Lemnul și țesăturile scârțâiau în timp ce-i acceptau greutatea. Îl alesese pe cel de lângă fata în bikini verde-smarald. Aceasta se ținea atât de strâns de brațele șezlongului ei, de parcă încerca să se opună unei inversări a gravitației.

– Furtuna aceea părea să fie mare.

– Câmp de forță, a spus Chiștoc. Da. Bună idee, omule. Ăă, da, putem face asta, sigur.

– Colecția mea a ajuns cu bine?

Florac dădu din cap și se așeză și el pe un șezlong lângă fata în bikini verde.

– Da, a spus el încet. E aici. Am transportat-o din cargobot, așa cum ne-am înțeles. Căpitanul a fost foarte curios, să știi. A trebuit să-i dau niște bani în plus. Am totul jos. Omule, știi, nu mă așteptam la atât de mult gunoi.

– Colecționez de mult timp. Și nu este gunoi. Troblum privi în sus în timp ce un câmp de forță se desfășura deasupra vilei. Sunetul vântului fu redus la zero. Aș vrea să încarc totul pe nava mea astăzi.

– Unde este nava ta, omule?

– Aproape, i-a răspuns Troblum. Nu avea de gând să spună nimic până când nu rezolva cu plata și nu vedea colecția gata să fie mutată. Ai o capsulă de marfă?

– Sigur, sigur.

– Mai e ceva de care am nevoie de la tine, dacă nu te superi. Voi plăti pentru deranj, desigur.

Chiștoc expiră lung, de parcă avea probleme cu înghițitul.

– Ce anume, omule?

– Vreau să întâlnesc pe cineva aici între patru ochi. O persoană pe care nu ai invita-o în mod obișnuit în casa ta. Va trebui să o confirmi pentru sistemul de apărare al orașului.

– Cine?

– Gândește-te la ea ca la un ofițer de poliție.

– Poliție? întrebă Chiștoc cu o grimasă. Ho, băiete. Ei bine, ce naiba, oricum o să murim cu toții la hotarul Golului, nu-i așa?

– Posibil, a spus Troblum.

Nu știa ce să creadă despre faza de expansiune. În cazul în care într-adevăr nu putea fi oprită, atunci fuga într-o colonie nu avea să fie de niciun folos. Ar trebui să călătorească spre o altă galaxie, așa cum se zvonea că făcuse Nigel Sheldon. Ar fi o provocare uriașă pentru Mellanie’s Redemption. Din fericire, hardware-ul luat de la stația Acceleratorilor ar trebui să facă un astfel de zbor realizabil, dacă ar putea să asambleze vreodată miriada de componente și să le facă să funcționeze.

– Deci, pot s-o apelez și să aranjez o întâlnire?

Chiștoc râse ciudat, încrețindu-și ochii.

– Sigur.

– Mulțumesc, a spus Troblum.

Își folosi link-ul securizat pe care îl menținea cu nava lui pentru a apela divizia de securitate a ANA:Guvernării.

– Da, Troblum, a spus ANA:Guvernarea.

– Conectează-mă cu Paula Myo, te rog.

– Cum dorești.

Paula Myo intră on line.

– Ești gata să ne întâlnim?

– Ți-am spus să nu-ți camuflezi nava.

– N-am făcut-o.

– Atunci, unde ești?

– Aproape de Sholapur.

– În regulă. Sunt în orașul Ikeo, la vila lui Florac. Am aranjat cu el să te lase să treci de sistemul de apărarea al orașului. Cât timp îți ia să ajungi la mine?

– Pot fi acolo în câteva ore.

– Bine, aștept. Troblum întrerupse legătura. Aruncă o privire spre Chiștoc, care nu se mișcase. Va fi aici în două ore.

Ceea ce nu era exact ce spusese ea, recunoscu o secțiune pedantă a minții sale. Paula nu ar minți, dar existaseră o mulțime de ambiguități în modul în care își formulase răspunsul.

– Grozav, a spus Chiștoc.

– Pot să văd colecția?

– Sigur, omule. E jos.

Florac îl conduse în interiorul vilei. Cele trei fete au rămas lângă piscină, deși, în timp ce îl urma pe Chiștoc, ochii lor îl fixau pe Troblum precum senzorii ținta.

Una din ușile arcuite din hol se deschise către un rând de trepte de beton care duceau în jos. Chiștoc rămase în capul scării în timp ce benzile polifoto se aprindeau. Părea să ezite să coboare.

– Aici, jos? a întrebat Troblum.

– Da, a șoptit Chiștoc.

Troblum observă că dealerul începuse din nou să transpire. Oricare ar fi fost excesul în care se complăcuse în ultima noapte, trebuie să fi fost unul substanțial pentru ca organismului său să-i ia atât de mult timp ca să înlăture efectele.

Chiștoc porni în jos pe scări. Troblum se afla chiar în spatele lui, dornic să se asigure că prețioasa lui colecție de suvenire din Războiul Starflyer era neatinsă. Fiecare obiect se afla într-un container individual dotat cu un câmp stabilizator, dar trebuise să apeleze la transportatorii autorizați comerciali pentru a aduce totul pe Sholapur, fără nicio supraveghere din partea lui – fusese singura modalitate de a evita să-i atragă atenția lui Marius. Altfel s-ar fi terminat prost.

La capătul scărilor se deschidea un pasaj larg, săpat în stânca goală, cu coridoare mici care se ramificau la fiecare câțiva metri. Toate erau căptușite cu uși de malmetal aliniate una după alta. Seifurile lui Chiștoc erau mult mai mari decât vila de deasupra.

Troblum aproape că îl întrebă Ce ascunzi aici? dar programul lui de interacțiune socială îi spuse că Florac s-ar fi putut supăra.

Chiștoc coti într-unul din pasajele laterale. O ușă de malmetal se deschise pentru el și luminile se aprinseră în camera din spatele acesteia. Troblum intră într-o cameră circulară mare, plină cu mese joase. Colecția lui se afla acolo, așteptându-l. Toate containerele lui neprețuite, cu suprafețele sclipind de la ecranarea de protecție. O să fie greu să le înghesuie în Mellanie’s Redemption, recunoscu el. Unele dintre piesele mai mari s-ar putea chiar să fie abandonate. U-amprenta lui efectuă un inventar rapid, verificând datele containerelor. Fuseseră aruncate încoace și-ncolo mai mult decât i-ar fi plăcut lui Troblum, dar protejaseră perfect conținutul. Zâmbind, își trecu mâna peste containerul care conținea matricea portabilă cu carcasă foxory. Piesa aceea scumpă îi aparținuse lui Mellanie Rescorai însăși, un cadou de la iubitul ei