Noi, care convingeam familiile îndoliate (dându-le raţia noastră de ulei, brânză, carne şi ce mai era drămuit, adică totul!) să ascundă decesele în tăcere (şi decedaţii în debara) câte o lună pentru a le putea ridica noi raţia de zahăr şi aşa nefolositoare, Noi ne am văzut brusc şi dur concuraţi de cazanele de şocată din toată ţara!

  Dar să vă lămuresc chestia, că povestea e mai lungă: inventasem, prin* '78 vinul de sufragerie, Dorel Vişan depusese brevetul la Teatrul Naţional din Cluj, eu la primăria din Bobohalma iar Nicu Ciolovan – cel mai curajos şi mai hotărât dintre noi – scrisese o vedere la Paris, la o verişoară de-a nevesti-sii.

  Disperaţi de sărăcie seacă, revoltaţi de poşircăreala – citeşte pişorceală – progresivă a vinurilor din comerţ, ne-am hotărât să ne facem noi înşine vinul nostru cel de toate zilele.

  După ce Nicu s-a întors de la studii din Rahova, cu o mână ruptă şi fără limbă-n gură, că 1-au pus tovarăşii profesori să dea extemporale în franceză (dacă tot scrisese la Paris) şi i-au făcut observaţie cu ranga, „parce-que ii s'obstinait î matraquer la langue", ne-am apucat de treabă.

  Ne-am vândut cămăşile de pe noi, drepturile de autor, cultura generală, şi ce mai aveam nefolositor şi am cumpărat butoaie şi damigene. în sufragerie am montat instalaţia de fermentare, în balcon am pus damigenele la limpezit, In dormitor am aranjat vinoteca, învechind vinul cum se cuvine, pe perioade lungi şi foarte lungi – cinci până la zece zile maximum, că mai mult nu rezista, mai dacă trecea vecinul Gută Băieşu cu Ştefan Bănică pe la noi, Ne-am cumpărat şi un storcător modern (puţin cam costisitor, ce-i drept) pe Dan Condurache, foarte eficient dar care consuma mult (din ce storcea) şi ducea şi la copii, la teatru, că Fane lordache mai gusta pe vremea aceea. în fine, ne-am organizat. Dar, spre surprinderea noastră nedisimulată, oricâţi struguri luam şi vin făceam, era, în fiecare an, şi mai puţin! Măi drăcie!

  Dorel Vişan, care era specialistul nostru tehnic – întrucât jucase într-un film cu Mereuţă iar Clujul era la numai 200 km de Blaj – s-a gândit să facem şi vin de-a doua. Adică, după ce am tras mustul, să punem apă şi zahăr peste boască, că tot vin iese, şi chiar mai limpede.

  Zis şi făcut! A ieşit minune! Mari specialişti, • unii de talie mondială – un maşinist de la „Biilandra" şi o vecină de a lui Sebi Ştefănescu – au declarat vinul nostru secund ca vin cu origine controlată controversată (Turda 121, et. 10, ap. 123 pt.conf.) iar podgoria din sufragerie a primit o medalie din miez de pâine pe care a mâncat-o la o beţie Ovidiu luliu Moldovan şi s-a balonat.

  Succesul uluitor ne-a dus la vin de-a treia, de-a patra mână şi aşa mai departe, colectând, după cum v-am spus, zahărul din toate sursele cu eforturi, idei şi sacrificii enorme şi umane.

  Când am ajuns la vin dea şaptesprezecea mână, lucrurile arătau aşa: vinul roşu era în sfârşit limpede cu luciu – mai alb ca apa după o lună de fermentaţii îndrăcite – dar, dacă-l trăgeam în pahar, se făcea maro şi-ncepea să plângă în hohote.

  Eram în culmea succesului! Nimic nu ne-ar fi oprit. Probabil că în '89 am fi ajuns la vin de a mia două sute treizeci şi doua mână, după calculele mele, dacă n-ar fi apărut concurenţa scârboasă a şocatei, băutură nealcoolică, culmea! Am devenit însă victimele modei care ne-a distrus o industrie prosperă şi modernă, şi ne-a hiperhidrosocatat, Albinăritul se subordona unor ritmuri cosmice (succesiunea anotimpurilor astronomice, evoluţia anuală a temperaturilor) şi biologice (ciclul de dezvoltare a plantelor melifere, împerecherea mătcii şi depunerea ouălor) fundamentale. Urmărind cu atenţie comportamentul albinelor în perioadele de schimbare a vremii, prâsăcarii au obţinut date meteorologice foarte utile pentru prevederea timpului: „Dacă albinele se grăbesc dis-de-dimineaţă să culeagă miere şi nu zboară departe, ci îndată se întorc, e semn de ploaie"; „Dacă huiesc albinele ziua şi noaptea la prisacă, se îndepărtează puţin de stup sau intra cu grămada înăuntru mai înainte de a se însera, aceasta anunţă stricarea uremii, va ploua"; „Când albinele vin cu grămada de pe câmp şi altele nu mai pleacă, e semn că ploaia e gata"; „Când albinele astupă toamna urdinişul (intrarea albinelor în stup) e semn ca iarna ua fi grea şi timpurie"; „trântorii când umblă pe dinaintea stupului e semn de ploaie".

  (după Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an")

  MĂDUVIOARE, MOMITE ŞI ALTE ALEA DE VIŢEL

  200 g creier • 200 g momite • 200 g măduvioare

  200 g uger * 200 g fudulii * 200 g mălai (sau mai mult) sare, piper * 200 g untură

  Se curăţă de pieliţe toate

  Creierul se opăreşte scurt, ca o înjurătură nervoasă, să se întărească, şi se taie felii (la fel şi ugerul)

  *Se scurg, se sărează-piperează, se tăvălesc, până se-mbracă ca de iarnă, în mălai * Se încinge untura, se pun măruntaiele la prăjit, foc potrivit

  • Sunt gata când s-a rumenit frumos mălaiul

  Bucăţelele de soi ale zahanalei! De câte ori nu mi le-am dorit, până-n '89, alăturate unui Cabernct Sativignon de Dealu' Marc (vinul muntean are de obicei un roşu intens şi totuşi transparent, are miresme de afină prea coaptă şi coajă de arţar, e frate cu rafinata zahana).

  Visam (după câte o coadă la raţia de brânză cu făină) la gustul vegetal şi asprit al licorii, la fidelitatea lui excepţională (şi a treia zi te trezeşti tot cu gustul acesta păduros, de fruct) şi la frăgezimea (necunoscută occidentalilor!) fină a măruntaielor de rasă şi mă-ntorceam? neputincios, la pâine cu şocată, că aşa se-ngraşă omul, una visând şi cu totul alta bând!

  CEAPĂ DE CÂMPINA

  Cu smântână, e de frupt şi e delicioasă,