După ce mi-am dat majoritatea examenelor, am început să-mi caut, serios, un apartament. După o săptămână de căutări, am găsit locul potrivit, undeva în apropierea templului Kichijoji. Locuinţa nu era amplasată foarte convenabil din punct de vedere al mijloacelor de transport, dar era totuşi casă – şi stăteam complet separat. Un adevărat chilipir! Probabil că fusese cândva un fel de magazie, dar se afla într-un colţ al curţii, separată de clădirea principală printr-o grădină lăsată în paragină. Proprietarul folosea poarta din faţă, iar eu pe cea din spate, simţind astfel că nu o să-mi stea nimeni în coaste. Aveam o cameră rezonabilă, o bucătărie mică şi o toaletă, iar dulapul din perete era incredibil de încăpător. Avea chiar şi o verandă ce dădea spre grădină. Proprietarii, mai în vârstă, erau foarte drăguţi. Au închiriat respectiva cameră cu anexele ei la un preţ mult mai mic decât cel de pe piaţă, în ideea că la anul urma probabil să se mute nepotul lor la Tokyo şi atunci chiriaşul trebuia să părăsească locuinţa. M-au asigurat că pot să fac ce-mi place şi că nu se vor băga în viaţa mea.

  Nagasawa m-a ajutat la mutat. A reuşit să împrumute o camionetă ca să-mi car lucrurile şi, aşa cum îmi promisese, mi-a dat frigiderul, televizorul şi termosul cel mare. Probabil că el nu mai avea nevoie de ele, dar mie îmi prindeau foarte bine. El urma să se mute peste două zile, undeva în Mita.

  — S-ar putea să nu ne mai vedem multă vreme, spuse el, aşa că rămâi sănătos. Sunt sigur că o să ne întâlnim în cine ştie ce loc ciudat peste ani de zile.

  — Abia aştept, am zis.

  — Atunci când am schimbat fetele între noi, să ştii că cea urâţică era mai bună.

  — De acord, am spus eu, râzând. Nagasawa, te rog să ai grijă de Hatsumi. Nu găseşti fete ca ea pe toate drumurile şi să ştii că e mai fragilă decât pare.

  — Da, ştiu. De aceea mă gândeam să pui tu mâna pe ea după ce plec eu. Voi doi v-aţi înţelege minunat.

  — Nu glumesc!

  — Glumesc eu! zise Nagasawa. Oricum, să fii fericit! Am senzaţia că te vor aştepta multe clipe grele, dar ştiu că eşti un ticălos încăpăţânat şi le vei birui pe toate. Te superi dacă-ţi dau un sfat?

  — Nu, normal.

  — Nu te mai autocompătimi, zise el. Numai cretinii fac aşa ceva.

  — Bine, o să am grijă!

  Am dat mâna şi ne-am despărţit, el pornind spre lumea lui nouă, eu întorcându-mă la mlaştina mea.

  La trei zile după ce m-am mutat, i-am scris lui Naoko. I-am descris casa şi i-am mărturisit că mă simt excepţional departe de toţi idioţii aceia din cămin. Începeam o viaţă nouă într-o stare de spirit nouă.

  Fereastra dă spre o curte mare, folosită ca loc de întrunire pentru toate pisicile din cartier. Când am timp, îmi place să mă întind pe verandă şi să le privesc. Nu prea ştiu exact câte sunt în total, dar se adună foarte multe. Fac plajă grupuri-grupuleţe. Nu cred că sunt încântate că mă au pe mine locatar, dar când le-am aruncat o bucată de brânză veche, s-au apropiat câteva de ea şi au adulmecat-o. Probabil că o să ne împrietenim în curând. Este printre ele şi un motan vărgat cu urechile pe jumătate mâncate. Nici nu ştii cât de mult seamănă cu fostul meu şef de cămin şi din clipă-n clipă aştept parcă să înalţe steagul.

  Stau destul de departe de facultate, dar după ce încep specializările, nu voi mai avea multe ore dimineaţa, aşa că nu o să fie chiar atât de greu. Poate chiar reuşesc să mai citesc câte ceva în tren. Tot ce mi-a mai rămas de făcut este să-mi găsesc o slujbă de trei-patru zile pe săptămână prin apropiere şi atunci o să pot reveni la răsucirea arcului. Nu vreau să crezi că te presez, dar luna aprilie e o lună bună pentru a începe ceva şi rămân la părerea mea că cel mai înţelept lucru pe care l-am putea face ar fi să stăm împreună. Tu te-ai putea întoarce la facultate, dacă lucrurile merg bine. Dacă nu vrei să stăm împreună, îţi caut un apartament prin apropiere. Ar fi foarte important pentru noi să fim unul lângă altul în permanenţă. Nu trebuie neapărat să o facem acum, primăvara, o putem lăsa şi pentru la vară dacă ţie îţi convine mai mult. Scrie-mi şi mie, te rog, ce ai de gând să faci.

  O vreme aş vrea să lucrez mai mult ca să pot să-mi cumpăr tot ce-mi trebuie în casă: oale, cratiţe, farfurii şi alte nimicuri de-astea. Am nevoie de aşa ceva, acum că locuiesc singur. În martie o să fiu liber şi vreau neapărat să vin să te văd. Când îţi convine? O să-mi leg drumurile şi o să vizitez şi Kyoto atunci. Aştept cu nerăbdare răspunsul tău.

  Mi-am petrecut două sau trei zile prin magazinele de lângă Kichijoji pentru a-mi cumpăra cele necesare şi apoi am început să-mi gătesc singur. Mi-am procurat nişte scânduri ca să-mi fac un birou, atât pentru studiu, cât şi pentru masă. Mi-am confecţionat nişte rafturi în bucătărie şi am cumpărat tot felul de condimente. O pisicuţă albă, în vârstă de vreo şase luni, s-a ataşat de mine şi venea să-i dau de mâncare. Am botezat-o Pescăruş.

  După ce m-am aranjat cât de cât, am pornit în căutarea unui serviciu şi am găsit ceva, temporar, ca ajutor de zugrav. Luam bani frumoşi, dar munca era ucigătoare şi mi se învârtea capul de la mirosul de dizolvant. În fiecare seară, după ce îmi terminam treaba, mâneam la un birt ieftin, beam o bere, mă duceam acasă şi mă