– Mulțumesc, a spus el. Știu că nu erai obligat să faci asta.

Când se uită în sus la Florac Chiștoc văzu pe fața acestuia o expresie pe care programul său de context emoțional o interpretă drept furie și dispreț.

Nodurile vilei de relocare a link-ului său securizat cu Mellanie’s Redemption se dezactivară brusc.

– Toate astea chiar mă fac să mă simt acasă, a spus Pisica.

Șocul îi mătură corpul lui Troblum ca o durere fizică. Genunchii aproape îi cedară, forțându-l să se agațe de masă. Pisica ieși din spatele unei carcase imense care conținea nasul conic bont al unui aerobot de luptă exosferic din Wessex. Trupul zvelt îi era îmbrăcat într-un costum alb, simplu, care emitea o strălucire cețoasă de parcă ar fi fost vreun sfânt istoric. Era învăluită în benzi negre care se ondulau lent, zece dintre ele formându-i o cușcă bizară în jurul capului. Troblum știa că acel costum trebuia să fie un fel de armură. Chiar și acum, cuprins de o frică atât de puternică încât amenința să-l facă să plângă, recunoștea că arăta magnific.

– Troblum, dragul meu, a spus ea veselă de parcă abia îl zărise. Mă bucur să te văd din nou. Ești într-adevăr foarte amuzant. Jocul jucat de noi doi a fost genial. Sau așa cred.

– Joc? a întrebat el slab.

Câmpul său de forță integral se activă pe loc, deși știa că nu i-ar fi de niciun folos împotriva ei.

Pisica făcu câțiva pași spre el. Troblum se retrase înspăimântat. Chiar și acum, nu putea rezista să nu-i admire mișcările într-adevăr feline.

– Da, dragă, a spus ea. Ce amuzant că nu ți-ai dat seama. Marius a avut dreptate, nu-i așa? Nu te conectezi cu oamenii la nivel emoțional. Ai mărșăluit aici complet orb la dragul nostru Chiștoc și la mica lui poteră obraznică. Nu le-ai văzut fețele, Troblum? Uită-te acum.

Troblum îi aruncă lui Florac o privire sălbatică. Chipul dealerului era o mască rigidă cu dinții încleștați atât de tare, încât îi tremurau buzele. Două dintre companioanele lui stăteau acum în ușa camerei, înalte și puternice. Troblum le recunoscu de la ultima sa vizită. Somonie purta o rochie stacojie, foarte scurtă, în timp ce mușchii încordați ai Alcindei întindeau țesătura strălucitoare a bikiniului său negru până la punctul de a se rupe.

Pisica lăsă să-i scape un urlet de lup batjocoritor.

– Nu sunt superbe? Și mai joacă și urât, ceea ce este foarte distractiv. Își înclină capul la Troblum. Încă nu te-ai prins, nu-i așa? Fantastic. Ești interesant. Dă drumul la un program de recunoaștere a contextului emoțional, dragul meu. O să-ți spună că sunt foarte, foarte supărate. Erau deja așa când ai intrat prin ușa din față, și din păcate mai sunt încă. Și totul din cauza micuței de mine.

– Bine, a spus Troblum. Ai dreptate, n-am înțeles. Felicitări.

– Știu. Pisica își țuguie buzele dulceag. Eu și Chiștoc aici de față am făcut un mic pariu. Am crezut că vei înțelege când vei ajunge la piscină. El a spus că-ți vei da seama imediat ce-l vei vedea. Amândoi am pierdut. Din vina ta.

– Cum m-ai găsit? a întrebat Troblum. Nu avea niciun program tactic pe care să-l ruleze, nici vreo modalitate inteligentă de a-și da seama cum să scape dintr-o cameră subterană cu o singură ușă și niciun fel de comunicare. Pe de altă parte, era aproape sigur, chiar cele mai bune programe tactice i-ar spune că avea să moară. Propriile lui cunoștințe îi furnizau, din păcate, o parte din metodele extrem de neplăcute pe care Pisica le folosea pentru a-și ucide dușmanii (și prietenii), și asta chiar înainte de a-i apela dosarul pentru a-l verifica. Dacă ar putea-o ține de vorbă… Se uită din nou spre ușă.

– Oh!

Râsetele de încântare ale Pisicii au răsunat în încăpere când i-a surprins mișcarea lipsită de subtilitate.

– Troblum, dragul meu, ai de gând să faci o încercare? O să-ți dau un avans de cinci minute. Crezi că picioarele tale grase pot ajunge la scări până atunci? Vei avea nevoie să stai puțin jos și să-ți tragi răsuflarea?

– Du-te dracului.

– Troblum! Ce al naibii de nepoliticos!

De la oricine altcineva ar fi fost ridicole. Din partea ei, cuvintele îl speriară și mai mult.

– Cum m-ai găsit? a repetat.

Pisica își îngustă ochii.

– A fost destul de greu. Ești maestru ca agent sub acoperire. Să vedem, ar putea fi banii ilegali pe care prietenii tăi Acceleratori îi depun în conturile tale din Lumile Externe, bani care sunt destul de ușor de urmărit până la Chiștoc al nostru? Sau a fost atunci când ai sunat ANA:Guvernarea și i-a cerut dragei și vechii mele amice Paula Myo să vă întâlniți aici? Hmm, care o fi fost? Memoria mea nu mai e ce a fost.

– Ah.

Nu se întâmpla de multe ori ca Troblum să se simtă ca un prost, dar modul în care îi răspunsese ea îl făcu să realizeze cât de idiot fusese. Bănuise că unisfera ar putea fi compromisă de vreo facțiune, dar tot nu-și luase măsurile de precauție adecvate. Cât despre bani, ei bine, orice e-cap de mâna a doua îi putea urmări.

– Unde ți-e nava? întrebă Pisica.

Troblum clătină din cap.

– Nu.

Unitatea de comandă avea câteva instrucțiuni specifice pentru situația în care link-ul său securizat s-ar fi întrerupt. Un cronometru îi apăruse deja în exovedere, numărând înapoi. A fost o mică licărire de speranță, deși bănuia că tipul de navă pe care i-o furnizaseră ei Acceleratorii ar fi în măsură s-o șteargă pe Mellanie’s Redemption de pe cer cu o singură lovitură. Încă un plan prost. Mai rămânea doar o singură șansă.

– Troblum, a spus ea ca și cum dojenea un copil, aș vrea să știu unde este nava ta, și vreau codurile de comandă. Și