Maria la casetofonul din mașină. Când am ajuns acasă, Sisi îi pregătise ceaiul lui Papa, în ceainicul de porțelan cu o toartă mică, ornamentată. Papa își puse cartea de rugăciuni și revista pastorală pe masa din sufragerie și se așeză. Mama se mișca pe lângă el.

— Hai să-ți torn eu ceaiul, se oferi, cu toate că niciodată nu-i servea ceaiul lui Papa.

Papa o ignoră și-și turnă singur ceai, apoi ne spuse lui Jaja și mie să luăm câte o înghițitură. Jaja luă primul și puse ceașca înapoi pe farfurioară. Papa o luă și mi-o dădu mie. Am prins-o cu ambele mâini, am luat o gură din ceaiul Lipton cu zahăr și lapte și am așezat-o înapoi pe farfurioară.

— Mulțumesc, Papa, am spus, simțind cum iubirea îmi ardea limba.

Ne-am dus sus să ne schimbăm, Jaja, mama și cu mine. Pașii noștri pe scări erau la fel de măsurați și de tăcuți ca și duminicile: liniștea așteptării până când Papa își termina siesta, ca să putem lua prânzul; liniștea clipelor de reflecție, când Papa ne dădea un pasaj din Scriptură sau o carte scrisă de vreunul dintre primii părinți ai Bisericii, pe care s-o citim și asupra căreia să medităm; liniștea rozariului de seară; mai apoi, liniștea din mașină când mergeam la biserică pentru binecuvântare. Chiar și timpul petrecut împreună duminica era liniștit, fără jocuri de șah sau discuții pe marginea ziarelor, în ton cu Ziua de Odihnă.

— Poate azi Sisi se descurcă singură să pregătească prânzul, spuse Jaja, când am ajuns în capul scărilor răsucite. Ar trebui să te odihnești înainte de masă, mamă.

Mama vru să spună ceva, dar apoi se opri, își duse mâna la gură și se repezi în camera ei. Am stat să ascult icnetele în timp ce vomita înainte să mă duc în cameră.

La prânz, am mâncat orez jollof, bucăți de carne mari cât pumnul, prăjite până când oasele se făcuseră crocante și ngwo-ngwo{14}. Papa mâncă aproape tot ngwo-ngwo-ul, plonjând cu lingura prin supa condimentată din bolul de sticlă. Liniștea se lăsa peste masă ca norii negri-albăstrui coborând din cer în mijlocul anotimpului ploios. Era întreruptă numai de ciripitul păsărilor ochiri de afară. În fiecare an, soseau înainte de venirea primelor ploi și-și făceau cuib în copacul de avocado din fața sufrageriei. Adesea, Jaja și cu mine găseam pe jos cuiburi căzute, din crenguțe îngemănate și iarbă uscată, și capete de ață cu care mama îmi prindea codițele, pe care păsările le adunau din coșul de gunoi din spatele curții.

Am terminat masa prima.

— Mulțumesc, Doamne. Mulțumesc, Papa. Mulțumesc, mama. Mi-am încrucișat brațele și am așteptat până când au terminat cu toții, ca să ne rugăm. Nu am privit în ochii nimănui; în loc de asta, mi-am fixat privirea pe portretul bunicului atârnat pe peretele din fața mea.

Când Papa începu rugăciunea, vocea lui vibra mai tare ca de obicei. Mai întâi se rugă pentru mâncare, apoi îl rugă pe Dumnezeu să-i ierte pe cei care au încercat să-i încalce vrerea, pe cei care și-au pus propriile dorințe pe primul loc și nu au vrut să-l viziteze pe slujitorul Său după slujbă. „Amin”-ul mamei răsună în toată încăperea.

După prânz eram în camera mea citind capitolul 5 din Iacob, pentru că vorbea despre rădăcinile biblice ale miruirii bolnavilor în timpul programului de familie, când am auzit zgomotele. Bufnituri surde, rapide, grele, în ușa sculptată de la dormitorul părinților mei. Mi-am imaginat că ușa se blocase și Papa se chinuia să o deschidă. Dacă îmi imaginam cu destulă putere, atunci ar fi putut deveni real. M-am așezat, mi-am închis ochii și am început să număr. Dacă număram, nu mi se mai părea că durează așa de mult, nu mi se mai părea așa de grav. Uneori, se termina înainte să ajungă la douăzeci. Ajunsesem la nouăsprezece când sunetele s-au oprit. Am auzit ușa deschizându-se. Pașii lui Papa pe scări sunau mai greu, mai ciudat ca de obicei.

Am ieșit din camera mea tocmai când Jaja ieșea din a lui. Am stat pe palier și l-am privit pe Papa coborând. Mama atârna pe umărul lui ca sacii de iută cu orez pe care lucrătorii de la fabrică îi cumpărau angro la Granița Seme. Deschise ușa de la sufragerie. Apoi, am auzit deschizându-se ușa de la intrare, l-am auzit spunându-i ceva portarului, Adamu.

— E sânge pe podea, spuse Jaja. Aduc peria din baie.

Am curățat dâra de sânge, care se întindea mai departe, ca și cum cineva ar fi dus un urcior găurit cu vopsea roșie până jos. Jaja freca, iar eu ștergeam.

•

Mama nu se întoarse acasă în noaptea aceea, iar eu și Jaja am mâncat singuri. N-am vorbit despre mama. În loc de asta, am vorbit despre cei trei oameni care fuseseră executați public cu două zile în urmă, pentru trafic de droguri. Jaja auzise niște băieți vorbind despre asta la școală. Dăduseră și la televizor. Bărbații fuseseră legați de niște stâlpi, iar trupurile lor continuaseră să se zvârcolească și după ce gloanțele încetaseră să-i mai ciuruiască. I-am spus lui Jaja ce zisese o fată din clasa mea: că mama lor stinsese televizorul, întrebându-se de ce trebuia să-și vadă semenii murind și întrebându-se ce era cu oamenii aceia care se adunaseră la locul execuției.

După cină, Jaja spuse rugăciunea și la sfârșit adăugă o scurtă rugăciune pentru mama. Papa se întoarse acasă când eram în camerele noastre, învățând, după programul pe care