– Îmi pare rău să aud asta, domnule.

– Deci spune-mi, fiule, vezi acum ce sunt eu?

– Nu, nu chiar.

Paul îl fixă pe Aaron cu o privire tulburător de intensă.

– Dacă mă înfierbânt aşa sub guler pentru puritatea unei pălării, gândeşte-te cum sunt atunci când patrimoniul uman este ameninţat cu dispariţia.

– Ah!

– Da. Sunt membru al Protectoratului şi sunt mândru de asta. M-am achitat de partea mea pentru a împiedica perversiunile alea obscene să-şi răspândească supremaţia lor ipocrită de rahat peste stelele astea glorioase. Cultura Înaltă nu este ca o religie sau ideologie de modă veche. Cu ei, cu băieţii care aveau două credinţe diferite, te puteai contrazice şi blestema vorbind toată noaptea despre astfel de idei la o sticlă de whisky, uitând totul şi râzând apoi dimineaţa, ca domnii. Dar nu cultura Înaltă. O consider un virus fizic care trebuie exterminat. Ne va contamina pe toţi şi ne va lua dreptul de a alege. Dacă te naşti cu celulele infectate cu biononic, nu mai ai de ales. Îţi vei descărca gândurile în ANA. Asta e tot. Nicio opţiune, nicio alternativă. Esenţa ţi-a fost furată înainte să te naşti. Oamenii, adevăraţii oameni, au voinţă liberă. Înalţii nu. Absolut deloc.

– Şi viaţa pe care o trăiesc între naştere şi descărcare? întrebă Corrie-Lyn.

– Irelevant. Sunt la fel ca animalele de companie sau mai probabil ca vitele, adăpostite şi protejate de maşini până în momentul în care sunt gata să se supună Dumnezeului lor de metal într-un sacrificiu final.

– Şi care e problema cu faptul că au fost creaţi de acel Dumnezeu?

– În cele din urmă nu va mai fi o problemă. În ciuda anilor care au trecut, acesta este încă începutul lucrurilor. ANA consideră că este înlocuitorul nostru. În cazul în care i se va da frâu liber, va avea grijă să ne vadă dispărând.

– O mulţime de specii continuă să trăiască şi după trecerea în platforma lor postfizică, spuse Aaron. Pentru cei mai mulţi o singularitate este un eveniment de regenerare, cei care nu trec în starea postfizică se diversifică şi se răspândesc printre alte noi stele.

– Da. Dar fără a mai fi ceea ce erau. Paul privi din nou spre Georgia. Dacă nu e protejată, universul nu va mai vedea o fiinţă ca ea. Asta este greşit. Nu poate fi permis.

– Mişcarea radicală Înaltă a dispărut aproape în totalitate, spuse Aaron. Nu mai există infiltrări. ANA avusese grijă de asta.

Paul zâmbi slab.

– Da, şi nu este ca o ironie? Poate că bunul Dumnezeu face o glumă cu aspirantul său de metal cu privire la morală.

– Vreau să vă întreb câte ceva despre perioada în care activaţi ca membru al Protectoratului.

– Dă-i drumul, fiule. Nu ştiu ce eşti, dar sunt destul de sigur de ceea ce nu eşti, adică poliţia sau o versiune de-a ei.

– Nu, domnule, nu sunt.

– Mă bucur să aud asta.

– Sunt aici pentru Inigo.

– Ah. Ăsta a fost în capul listei mele. Voi doi pe el îl căutaţi?

– Ştiaţi că a fost Înalt?

Reacţia lui Paul îl făcu pe Aaron să tresară. Bătrânul plesni poarta cu palma şi dădu drumul unui zâmbet radios.

– Fiu de căţea! Am ştiut, am ştiut, la naiba! La dracu’, ăsta a fost unul viclean! Ştii cât de mult l-am urmărit?

– Deci l-aţi suspectat?

– Sigur că l-am suspectat.

– Asta înseamnă că Erik Horovi a fost Înalt?

– Erik? La naiba, nu! Bietul copil. El a fost folosit doar, la fel ca şi surorile, de îngerul acela nenorocit.

– Surorile? Vorbeşti despre mătuşa lui Inigo?

– La urma urmei, nu ştii atât de multe, nu-i aşa, fiule?

– Nu, domnule. Dar trebuie să aflu. Şi asta cât mai repede.

– Ha. Totul este urgent. Întregul univers este grăbit în ultimul timp. Ştiu că e aşa, pentru că sunt mai în vârstă, dar la naiba…

– Erik, solicită Aaron uşor.

– Vom începe cu îngerii. Ştii ce sunt?

– Am auzit de ei.

– Înalţii radicali au vrut să convertească toate lumile la cultura lor. Nu aveau de gând să lase oamenilor nicio alegere în privinţa asta. Cum am spus, dacă te-ai născut cu biononic nu ai alte opţiuni în viaţă, în ceea ce devii. Deci pe vremea aceea îngerii aceştia aterizau pe o planetă şi îşi făceau munca lor murdară începând cu infectarea, care urma să se răspândească la întreaga populaţie. Protectoratul supraveghea porturile spaţiale, căutând pe oricine avea biononic şi îl ţinea sub urmărire pe tot timpul vizitei. Încă o face, cred. Deci îngerii aterizau pe undeva în sălbăticie. Săreau din navă în timp ce aceasta era încă pe o orbită joasă, iar câmpurile lor de forţă îi protejau la trecerea prin atmosferă. Se uită lung la Aaron. Poţi să faci asta?

– Da, cred ca da. E doar o chestiune de formatare. Dar pe vremea aceea era ceva de ultimă oră.

– Oh, asta erau ticăloşii, în mod sigur. Câmpurile de forţă le-au adus numele. Erau în formă de aripi şi îi aduceau în jos în lume, în mijlocul unei splendori de foc. Majoritatea au reuşit să treacă neobservaţi. De data aceea însă am avut noroc. Un simpatizant aflat la pescuit a văzut urma termică deasupra oceanului şi a raportat-o. Eu şi echipa mea am urmărit monstrul până la Kuhmo. Dar nu am fost destul de rapizi. Până să ajungem noi, îi agăţase pe Erik Horovi şi pe Imelda Viatak, care se întâlneau ca nişte copii normali. Acum chestia cu îngerii este că sunt hermafrodiţi şi sunt frumoşi. Adică într-adevăr frumoşi. Acesta era unul excepţional, chiar şi după standardele lor, şi putea fi un băiat frumuşel sau o grozăvie de fată, în funcţie de sexul tău. Era ceea ce