— Devine foarte riscant, Bruce.

Acesta oftă.

— Știu. Pur și simplu nu se poate altfel. Și nici măcar n-am ajuns la partea urâtă.

Venkat își frecă fruntea.

— Chiar te rog, spune-mi partea urâtă.

— O să scoatem sasul din vârf, ferestrele și panoul nouăsprezece al carcasei.

Venkat clipi.

— Scoateți partea din față a navei?

— Da, zise Bruce. Numai sasul din vârf are 400 de kilograme. Ferestrele sunt destul de grele și ele. Și sunt conectate prin panoul nouăsprezece al carcasei, așa că putem să-l scoatem și pe-ăla dacă tot suntem aici.

— Deci o să se lanseze cu o mare gaură în partea din față a navei?

— O să-l punem s-o acopere cu prelată de la habitat.

— Prelată de habitat? Pentru o lansare pe orbită!?

Bruce ridică din umeri.

— Carcasa e acolo în principal ca să țină aerul înăuntru. Atmosfera de pe Marte e atât de rarefiată, că nu e nevoie de multă carenare. În momentul în care nava devine suficient de rapidă încât să conteze rezistența aerului, o să fie atât de sus, încât practic n-o să mai fie aer. Am rulat toate simulările. Ar trebui să fie bine.

— Îl trimiteți în spațiu sub o prelată.

— Cam așa, mda.

— Într-o chestie ca o camionetă încărcată în grabă.

— Mda. Pot să continui?

— Sigur. Abia aștept.

— O să-l punem să scoată și panoul din spate al vasului de presiune. E singurul panou pe care-l poate scoate cu dispozitivele pe care le are. În plus, scăpăm și de pompa auxiliară de combustibil. E trist s-o abandonăm, dar cântărește prea mult pentru cât e de utilă. Și renunțăm la un motor al treptei întâi.

— Un motor?

— Mda. Propulsorul auxiliar al treptei întâi funcționează cum trebuie dacă dispare un motor. O să ne reducă extrem de mult din greutate. Numai în timpul ascensiunii cu treapta întâi, dar tot e bine. Economii serioase de combustibil.

Bruce tăcu.

— Asta e tot? zise Venkat.

— Mda.

Venkat oftă.

— Ați scos majoritatea rezervelor de siguranță. Procentual, la cât ați estimat posibilitatea de eșec?

— Cam la patru la sută.

— Doamne, în mod normal nici măcar n-am lua în considerare ceva atât de riscant.

— E singura variantă, Venk, zise Bruce. Am testat totul și am rulat o grămadă de simulări. Ar trebui să fie bine dacă totul merge așa cum ar trebui să meargă.

— Mda, grozav, zise Venkat.

•

[08.41] VAM: Vă bateți joc de mine?

[09.55] HOUSTON: într-adevăr, sunt modificări foarte mari, dar trebuie făcute. Documentația pentru procedură pe care am trimis-o are instrucțiuni pentru executarea pașilor cu instrumentele pe care le ai la îndemână. În plus, trebuie să începi să electrolizezi apa ca să obții hidrogen pentru instalația de combustibil. O să-ți trimitem proceduri pentru asta în scurt timp.

[09.09] VAM: Mă trimiteți în spațiu într-o decapotabilă.

[09.24] HOUSTON: Prelata habitatului o să acopere orificiile. O să fie suficient de aerodinamică în atmosfera lui Marte.

[09.38] VAM: Deci am o capotă de pânză. Mult mai bine.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 506

Venind încoace, pentru că aveam timp liber din belșug, am proiectat un „atelier”. M-am gândit c-o să am nevoie de spațiu să lucrez fără să trebuiască să port un costum pentru EVA. Am conceput un plan genial prin care actualul dormitor ar deveni noul meu adăpost pentru regulator și oxigenator, iar remorca golită ar deveni atelierul meu.

E o idee stupidă și nu fac așa ceva.

Am nevoie doar de o zonă presurizată în care să lucrez. Cumva mă convinsesem că dormitorul nu era o opțiune, pentru că e un chin să aduci lucruri în el. Dar n-o să fie chiar așa rău.

Se fixează de sasul roverului, așa că transportarea lucrurilor înăuntru o să fie enervantă. Aduc chestiile în rover, prind dormitorul la sas din interior, îl gonflez, aduc chestiile în dormitor. Ar trebui, de asemenea, să golesc dormitorul de toate instrumentele și echipamentele și să-l împăturesc de fiecare dată când trebuie să fac o EVA.

Deci da, o să fie enervant, dar nu mă costă decât timp. Și în privința asta stau destul de bine. Mai am patruzeci și trei de zile solare până la zborul de proximitate al lui Hermes. Și, uitându-mă peste procedura pe care a gândit-o NASA pentru modificări, pot să profit și să folosesc chiar VAM-ul ca spațiu de lucru.

Lunaticii de la NASA mă obligă să siluiesc VAM-ul în toate felurile, dar nu trebuie să deschid carcasa decât la sfârșit. Deci primul lucru pe care o să-l fac o să fie să scot o mulțime de chestii, cum sunt scaunele, panourile de control și altele asemenea. Odată ce dispar, o să am o grămadă de spațiu înăuntru ca să lucrez.

Dar astăzi nu i-am făcut nimic VAM-ului în curs de mutilare. Astăzi nu m-am ocupat decât de verificări de sisteme. Acum că sunt iar în contact cu NASA, prioritatea absolută trebuie să devină iarăși siguranța. În mod ciudat, NASA nu are încredere totală în roverul meu peticit sau în metoda mea de a îngrămădi totul în remorcă. M-au pus să fac verificări complete de sistem pe toate componentele.

Totul funcționează în continuare bine, deși se uzează. Regulatorul și oxigenatorul nu ajung la eficiența optimă (ca să mă exprim eufemistic), iar remorca pierde aer în fiecare zi. Nu suficient ca să reprezinte o problemă, dar nu e perfect etanșă. NASA găsește asta destul de îngrijorător, dar n-avem alte opțiuni.

Apoi m-au pus să fac o verificare completă a VAM-ului. El e într-o stare mult mai bună. Totul e pus la punct, imaculat și perfect funcțional. Aproape c-am și uitat cum arată echipamentul nou.

Păcat că va trebui să-l fac bucăți.

•

— L-ai omorât pe Watney, zise Lewis.

— Mda, spuse Martinez aruncând priviri furioase spre monitor.

Cuvintele „Coliziune cu solul” clipeau acuzator.

— I-am jucat o festă nasoală, zise Johanssen. I-am dat o citire greșită a altitudinii și am făcut motorul trei să se oprească prea devreme. O combinație letală.

— N-ar fi trebuit să fie misiune eșuată, spuse Martinez. Ar fi trebuit să observ că era