în contact. Omul vru să afle despre ce era vorba înainte de a-1 pasa superiorului său imediat, şi era evident că nici un medic cu simţul responsabilităţii nu se va apuca să trâmbiţeze erupţia unei epidemii de orbire primului subaltern căruia îi vorbeşte, panica ar fi imediată. Funcţionarul răspunse, Spuneţi că sunteţi medic, dacă vreţi, eu cred, da, vă cred, însă am ordine, ori îmi spuneţi despre ce e vorba, ori nu dau curs cererii dumneavoastră, Subiectul este confidenţial, Subiectele confidenţiale nu se tratează la telefon, mai bine veniţi aici personal, Nu pot să ies din casă, Vreţi să spuneţi că sunteţi bolnav, Da, sunt bolnav, spuse orbul după o ezitare, In acest caz, n-aveţi decât să chemaţi un medic, un medic adevărat, replică funcţionarul, şi, încântat de propriul spirit, închise telefonul.

  Insolenţa îl atinse pe medic ca o palmă. Numai după câteva minute îşi recapătă îndeajuns seninătatea ca să-i povestească soţiei cu câtă grosolănie fusese tratat. Apoi, de parcă brusc ar fi descoperit un lucru pe care ar fi trebuit să-1 ştie de multă vreme, murmură, trist, Din aluatul ăsta suntem făcuţi, jumătate indiferenţă, jumătate răutate. Era pe punctul de a se întreba dubitativ, Şi acum, când înţelese că-şi pierduse timpul, singura modalitate de a face să ajungă informaţia acolo unde trebuia, pe o cale sigură, era să vorbească cu directorul clinic al propriului său serviciu de la spital, ca de la doctor la doctor, fără birocraţi la mijloc, el să se ocupe după aceea să pună blestematul de angrenaj oficial în funcţiune. Soţia făcu legătura, ştia pe dinafară numărul de telefon al spitalului. Medicul îşi declină identitatea când i se răspunse, apoi rosti repede, Bine, mulţumesc, fără îndoială telefonista îl întrebase, Ce mai faceţi, domnule doctor, aşa vorbim când nu vrem să părem slabi, spunem, Bine, şi murim, vulgul zice că facem haz de necaz, fenomen de conservare viscerală care doar la specia umană s-a constatat. Când directorul veni la telefon, Deci, ce se întâmplă, medicul îl întrebă dacă era singur, dacă era cineva în apropiere care ar fi putut auzi, de telefonistă nu trebuia să se teamă, avea altă treabă decât să tragă cu urechea la conversaţii despre oftalmopatii, n-o interesa decât ginecologia. Relatarea medicului a fost scurtă, dar completă, fără ocolişuri, şi prezentată cu o asemenea răceală clinică încât, având în vedere situaţia, directorul fu surprins, Insă dumneata chiar eşti orb, întrebă, Complet orb, Oricum, ar putea fi o coincidenţă, s-ar putea să nu fie, în sens exact, o contaminare, De acord, contaminarea nu e demonstrată, dar problema nu e că el a orbit şi am orbit şi eu, fiecare la el acasă, fără să ne fi văzut, omul era orb când a venit la consultaţie, iar eu am orbit după câteva ore, Cum îl putem găsi, Am numele şi adresa lui la cabinet, Voi trimite imediat pe cineva acolo, Un medic, Da, un coleg, sigur, Nu credeţi că ar trebui să comunicăm imediat ministerului ce se întâmplă, Mi se pare prematur deocamdată, gândeşte-te la panica publică pe care asemenea ştire ar provoca-o, pe toţi dracii, orbirea nu se ia, Nici moartea nu se ia, dar murim cu toţii, Bine, stai acasă cât mă ocup eu de asta, apoi o să trimit după dumneata, vreau să te examinez, Amintiţi-vă că am orbit pentru că am examinat un orb, Nu e sigur, Există totuşi o bună prezumţie de la cauză la efect, Fără îndoială, totuşi e prea devreme să tragem concluzii, două cazuri izolate nu au semnificaţie statistică, Doar dacă, în acest moment, nu suntem mai mulţi, Iţi înţeleg starea de spirit, dar trebuie să ne ferim de pesimisme care după aceea se pot dovedi nejustificate, Mulţumesc, O să vorbim din nou, Pe curând.

  Peste o jumătate de oră, când medicul, stângaci, reuşise cu ajutorul soţiei să se bărbierească, sună telefonul. Era din nou directorul clinic, însă vocea, acum, era schimbată, Avem aici un băieţel care şi el a orbit brusc, vede totul alb, mama spune că au fost ieri la cabinetul dumitale, Presupun că micuţul suferă de strabism la ochiul stâng, Da, El e, fără nici o îndoială, începe să mă îngrijoreze, situaţia devine serioasă, Ministerul, Da, bineînţeles, am să vorbesc imediat cu direcţia spitalului. După vreo trei ore, când medicul şi soţia prânzeau

  41 în linişte, el dibuind cu furculiţa bucăţelele de carne pe care ea i le tăiase, telefonul sună din nou. Femeia se duse să răspundă, se întoarse îndată, Du-te tu, e de la minister. II ajută să se ridice, îl conduse până la birou şi îi dădu telefonul. Conversaţia a fost scurtă. Ministerul dorea să ştie identitatea pacienţilor care veniseră în ziua precedentă la cabinet, medicul răspunse că respectivele fişe clinice conţineau toate elementele de identificare, numele, vârsta, starea civilă, profesiunea, adresa, şi termină declarându-se disponibil pentru a însoţi persoana sau persoanele care vor merge să le ia. De cealaltă parte i se răspunse tăios, N-avem nevoie. Telefonul trecu în altă mină, vocea care ieşi din el era diferită, Bună ziua, ministrul la telefon, în numele Guvernului vreau să vă mulţumesc pentru strădania dumneavoastră, sunt convins că, graţie promptitudinii cu care aţi acţionat, vom reuşi să izolăm şi să controlăm situaţia, între timp aveţi amabilitatea să rămâneţi acasă. Cuvintele finale au fost pronunţate cu o expresie aparent politicoasă, dar nu lăsau nici o îndoială că erau un ordin. Medicul răspunse, Da, domnule ministru, dar legătura fusese deja întreruptă.

  După câteva minute, din nou telefonul. Era directorul clinic, nervos, înghiţind cuvintele, Tocmai am aflat că poliţia are informaţii despre alte două cazuri de orbire subită, Poliţişti, Nu, un bărbat şi o femeie, pe el 1-au găsit pe stradă, ţipând că era orb, iar ea era într-un hotel când a orbit, o poveste de alcov se pare, E necesar să se verifice dacă e vorba tot de pacienţi de-ai mei, ştiţi cum se numesc, Nu mi-au spus, De la minister mi-au dat deja telefon, se duc la cabinet după fişe, Ce situaţie complicată, Mie îmi spuneţi. Medicul lăsă telefonul din