acum. Răsturnîndu-se, un gheţar l-a lovit pe Nautilus, care plutea pe sub el. Apoi, alunecînd pe învelişul lui şi ridicîndu-l cu o putere de neînvins, gheţarul l-a atras în straturi mai puţin dense şi l-a culcat pe o coastă.

— Nu s-ar putea cumva să-l desprindem pe Nautilus golind rezervoarele cu apă şi făcîndu-l astfel să-şi recapete echilibrul ?

— Chiar asta se şi face acum! Se poate auzi cum funcţionează pompele. Iată, acul manometrului arată că Nautilus se ridica, dar şi gheţarul se ridică odată cu el. Poziţia noastră rămîne neschimbată pînă cînd gheţarul nu va întîlni o stavilă care să-i oprească urcarea. Într-adevăr, Nautilus rămăsese tot atît de înclinat la tribord. Fără îndoială că el urma să se îndrepte odată cu oprirea gheţarului. Dar dacă asta avea să aibă loc în momentul ciocnirii de banchiza care plutea deasupra noastră, atunci cele două suprafeţe de gheaţă ne-ar fi strivit fără milă. Îmi frămîntam mintea gîndindu-mă la ceea ce putea să ni se întîmple. Căpitanul privea necontenit spre manometru. De la ciocnirea cu gheţarul. Nautilus se ridicase cu aproape o sută cincizeci de picioare, dar îşi păstrase aceeaşi înclinare. Deodată simţii o uşoară mişcare. Nautilus se îndreptase puţin. Obiectele atîrnate pe perete în salon îşi recăpătau încetul cu încetul poziţia normală. Pereţii se apropiau de verticală. Nici unul dintre noi nu mai vorbea. Adînc tulburaţi, vedeam şi simţeam cum vasul se îndreaptă. Sub picioarele noastre podeaua devenea orizontală. Se scurseră astfel zece minute.

— În sfîrşit, ne-am îndreptat! strigai eu.

— Da, spuse căpitanul Nemo, păşind spre uşa salonului.

— Dar vom mai putea pluti? l-am întrebat.

— Desigur, îmi răspunse. Cum se vor goli rezervoarele, Nautilus va urca la suprafaţa apei.

Căpitanul plecă şi peste cîtva timp am observat că, din ordinul lui. Nautilus îşi încetase ridicarea. Era bine să plutim aşa, între două ape, altfel ne-am fi putut ciocni de partea de jos a banchizei.

— Am scăpat ca prin urechile acului! spuse Conseil.

— Da, puteam fi striviţi între gheţuri sau, în cel mai bun caz, puteam rămîne ţintuiţi pe loc şi atunci n-am fi avut cum să ne primenim aerul... Da, am scăpat uşor!

— Dacă ar fi numai asta! mormăi Ned Land.

Nu voiam să încep o discuţie fără rost cu canadianul; de aceea nu i-am răspuns. Dealtfel, obloanele se deschiseră în aceeaşi clipă şi lumina de afară năvăli prin ferestre.

Eram încă sub apă, după cum ani spus; de fiecare parte a lui Nautilus, la o depărtare de zece metri, se înălţa cîte un zid de gheaţă care-ţi lua ochii cu strălucirea lui; deasupra şi dedesubt, alte ziduri; deasupra era fundul banchizei, întinzîndu-se ca un tavan uriaş, dedesubt era gheţarul care, răsturnîndu-se încetul cu încetul, îşi găsise pe zidurile laterale două puncte de sprijin, rămînînd între ele. Nautilus se găsea închis într-un adevărat tunel de gheaţă, larg de aproape douăzeci de metri, plin cu apă liniştită. I-ar fi fost deci uşor să iasă, mergînd fie înainte, fie înapoi, şi găsind după aceea, la cîteva sute de metri mai încolo, vreo trecere liberă pe sub banchiză.

