văzut, după spusele unora, în apele de nord ale Pacificului. Să zicem că-i aşa; dar au trecut de atunci două luni şi, dacă ţinem seama de obiceiurile cetaceului dumneavoastră, trebuie să nu uităm că lui nu-i place să mucezească mult timp prin aceleaşi meleaguri! Se mişcă dintr-un loc într-altul cu o uşurinţă nemaipomenită. Şi dumneavoastră ştiţi mai bine decît mine, domnule profesor, că natura nu face nimic pe dos şi că n-ar fi dat ea unui animal greoi de felul lui putinţa de a se mişca atît de repede, dacă el n-ar avea nevoie de asta. Deci, dacă animalul există, acum e departe!

La asemenea argumente nu aveam ce să mai răspund, într-adevăr, mergeam la întîmplare. Dar cum am fi putut face altfel ? Aşa că sortii noştri de izbîndă erau foarte puţini. Totuşi, încă nu se îndoia nimeni de succesul expediţiei şi nici un marinar de pe bord n-ar fi pus rămăşag împotriva existenţei narvalului sau împotriva apropiatei lui apariţii. În ziua de 20 iulie am tăiat Tropicul Capricornului pe la 105° longitudine, iar la 27 ale aceleiaşi luni am trecut Ecuatorul pe la meridianul 110. Fregata se îndreptă spre apus şi intră în apele centrale ale Pacificului. Comandantul Farragut gîndea, pe bună dreptate, că e mai bine să intrăm în apele cele mai adînci şi să ne îndepărtăm de continente sau de insule, de care monstrul părea că se fereşte întotdeauna — «fără îndoială pentru că nu era destulă apă pentru dînsul!» după cum spunea şeful echipajului. Trecurăm deci pe lîngă insulele Pomotu, Marchize şi Sandwich, tăiarăm Tropicul Cancerului la longitudinea 132° şi ne îndreptarăm către mările Chinei.

Eram în sfîrşit în locurile unde monstrul îşi săvîrşise ultimele isprăvi! Şi pot spune că pe bord nu se mai ducea o viaţă normală. Inimile băteau să spargă piepturile, pregătindu-se parcă pentru viitoare boli fără leac. Întregul echipaj se găsea într-o stare de nervi pe care cu greu aş putea s-o descriu. Nimeni nu mai mînca, nimeni nu mai dormea. De douăzeci de ori pe zi, o alarmă falsă sau o închipuire a vreunui matelot care scruta valurile ne producea emoţii atît de puternice, încît, repetîndu-se întruna, ele ne ţineau într-o încordare prea mare ca să nu aibă urmări.

Şi într-adevăr, urmările se văzură curînd. Vreme de trei luni în care fiecare zi ni se păru un secol, în care timp Abraham Lincoln străbătu toate apele de nord ale Pacificului, alergînd după toate balenele semnalate, schimbîndu-şi fără veste direcţia, oprindu-se pe neaşteptate, mărindu-şi sau micşorîndu-şi viteza, cu primejdia de a strica maşinile vasului, nici un petic de apă, începînd de la malurile Japoniei pînă la coastele Americii, nu rămase necercetat. Şi nu zărirăm nimic, nimic altceva decît imensitatea valurilor pustii! Nimic asemănător unui narval gigantic, nici unei insule submarine, nici unei epave naufragiate, nici unei insule mişcătoare, nimic care să pară supranatural!

Consecinţele nu întîrziară să se arate. Mai întîi descurajarea puse stăpînire pe gîndurile oamenilor, apoi ea făcu loc neîncrederii. Un simţămînt nou, amestec de ruşine şi mînie se ivi pe bord. Oamenii se simţeau ruşinaţi că s-au lăsat «duşi» de o închipuire, dar mai cu seamă erau furioşi! Dovezile adunate una cîte una, timp de un an, se prăbuşiră dintr-o dată şi fiecare nu se mai gîndi decît să recîştige, odihnindu-se şi dormind, timpul pe care îl sacrificase prosteşte.

Şi cu nestatornicia firească sufletului omenesc, oamenii căzură dintr-o extremă în cealaltă. Cei ce fuseseră partizani înflăcăraţi ai expediţiei deveniră acum aprigii ei bîrfitori. Împotrivirea porni din pînteceie corăbiei, ajunse pînă la careul ofiţerilor şi, desigur că, fără încăpăţînarea neobişnuită a comandantului Farragut, fregata s-ar fi îndreptat definitiv către sud.

Totuşi, cercetarea aceasta nefolositoare nu mai putea fi mult timp prelungită. Fregatei nu i se putea aduce nici o vină; făcuse tot ce fusese cu putinţă ca să izbutească. Nicicînd echipajul vreunui vas al marinei americane nu dovedise mai multă răbdare şi mai multă tragere de inimă. Nereuşita expediţiei nu putea fi pusă pe seama oamenilor. Nu ne mai rămînea altceva de făcut decît să ne întoarcem.

Lucrul acesta a fost adus la cunoştinţa comandantului, dar el se împotrivi. Mateloţii nu-şi ascundeau nemulţumirea şi asta se vedea după munca lor care începuse să nu mai meargă aşa cum trebuie. Nu vreau să spun prin asta că s-ar fi ivit vreo revoltă pe bord. După o scurtă perioadă de încăpăţînare, comandantul Farragut ceru trei zile de răgaz, aşa cum altădată ceruse Columb. Dacă-n aceste trei zile monstrul nu s-ar fi ivit, cîrmaciul trebuia să învîrtă de trei ori roata şi Abraham Lincoln avea să pornească spre mările europene.

Ca primă urmare a acestei făgăduieli, făcută la 2 noiembrie, poate fi socotit faptul că ea a reînsufleţit echipajul. Lăsînd la o parte nepăsarea, oamenii cercetară din nou cu atenţie oceanul. Fiecare voia să-i mai arunce o ultimă privire. Lunetele intrară din nou în funcţiune. Era sfidarea cea de pe urmă adusă narvalului uriaş, care, după toate socotelile, nu se putea să nu răspundă acestei somaţii.

Mai trecură două zile. Abraham Lincoln înainta cu viteză redusă. Oamenii foloseau tot felul de mijloace ca să trezească atenţia monstrului sau să-l scoată din amorţeală, în cazul cînd el s-ar fi găsit prin aceste meleaguri. Pentru asta au fost atîrnate în partea de dinapoi a vasului nişte bucăţi mari de slănină, care, trebuie să spun, au făcut nespusă plăcere rechinilor. Abraham Lincoln se opri de cîteva ori şi bărcile străbătură apele în toate direcţiile împrejurul său, astfel încît nici un colţ de mare n-a rămas necercetat. Dar veni şi seara de 4 noiembrie, fără ca taina abisurilor marine să fie descoperită.

A doua zi, 5 noiembrie, la amiază, urma să ia sfîrşit termenul fixat. După aceea, comandantul Farragut, potrivit făgăduielii sale, trebuia să îndrepte fregata spre sud-est şi să părăsească cu totul regiunile nordice ale Pacificului.

Fregata se afla atunci la 31°15' latitudine nordică şi 136°42' longitudine estică. Ţărmurile Japoniei erau la mai puţin de două sute de mile de noi. Se apropia noaptea. Trecuse de ora opt. Nori groşi acoperiseră luna, care se găsea în primul ei pătrar. Fregata despica cu uşurinţă valurile liniştite.

În clipa