biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Minunata lume nouă descarcă carți bune online gratis .Pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚
Minunata lume nouă descarcă carți bune online gratis .Pdf 📖

Minunata lume nouă descarcă carți bune online gratis .Pdf 📖

Descărcați EPUB

Cărți «Minunata lume nouă descarcă carți bune online gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 2 ... 86
Mergi la pagina:

Aldous Huxley, Brave New World

© 2003, 2011 by Editura POLIROM, pentru traducerea în limba română

 

www.polirom.ro

Editura POLIROM

Iaşi, B-dul Carol I nr. 4; P.O. BOX 266, 700506

Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. 1, et. 1;

sector 4, 040031, O.P. 53, C.P. 15-728

 

ISBN ePub: 978-973-46-4108-6

ISBN PDF: 978-973-46-4109-3

ISBN print: 978-973-46-1959-7

 

Coperta: Carmen Parii

 

 

Această carte în format digital (e-book) este protejată prin copyright şi este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sau comercializarea sub orice formă, precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a deţinătorului copyrightului reprezintă o încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se pedepsesc penal şi/sau civil în conformitate cu legile în vigoare.

 

 

Lectura eco - un supererou al lumii moderne!

 

Versiune digitală realizată în colaborare cu Libris.ro

 

ALDOUS HUXLEY (1894-1963) este nepotul celebrului naturalist şi eseist Thomas Henry Huxley şi fratele renumitului naturalist Julian Huxley. În 1908 îşi începe studiile la Eton, şi după o întrerupere de doi ani (pricinuită de o gravă afecţiune oculară), le continuă la Balliol College, Oxford, unde va preda pentru scurt timp literatura. În 1916 publică volumul de versuri Roata în flăcări. Debutul în proză se produce patru ani mai tîrziu, în 1920, cu un volum de nuvele, Limbo, iar în anul următor apare primul său roman, Galben de crom. Autor prolific, lui Huxley i-au apărut de-a lungul vieţii peste patruzeci de cărţi, dintre care amintim : romanele Punct contrapunct (1928 ; Polirom, 2003), Orb prin Gaza (1936 ; Polirom, 2009), Minunata lume nouă (1932, a cărei continuare, Reîntoarcere în minunata lume nouă, apare în 1958 ; cele două au fost publicate într-un singur volum la Editura Polirom, în 2003) şi Geniul şi zeiţa (1955, Polirom, 2009) ; volumul de versuri Leda (1920) ; culegerile de nuvele Surîsul Giocondei (1924), Două sau trei graţii şi alte povestiri (1926), Muzică nocturnă (1931) ; volumele de eseuri Studii adecvate (1927), Scopuri şi mijloace (1937), Filosofia eternă (1945), Porţile percepţiei (1954, sursa de inspiraţie pentru numele celebrei formaţii The Doors), piese de teatru şi cărţi de călătorie. În 1939, Huxley a primit James Tait Black Memorial Prize pentru romanul After Many a Summer Dies the Swan, iar în 1959 a fost distins cu Premiul pentru Merit al Academiei Americane de Arte şi Litere.

Celebrul roman Minunata lume nouă (1932) porneşte de la ideea unei societăţi distopice care, pentru a-şi controla cetăţenii, recurge la orice subterfugiu : de la transformarea rasei umane şi manipularea ei genetică, pînă la mascarea minciunii în adevăr absolut. Rezultatul este o combinaţie de realităţi orwelliene şi scene din cel mai pur SF, în care cărţile sînt arse şi singura cultură acceptată sînt preceptele unui conducător megaloman, în care apariţia unei ediţii de Opere complete de William Shakespeare poate duce la răsturnarea unui regim absurd, în care oamenii sînt concepuţi în imense incubatoare, iar cei neatinşi încă de morbul acestei „civilizaţii“ sînt izolaţi în rezervaţii.

„Utopiile ne apar astăzi mult mai realizabile decît se credea pe vremuri. De aceea în vremurile noastre ne aflăm în faţa unei întrebări destul de chinuitoare : cum să evităm înfăptuirea lor definitivă ?… Utopiile sînt realizabile. Viaţa se îndreaptă către utopii. Şi poate că începe un veac nou, un veac în care intelectualii şi pătura cultivată vor visa la mijloacele de a evita utopiile şi de a reveni la o societate neutopică, mai puţin «perfectă», dar mai liberă.“

Nikolai Berdiaev

Capitolul I

O clădire cenuşie, scundă, de numai treizeci şi patru de etaje. Deasupra intrării, firma CENTRUL DE INCUBAŢIE ŞI CONDIŢIONARE PENTRU LONDRA CENTRALĂ, iar pe stemă, în formă de scut, deviza Statelor Unite ale Lumii: COMUNITATE, IDENTITATE, STABILITATE.

Sala imensă de la parter dădea către nord. Rece, în pofida verii de afară şi a căldurii tropicale din încăpere, prin geamuri pătrundea o lumină subţire şi aspră, căutînd avidă, parcă, vreun manechin drapat, ori vreo jucărie, vreo formă academică palidă, dar negăsind decît sticla, nichelul şi porţelanul cu luciu sec, tipice pentru un laborator. Răceala ca de iarnă îşi dădea mîna cu frigul iernatic. Halatele lucrătorilor erau albe, mîinile lor erau îmbrăcate în mănuşi de cauciuc de culoarea palidă a cadavrelor. Lumina era îngheţată, moartă, fantomatică. Doar tuburile gălbui ale microscoapelor dădeau luminii o oarecare consistenţă, făcînd-o să se întindă ca untul pe ţevile lustruite, o dungă molatică lîngă alta, într-o procesiune nesfîrşită de-a lungul meselor de lucru.

— Iar aceasta, spuse Directorul deschizînd uşa, este Sala de Fertilizare.

1 2 ... 86
Mergi la pagina: