mână, îşi duse mâinile la ochi, le lăsă acolo de parcă ar fi vrut să-i ferească de alte rele, mai mari, în sfârşit exclamă surd, Sunt aşa de obosit, Dormi puţin, te duc eu în pat, spuse soţia, N-are rost, n-aş fi în stare să dorm, şi apoi ziua nu s-a terminat, se va mai întâmpla ceva.

  Era aproape ora şase când telefonul sună pentru ultima dată. Medicul stătea lângă el, ridică receptorul, Da, eu sunt, rosti, ascultă cu atenţie ce i se comunica şi se mulţumi să clatine uşor din cap înainte să închidă, Cine era, întrebă soţia, Ministerul, va veni o ambulanţă să mă ia peste o jumătate de oră, Asta aşteptai să se întâmple, Da, mai mult sau mai puţin, Unde te duc, Nu ştiu, presupun că la spital, O să-ţi pregătesc valiza, mă duc să aleg lenjeria, costumul, Nu e o călătorie, Nu ştim ce e. II conduse cu grijă în dormitor, îl ajută să se întindă pe pat, Stai aici liniştit, mă ocup eu de toate. O auzi mişcându-se dintr-o parte într-alta, deschizând şi închizând sertare, scoţând haine şi aranjându-le imediat în valiza aşezată pe podea, dar ce nu putea el să vadă era că, pe lângă hainele lui, în valize fuseseră puse câteva fuste şi bluze, o pereche de pantaloni, o rochie, nişte pantofi care nu puteau fi decât de femeie. Se gândi vag că nu va avea nevoie de atâtea lucruri, dar tăcu pentru că nu era momentul să vorbească de fleacuri. Se auzi pocnetul încuietorii, apoi femeia spuse, Gata, ambulanţa poate să vină. Duse valiza lângă uşa de la scară, refuzând ajutorul soţului, care spunea, Lasă-mă să te ajut, atâta lucru pot face şi eu, nu sunt chiar aşa de neputincios. Se aşezară apoi pe o canapea din sufragerie, aşteptând. Se ţineau de mână, iar el spuse, Nu ştiu câtă vreme vom fi despărţiţi, iar ea răspunse, Nu-ţi face probleme.

  Au aşteptat aproape o oră. Când se auzi soneria de la uşă, ea se ridică şi se duse să deschidă, dar nu era nimeni pe palier. Răspunse la interfon, Foarte bine, coboară acum. Se întoarse spre bărbat şi îi spuse, Aşteaptă jos, au ordin expres să nu urce, După cât se vede, ministerul chiar s-a speriat, Să mergem. Au coborât cu liftul, ea îşi ajută soţul să parcurgă ultimele trepte, după aceea să urce în ambulanţă, se întoarse pe scară să ia valiza, o ridică singură şi o împinse înăuntru, în final, se urcă şi ea şi se aşeză alături de bărbat. Şoferul ambulanţei protestă de pe scaunul din faţă, Nu pot să-1 iau decât pe el, astea sunt ordinele, vă rog să coborâţi. Femeia, calm, răspunse, Trebuie să mă luaţi şi pe mine, am orbit chiar în clipa asta.

  Ideea ieşise chiar din capul ministrului. Era, din orice latură ar fi fost examinată, o idee fericită, dacă nu chiar perfectă, atât în privinţa aspectelor pur sanitare ale cazului, cât şi a implicaţiilor sociale şi derivatelor lor politice. Până când nu se vor descoperi cauzele, sau, pentru a folosi un limbaj adecvat, etiologia răului-alb, aşa cum, graţie unui consilier plin de imaginaţie, prost sunătoarea orbire va fi desemnată de acum înainte, până când nu i se va găsi tratamentul şi cura, şi poate un vaccin care să prevină cazurile viitoare, toţi cei care au orbit, ca şi cei care au avut cu aceştia un contact fizic ori s-au găsit în apropierea lor directă, vor fi adunaţi şi izolaţi, astfel încât să fie evitate contaminările ulterioare, care, survenind, se vor multiplica mai mult sau mai puţin după ceea ce, în matematică, e numit în mod obişnuit progresie geometrică. Quod erat demonstrandum, conchise ministrul. In cuvinte pe înţelesul tuturor, toate persoanele în cauză urmau să intre în carantină, după vechea practică, moştenită din vremuri de holeră şi de febră galbenă, când navele contaminate sau numai suspecte de infecţie trebuiau să rămână în larg timp de patruzeci de zile, să vedem ce se întâmplă. Aceleaşi cuvinte, Să vedem ce se întâmplă, intenţionate prin ton, dar sibiline pentru că le lipseau altele, au fost pronunţate de ministru, care mai târziu şi-a precizat gândul, Voiam să spun că tot aşa ar putea fi vorba de patruzeci de zile ca şi de patruzeci de săptămâni, sau de patruzeci de luni, sau de patruzeci de ani, important este să nu mai iasă de acolo. Acum mai e de hotărât unde îi vom băga, domnule ministru, spuse preşedintele comisiei de logistică şi siguranţă, formată rapid în acest scop, cea care va trebui să se ocupe de transportul, izolarea şi aprovizionarea pacienţilor, De ce fel de posibilităţi imediate dispunem, vru să ştie ministrul, Avem gol un spital de nebuni, aşteptând să-i dăm o destinaţie, câteva instalaţii militare care nu mai sunt folosite din cauza recentei restructurări a armatei, o expoziţie industrială în fază avansată de finisare, şi mai avem, n-au reuşit să mă lămurească din ce motiv, un supermarket în proces de faliment, In opinia dumitale, care ar fi cel mai potrivit pentru scopurile pe care le avem în vedere, Garnizoana oferă cele mai bune condiţii de siguranţă, Fireşte, Prezintă totuşi un inconvenient, e prea mare, ar fi dificilă şi costisitoare supravegherea celor internaţi, îmi dau seama, Cât priveşte supermarketul, ar trebui să ţinem probabil seama de tot felul de impedimente juridice, probleme legale, Şi expoziţia, Expoziţia, domnule ministru, cred că e preferabil să nu ne gândim la ea, De ce, Cu siguranţă, industria n-ar fi de acord, acolo sunt investite milioane, In acest caz, rămâne numai spitalul de nebuni, Da, domnule ministru, spitalul de nebuni, Atunci, spitalul de nebuni să fie, De altfel, din toate punctele de vedere, el prezintă cele mai bune condiţii, pentru că nu numai că e înconjurat de ziduri, dar are şi avantajul că se compune din două aripi, una pe care o vom destina orbilor propriu-zişi, cealaltă pentru suspecţi, pe lângă un corp central care va fi, cum s-ar spune, pământul nimănui, pe unde cei care orbesc vor trece să se alăture