Becurile fuseseră stinse şi totuşi salonul strălucea în lumina vie pe care o dădeau razele farului, răsfrînte în pereţii de gheaţă. Îmi este cu neputinţă să descriu frumuseţea oglindirii razelor electrice pe blocurile nesfîrşite, tăiate mereu în alte forme. Lumini colorate, după cum erau vinele care brăzdau gheaţa, ţîşneau din fiecare unghi, din fiecare creastă, din fiecare faţetă. Ne simţeam ca într-o mină de pietre preţioase, mai ales de safire, care-şi amestecau scînteierile cu licăririle verzi ale smaraldelor. Ici şi colo, nuanţe de opal nespus de dulci se iveau în mijlocul unor puncte aprinse, adevărate diamante de foc, foarte strălucitoare. Puterea razelor era însutită, ca lumina ce ţîşneşte din lamelele lenticulare ale celui mai puternic far.

— Cît e de frumos! se minună Conseil.

— Da, e o privelişte cum nu se poate mai frumoasă, spusei eu. Nu-i aşa. Ned?

— Mii de draci! E nemaipomenită! încuviinţă canadianul. Turbez de necaz că n-am încotro şi trebuie să recunosc. E nemaivăzut!

Ned avea dreptate. Era ceva nemaivăzut! Deodată un strigăt al lui Conseil mă făcu să mă întorc.

— Ce s-a întîmplat? îl întrebai.

— Domnul să închidă ochii, să nu se uite! Nu vă uitaţi! Spunînd aceasta, Conseil îşi acoperi repede faţa cu mîinile.

— Dar ce-ai păţit?

— Sînt orbit, nu mai văd!

M-am uitat fără voie spre fereastră, dar n-am putut îndura focul care o mistuia.

Am înţeles ce se întîmplase: Nautilus pornise cu mare viteză. Toate sclipirile liniştite ale pereţilor de gheaţă se prefticuseră în mănunchiuri fulgerătoare. Focurile acestor miliarde de diamante se amestecau între ele. Împins de elice. Nautilus gonea parcă învăluit în fulgere.

Atunci, obloanele salonului se închiseră. Ne-am apărat cu palmele ochii în care ne jucau nenumărate globuri şi luminiţe, ca atunci cînd te uiţi prea mult spre soare. Ne-a trebuit destulă vreme ca să ne potolim vederea tulburată. În cele din urmă ne-am luat palmele de la ochi.

— Pe legea mea! N-aş fi crezut că poate exista aşa ceva, spuse Conseil.

— Mie nici acum nu-mi vine să cred! adăugă canadianul.

— Cînd vom fi înapoi pe uscat, spuse Conseil, după ce am văzut atîtea minuni ale naturii, cît de nevrednice şi de neînsemnate au să ni se pară continentele şi măruntele înfăptuiri ale omului! Nu! Lumea aceea nu mai este demnă de noi!

Asemenea cuvinte, ieşite din gura unui om de obicei atît de calm, arătau cît era el de înfierbîntat. Dar canadianul nu scăpă prilejul să pună paie pe foc.

— Lumea! făcu el clătinîndu-şi capul. Fii pe pace, prietene Conseil. N-o să ne mai întoarcem niciodată la ea!

Acestea se petreceau pe la orele cinci dimineaţa. Şi tot atunci avu loc o ciocnire în partea din faţă a lui Nautilus. Îmi dădui seama că vîrful vasului se lovise de un bloc de gheaţă. Pesemne că fusese o manevră greşită, fiindcă nu era deloc uşor să navighezi prin tunelul submarin, printre sloiuri de gheaţă. Îmi spuneam că, schimbîndu-şi drumul, căpitanul Nemo va ocoli piedicile, urmînd cotiturile tunelului. În orice caz, înaintarea noastră nu putea fi împiedicată cu desăvîrşire. Totuşi, împotriva aşteptărilor mele, Nautilus dădu înapoi destul de mult.

— Ne