îl aveam stabilit. Schițam imagini de femei însărcinate pe coperta interioară a manualului de Introducere în agricultură pentru gimnaziu, când intră la mine în cameră. Avea ochii umflați și roșii, și cumva asta îl făcea să pară mai tânăr, mai vulnerabil.

— Mama voastră se va întoarce mâine, cam pe când o să vii tu de la școală. Va fi bine, spuse.

— Da, Papa.

Mi-am luat privirea de la el, revenind la cărțile mele.

Mă prinse de umeri, masându-i ușor cu mișcări circulare.

— Ridică-te, spuse.

M-am ridicat, iar el mă îmbrățișă, strângându-mă atât de tare, că-i simțeam bătaia inimii sub pieptul fin.

•

Mama veni acasă a doua zi, după-amiază. Kevin o aduse cu Peugeotul 505, cu blazonul fabricii pe ușa din spate, aceeași mașină cu care adesea ne ducea și ne aducea de la școală. Jaja și cu mine așteptam la ușa din față, suficient de aproape ca să ni se atingă umerii și am deschis ușa înainte ca mama să ajungă la ea.

— Umu m, spuse ea, luându-ne în brațe. Copiii mei. Purta același tricou inscripționat cu „DUMNEZEU ESTE IUBIRE”. Fusta ei verde atârna pe talie mai jos ca de obicei; fusese legată neglijent într-o parte. Ochii îi erau goi, ca ai nebunilor care-și făceau veacul pe lângă mormanele de gunoaie din oraș și-și târau plasele soioase și zdrențăroase după ei, purtându-și în ele fragmentele de existență rămase.

— A fost un accident; bebelușul s-a dus, spuse ea.

M-am dat puțin înapoi și m-am uitat la burta ei. Încă părea mare, arcuindu-i-se ușor pe sub fustă. Era sigură mama că bebelușul nu mai e? Încă mă mai uitam la burta ei când intră Sisi. Pomeții lui Sisi erau atât de înalți, că îi dădeau o expresie ascuțită, straniu amuzată, ca și cum te-ar fi luat în râs sau s-ar fi distrat pe seama ta, fără să știi niciodată de ce.

— Bună ziua, doamnă, nno, spuse. Vreți să mâncați acum sau după ce vă îmbăiați?

— Poftim? Preț de o clipă, mama păru să nu fi înțeles ce spusese Sisi. Nu acum, Sisi, nu acum. Adu-mi niște apă și un șervet.

Mama stătu în mijlocul camerei de zi, cu brațele încolăcite în jurul trupului ca-ntr-o îmbrățișare, lângă masa de sticlă, până când Sisi aduse un bol de plastic cu apă și un șervet de bucătărie. Etajera avea trei rafturi delicate de sticlă și pe fiecare dintre ele erau niște figurine bej, înfățișând balerine. Mama începu de la raftul de jos, lustruind și raftul, și figurinele. M-am așezat pe cea mai apropiată canapea de piele, destul de aproape încât să mă întind și să-i netezesc fusta.

— Nne, e ora de studiu. Du-te sus, spuse.

— Vreau să stau aici.

Trecu încet cârpa peste o figurină, ale cărei picioare cât un băț de chibrit se înălțau în sus, și apoi îmi spuse:

— Nne, du-te.

Atunci, m-am dus sus și m-am așezat pe scaun, fixând cu privirea manualul din care învățam. Scrisul negru se tulbură, literele începură să se contopească una în alta și apoi se schimbară într-un roșu aprins, culoarea sângelui proaspăt. Sângele era fluid; și curgea din trupul mamei, curgea din ochii mei.

Mai târziu, la cină, Papa spuse că o să recităm șaisprezece novene diferite. Pentru iertarea mamei. Și duminica, în duminica de după Postul Crăciunului, am rămas după slujbă și am început novenele. Părintele Benedict ne stropi cu apă sfințită. Niște apă sfințită îmi ajunse pe buze și i-am simțit gustul sălciu-sărat în timp ce ne rugam. Dacă Papa simțea că eu sau Jaja ne pierdeam atenția pe la a treisprezecea recitare a Rugăciunii către St. Iuda, ne obliga să o luăm de la capăt. Trebuia să înțelegem așa cum se cuvine. Nu mă puteam gândi, nu puteam nici măcar să-mi propun să mă gândesc pentru ce ar fi trebuit mama să fie iertată.

•

Cuvintele din manualele mele continuau să se transforme în sânge de fiecare dată când încercam să citesc. Chiar și când începură să se apropie examenele trimestriale, chiar și când am început să facem recapitulări la școală, cuvintele tot nu căpătau vreun sens.

Cu câteva zile înainte de primul meu examen, eram în cameră, încercând să mă concentrez pe fiecare cuvânt în parte, când sună soneria. Era Yewande Coker, soția editorialistului lui Papa. Plângea. O auzeam, pentru că odaia mea era chiar deasupra camerei de zi și pentru că nu mai auzisem niciodată până atunci un plânset atât de zgomotos.

— L-au luat! L-au luat! spuse, ea, printre suspine guturale.

— Yewande, Yewande! spuse Papa, cu vocea mult mai joasă decât a ei.

— Ce să fac, domnule? Am trei copii! Unul e încă sugar! Cum îi voi crește singură?

Abia îi puteam auzi cuvintele; în loc de asta, auzeam clar un zgomot ca și cum ceva o strângea de gât. Apoi Papa spuse:

— Yewande, nu vorbi așa. Ade va fi bine, îți promit. Ade va fi bine.

L-am auzit pe Jaja ieșind din camera lui. Se duse jos și se făcu că merge la bucătărie să bea apă și stătu o vreme lângă ușa camerei de zi, trăgând cu urechea. Când se întoarse sus, îmi spuse că soldații îl arestaseră pe Ade Coker pe când pleca de la birourile redacției ziarului Standard. Mașina lui fusese abandonată pe marginea drumului, cu ușa din față stânga deschisă. Mi-am imaginat cum l-au tras pe Ade Coker afară din mașină, cum l-au îmbrâncit în alt automobil, poate o dubiță neagră plină de soldați, cu puștile scoase pe geamuri. Îmi închipuiam cum îi tremurau mâinile de