfel.

De-aceea deci prevestitorul chip

Soseşte armat prin faţa străjii noastre

Atât de-asemeni regelui ce-a fost

Şi este cel care-a-nceput războiul.

HORAŢIO

E-un fir de praf ce-ţi tulbur' ochii minţii.

Pe vremea slavei Romei şi în preajma

Căderii prea puternicului Cezar,

Ieşeau din groapă morţii-n giulgiul lor

Cu ţipăt şi aiurare prin cetate.

Prăpăd în soare, rouă-nsângerată

Şi stele-n cer cu cozi de foc, şi astrul

Cel umed ce domneşte peste ape

S-a-ntunecat de moarte în eclipsă.

Tot semne de-astea de-ntâmplări cumplite,

Precuvântări dezastrelor ce vin,

Pământul azi şi cerul le arată

Cuprinsului şi oamenilor ţării.

(Intră Duhul.)

Tăcere! Iată-l! Colo-i, vine iar!

Chiar de mă spulberă, l-întâmpin. Stai,

Nălucă! De-ai vreun glas şi poţi grăi

Vorbeşte-mi!

Vreo faptă bună dacă pot să fac

Să-ţi fie de ajutor, să-mi fac pomană,

Vorbeşte-mi!

De ştii vreun rău de soarta ţării tale,

Ce poate fi pre'ntâmpinat, vestindu-l,

O, vorbeşte!

De-ai îngropat în viaţă vreo comoară

Furată, în pântecul pământului,

Că, zice-se, de-aceea-adeseori

Voi duhurile pribegiţi...

(Cântă cocoşul.)

Stai, spune-mi... Opreşte-l tu, Marcellus!

MARCELLUS

Să-l străpung

Cu lancea?

HORAŢIO

Da, de nu se-opreşte.

BERNARDO

Iată-l!

HORAŢIO

Aici!

(iese Duhul.)

S-a dus

Nedrepţi suntem cu el, măreţ cum este,

Cu silnicie să-i aţinem calea.

Şi-i de nevătămat cum e văzduhul,

Şi-s glume ale noastre lovituri.

BERNARDO

Ar fi vorbit, de nu cânta cocoşul.

HORAŢIO

Şi-a tresărit precum un vinovat

Chemat de-un glas cumplit.

Că, pasămite,

Cocoşul, care-i goarna dimineţii,

Cu viersul lui semeţ şi ascuţit

Pe zeul zilei-l scoală. Şi semnalu-i,

Oriunde-n mare, foc, pământ, sau aer,

Vreun duh smintit ar fi rătăcitor,

L-întoarce-n locul cuvenit. Dovadă

Stau cele chiar acum aci-ntâmplate.

MARCELLUS

La cântecul cocoşului s-a stins.

Că-n preajma sărbătorilor, se zice,

Când naşterea lui Crist o prăznuim,

Cocoşii, păsările dimineţii,

Întreaga noapte cântă, şi atunci

Nu-i duh, să se încumete pe-afară,

Blajină-i noaptea, zodiile-s blânde,

Nici iele nu pândesc, nici vrăjitoare;

Atât de plin de har şi sfânt e ceasul.

HORAŢIO

Am auzit şi eu şi cred în parte.

Dar iată, dimineaţa-nveşmântată

În mantă roşiatică, prin rouă,

La răsărit, pe dealul nalt se-arată.

Să mergem. Şi să-mpărtăşim, mi-e sfatul,

Tot ce-am văzut azi-noapte lui Hamlet

Cel tânăr. Duhul ăsta, eu vă jur,

E mut cu noi, dar lui îi va vorbi.

Cu voia voastră, să-l înştiinţăm

De toate-acestea-aşa cum datoria

Şi dragostea ce i-o purtăm ne-o cere.

MARCELLUS

Să mergem deci. Ştiu unde să-l găsim

Fără de greş, în dimineaţa asta.

(Ies.)

 

SCENA 2

Sala tronului în castel.

Intră regina, Hamlet; Polonius, Laertes,

Voltimand, Cornelius, gentilomi şi suită.

 

REGELE

Deşi ni-i vie-n amintire moartea

Iubitului Hamlet, al nostru frate,

Şi-ar fi mai potrivit să ne-nchinăm

Tristeţii sufletul, şi-n ţara-ntreagă

Să fie numai jale şi mâhnire,

În cuget totuşi ne-am luptat cu firea

Atât de mult, că azi cu o cuminte

Durere-l pomenim şi totdeodată

Putem a ne-ngriji şi de-ale noastre.

Cu o cernită bucurie deci,

C-un ochi râzând, cu celălalt în lacrimi,

Voioşi în jale, prohodind la nuntă

Şi cumpănind răsfăţul cu mâhnirea,

Pe-a noastră, soră ieri, regină astăzi,

Părtaşă-augustă-ntru ocârmuirea

Războinicului nostru stat, cu noi

Am luat-o de soţie ţinând seama

De sfatul ce ne-aţi dat cu-acest prilej

De bună voie. Şi vă mulţumim.

Aflaţi acum ca Fortinbras cel tânăr —

Punând nu mare preţ pe vlaga noastră;

Sau socotind că statul nostru-i gata

Prin moartea fratelui Hamlet scump nouă,

Să se dărâme, dezbinat; sau poate

Întemeiat pe visu-i de putere